Sunt un frustrat

Am tot vrut de ceva vreme sa adresez cate o scurta alocutiune admiratorilor mei fanatici care isi rup in fiecare zi/saptamana/luna cateva minute din timpul lor pretios sa intre pe saitul asta si sa-mi spuna ca sunt un penibil si un frustrat. Si mai ales argumentul asta "esti un frustrat" ma fascineaza.

Din pacate, cat m-am corcolit, cat m-am frecat ca ness-ul, cat m-am eschivat, s-a nimerit sa scrie piticigratis despre chestia asta. Nu sunt un mare fan, de fapt mi se pare vag cretinel si extrem de teribilist si ieftin blogul in cauza, dar ocazional e haios si sunt multe diminetile in care m-am pisat pe mine de ras in fata laptopului, asteptand sa ma trezesc. Si pitici gratis a grait asa:

Cretinii iubesc cuvântul frustrat, deşi majoritatea habar n-au ce înseamnă. Au mirosit ei psihologie de la Bebe Sexologu’ când aşteptau să înceapă „Lacrimi de Iubire” pe Acasă şi gata, au înţeles mecanismul. Nu, proştilor. Frustrarea nu e aşa cum credeţi voi. Frustrarea este un lucru bun. Este baza pe care se crează cam orice mecanism motivaţional. E componenta emoţională fără de care am putea sta în propriul căcat liniştiţi. Stai şi te joci la farmville ca un gheu prost. Ai un examen. Ştii asta, şi te simţi prost că ai o datorie pe care nu vrei să ţi-o îndeplineşti. Asta e o frustrare care se adună ca o tensiune internă până îţi ridici hoitul şi te duci să-ţi faci treaba. Tot căcatul ăsta de lume este construit pe frustrări. Mereu cînd cineva zice „dă-te-n rasa mă-tii de prost, o faci greşit. Ia, plimbă carcasa că fac io cum trebuie”, aia e o frustrare. Majoritatea căcaturilor făcute corect din orgoliu, din simţul dreptăţii, de nervi, de orice cu componentă emoţională vin din frustrări. Dacă nu erau ele încă mai pictam pereţii peşterii cu căcat. Dar ce vrea cu adevărat imbecilul să zică prin „eşti un frustrat” este „eşti un nefutut” că în mintea lui simplă şi netedă a auzit din filmele cu proşti de o chestie care se cheamă frustrare sexuală şi îşi imaginează că aia e frustrarea, cînd stai acasă şi plângi că Maricica nu-ţi dă pizdă.

Şi ce legătură are asta cu toată argumentarea, mă întrebaţi? Păi simplu. Omul prost e mulţumit cu satisfacerea nevoilor primare. El nu înţelege cum ai putea fi deranjat de ceva dacă ai maţul plin, capul odihnit şi coaiele stoarse. Mai exact, singurul motiv pentru care orice pe lumea asta ar putea să te deranjeze este faptul că eşti nefutut. Cum, coaie, să ai vreo neplăcere în lume dacă te fuţi? Ce, ai nevoie de mai mult în viaţă? E aberant să fii futut şi să scrii că Dan Puric e un căcat de om! Ăsta e raţionamentul omului care respiră pe gură. Dacă ai futut nu ai probleme şi toate problemele se rezolvă futând.

Da, prieteni, sunt frustrat. Problema e ca nu vrea nimeni sa ma futa. Pentru ca sunt urat si prost. Totul in jur e roz, dar mie-mi pare de cacat pentru ca-s nefutut. Si virgin. Si urat. Voi sa fiti sanatosi.

Pomana porcului

Pomana porcului este atunci cand niste buni crestini cu +1 skill de macelari cretini despica un porc (mort, eventual) de la gat pana la coaie cu un cutit, il transeaza frumos si mananca "minuturile" preparate ritualic din porcul respectiv chiar acolo, la fata locului, langa cadavru.

Traditie veche romaneasca, semn de civilizatie arhaica si dovada ca oamenii de pe meleagurile astea au stiut sa se simta bine inca din cele mai vechi timpuri. Cam de pe cand altii mai la vest inaltau universitati si catedrale. Dar asta e un fel de pulancur, noi stim ca de fapt ne-am aflat la confluenta apus-rasarit, ca ne-au invadat turcii si nu ne-au lasat sa ne construim asezaminte, cultura si spirit civilizator. Noroc ca ne-au invatat cu sarmaua, rahatul si fututul in cur. Dar divagam.

Ideea era ca pomana porcului e cumva cretin denumita pentru ca pomana nu e a porcului, care cumva e mort si deci, prin logica, i se rupe pula, ci e a vecinilor care n-au porc de taiat si vin la astia care au ca sa bage regulamentar care un sorici, care un carnat, care o maslina, care o bomboana straina. Nici nu se comemoreaza decesul porcului pentru cauza nobila de a umple burtile crestinilor, ci mai degraba se bea bine, se danseaza ritualic in jurul hoitului pe ritmuri de manele, se bate nevasta si, ulterior, se bate vecinul si/sau se violeaza baba din sat pe "fondul consumului excesiv de alcool". Viata la tara. Nu e un roman, e un stil de viata.

Traditia romaneasca cere multe pomeni. A porcului e numai una. Mai sunt pomenile care se dau cand moare cate unul, mai la o nunta, mai la o cumetrie, o pomana merge la orice ocazie. C-asa-i crestineste.

