The Devil Wears Prada

Cartea e foarte misto. Nu la fel de misto ca Everyone Worth Knowing, dar fun intr-un sens foarte glam si edgy, Filmul e mediocru, dupa parerea mea si mai ales prin comparatie cu Party Monster, care este the cult-glam movie of the century, dar numai de bine despre Meryl Streep care face un rol foarte, foarte misto. Anne Hathaway e cam falsa si cam enervanta si ma tot bantuie imaginea ei din filmul ala de cacat cu printesa care nu voia sa fie printesa or something, dar filmul e decent, mai ales datorita lui Meryl si lui Stanley Tucci (so you can have non-obnoxious gay men involved in fashion! that's the first time I see one in a movie).

Dar de fapt de ce mi-au placut mie asa de mult cartile astea? Pentru ca se detaseaza de trend-ul monoton si batarnicios de critica desantata la adresa societatii de consum imorale si superficiale. In schimb, propune o fotografie viu colorata, plina de umor si fara brizbizuri, o imagine sincera si credibila a unei lumi pe care unii o intuiesc, multi o injura, dar toti ar vrea sa o experimenteza, sa fie vedete macar pentru o noapte. Orice carte care poate sa faca haz de o societate superficiala intr-un mod viu si fara sa apeleze la predici si morala invechita si care poate, in acelasi timp, sa faca o analiza sincera a unor probleme concrete si contemporane mult mai relevante pentru omul de rand decat pacea mondiala (gen workaholismul, moda, viata de noapte in marile metropole, fata nevazuta a vedetelor etc.) este a must-read pentru mine, cel putin. Probabil ca si pentru altii.