vineri, ianuarie 19, 2007

The Devil Wears Prada

Cartea e foarte misto. Nu la fel de misto ca Everyone Worth Knowing, dar fun intr-un sens foarte glam si edgy, Filmul e mediocru, dupa parerea mea si mai ales prin comparatie cu Party Monster, care este the cult-glam movie of the century, dar numai de bine despre Meryl Streep care face un rol foarte, foarte misto. Anne Hathaway e cam falsa si cam enervanta si ma tot bantuie imaginea ei din filmul ala de cacat cu printesa care nu voia sa fie printesa or something, dar filmul e decent, mai ales datorita lui Meryl si lui Stanley Tucci (so you can have non-obnoxious gay men involved in fashion! that's the first time I see one in a movie).

Dar de fapt de ce mi-au placut mie asa de mult cartile astea? Pentru ca se detaseaza de trend-ul monoton si batarnicios de critica desantata la adresa societatii de consum imorale si superficiale. In schimb, propune o fotografie viu colorata, plina de umor si fara brizbizuri, o imagine sincera si credibila a unei lumi pe care unii o intuiesc, multi o injura, dar toti ar vrea sa o experimenteza, sa fie vedete macar pentru o noapte. Orice carte care poate sa faca haz de o societate superficiala intr-un mod viu si fara sa apeleze la predici si morala invechita si care poate, in acelasi timp, sa faca o analiza sincera a unor probleme concrete si contemporane mult mai relevante pentru omul de rand decat pacea mondiala (gen workaholismul, moda, viata de noapte in marile metropole, fata nevazuta a vedetelor etc.) este a must-read pentru mine, cel putin. Probabil ca si pentru altii.

2 Comments:

Anonymous Gothmog said...

Eu am ramas pana acum cu impresia ca din punctul de vedere al criticii pe care o indrepti asupra societatii contemporane te situezi pe o pozitie opusa fata de cea pe care o adopta cartea.N-am citit-o, nici n-am vazut filmul, dar ceea ce spui tu despre ea nu ma duce deloc cu gandul la Party Monster, adica acolo unde a fost primul impuls sa sar.Party Monster ofera si el intr-adevar o imagine viu colorata, dar in niciun caz nu e un film plin de haz.Din contra, mi se pare un film trist, care ataca direct ceea ce vrea sa atace, fara a face apel la un camuflaj "plin de umor".La un altfel de camuflaj poate, dar nu unul umoristic.
Eu te credeam mai degraba un adept al unei critici in genul Party Monster, si asta bazat atat pe aprecierea pe care o acorzi filmului, cat si pe alte idei pe care le-am observat la tine.Adica, o critica agresiva, totala, care nu lasa loc de scapare.
Sau poate ca e vorba de acelasi lucru, pictat in culori diferite, si n-am priceput eu.

6:03 p.m.  
Blogger Woland said...

Exact. Mie mi se pare ca e vorba de acelasi lucru, pictat in culori diferite. Poate ma insel, e mai mult o senzatie, dar ma rog. Ideea e ca "The Devil Wears Prada" imbraca aceeasi critica "totala" intr-o haina mai digerabila, amuzanta, poate mai usor de asimilat de altii si, implicit, poate mai de efect. E reversul medaliei. E o critica acida, dura, chiar furibunda, daca vrei, dar lansata de la o inaltime calma, relaxata, amuzanta. Se pierde putin din agresivitate si incisivitate, dar continutul e acelasi.

7:40 p.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home