Probabil tot crestineste e sa ceri pomana si de la stat. Sa ai permis de conducere si certificat de orb in acelasi timp, de exemplu. Sa tragi repede-repede o nunta pentru 200 de euro sau cate-un plod din doi in doi ani pentru 8 milioane. Cand vrea pula ta, sa mai faci si cate-o greva sa mai vina niste pomana extra. Mai o campanie electorala, mai o lipeala de afise, mai o mana intinsa cu o icoana la un colt de strada. Pomana e un fenomen cultural si social.

N-are rost sa ne cacam pe noi s-o numim filantropie, caritate sau pur si simplu mila. Cel care da, da ca sa arate ca are. Cel care cere, cere pentru ca asa e cel mai comod. Atunci cand nu e un instrument de a etala un statut, pomana e o tactica de a fenta munca, efortul, perspiratia sau trezitul de dimineata.

In conditiile astea, aproape ca nici nu mai e de mirare faptul ca si cei care ne conduc au decis, la vremuri de restriste, sa institutionalizeze pomana. Statul a infiintat (sau urmeaza sa infiinteze, who the fuck cares) o institutie publica care sa gestioneze pomenile incasate de la cetatenii cu dare de mana ai patriei. In Romania anului 2010, solutia la o criza economica si sociala profunda se pare ca o reprezinta cersetoria institutionalizata patronata de stat. Pe vremuri, prin apeluri la caritatea publica se construia un Ateneu. Acum se platesc ajutoare orbilor cu carnet de conducere.

Situatiile extreme cer masuri extreme. Strategiile si masurile statului sunt hilare si reflecta niste mentalitati diforme si o imbecilitate feroce. De cateva zile ma tot intreb ce-ar fi mai putin umilitor si compromitator pentru noi ca popor - sa institutionalizam pomana si cersetoria sau sa scoatem oamenii cu forta la munca si sa-i obligam sa puna osul la treaba in loc sa stea cu mana intinsa?

Cand cacatul loveste ventilatorul, toata lumea o sa aiba nevoie disperata de o umbrela. Pentru ca ieftin nu rezista si gratis nu exista.

13-15 iunie

Azi e 14 iunie 2010. Acum fix 20 de ani niste copii mureau sub loviturile de furtun pneumatic ale unor animale manipulate de noii comunisti "cu fata umana".

In Bucuresti, democratia s-a instaurat cu ciomagul. Soiul asta spurcat de democratie, mocirla asta in care baltim cu totii de 20 de ani, chiar si pentru cacatul asta a fost nevoie sa moara oameni. Promisiunea mantuirii, libertatea, viitorul, toate ideile astea nobile care ar fi justificat cumva sacrificiul unor tineri nevinovati s-au pierdut probabil printre cadavrele aruncate in fantana de la arhitectura.

Organizatorul avea sa spuna despre animalele murdare de huila care au macelarit fara discernamant si fara mila sute de oameni ca sunt o "forta puternica cu o inalta disciplina civica". Au murit studenti si femei, simpli trecatori si asa-zisi intelectuali a caror singura vina era ca aveau barba sau purtau ochelari. Nu faceau parte din clasa muncitoare. Nu erau pe gustul unor imbecili cu pamant sub unghii.

Nu mult timp mai tarziu, acelasi organizator propulsa in prime-time-ul politichiei romanesti un prostanac. Dupa inca ceva vreme, prostanacul respectiv s-a pupat cu partidul liberal. Partidul al carui sediu a fost distrus de cei mai underground cetateni ai tarii, partidul care a inghitit flegmele proletare sub pretexte jenante gen "aveau masina automata de tiparit bancnote", si-a dat mana cu discipolul unui criminal. Noroc ca multi dintre batranii liberali n-au apucat sa vada mascarada asta pusa la cale de niste cretini flamanzi, ca s-ar fi zvarcolit de oftica in mijlocul strazii. Cel mai haios a fost, insa, faptul ca mai tot tineretul facea apologia acestor doi ticalosi (unul prin origine, celalalt prin asociere), pe motiv ca "dreapta e viitorul".

Lumea a uitat lucrurile astea. A uitat de copiii care au murit nevinovati fara sa stie nici ei pentru ce. A uitat de vremurile in care o speranta sau o idee era suficienta sa scoata sute de mii de naivi pe strada. Naivitatea lor nu le face sacrificiul mai putin nobil, dar explica de ce rezultatul intarzie sa apara.

Acum, pe 14 iunie 2010, Romania se apropie de marginea prapastiei. Evenimentele de acum 20 de ani au avut si ele contributia lor la acest dezastru. Pensionarii care au primit pomeni electorale si au vandut viitorul acestei tari votand ca niste dobitoci in schimbul unei sacose cu mancare nu merita nimic. Profesorii care fac averi din meditatii si isi sfideaza elevii prin dezinteres nu merita nimic. Medicii care isi calca in picioare juramantul de 15 ori pe zi nu merita nimic. Tinerii care sparg seminte in tramvai ascultand manele la telefon nu merita nimic. Dar acei oameni care n-au uitat sa fie oameni si care n-au uitat ca democratia romaneasca s-a nascut din oase trosnind sub furtune hidraulice, oamenii astia mai au o sansa.

Mi-am promis ca n-o sa mananc cacat pe teme politice pe-aici. Chit ca 13-15 iunie e mai mult un manifest al inutilitatii decat gargara. Doar ca ascultam azi o chestie draguta si, gandindu-ma la sutele de morti fara timp, fara loc, fara praf, fara joc, fara auz, fara simt, fara fiori, fara gol, fara glas, fara rol, am zis ca merita cateva vorbe.