sâmbătă, iulie 08, 2006

Why do we blog?



Dear Diary

M-am tot gandit la chestia asta in ultima vreme. Am plecat de la o premisa simpla. Majoritatea oamenilor care tin un jurnal, fie el personal, intim sau on-line, o fac in primul rand din nevoia de a scrie, de a (se) exprima, de a comunica unui cititor fictiv anumite idei sau preocupari ale lor. E de presupus ca apelul la tehnologia moderna pentru a transforma clasicul jurnal intim in web-log are doua explicatii posibile, care nu se exclud reciproc in mod necesar.

Prima dintre ele ar implica o doza de exhibitionism, amestecata sau nu cu o doza de narcisism si/sau aroganta. Ne place sa scriem in blog pentru ca ne imaginam ca ceea ce scriem va fi citit de cineva, care ne cunoaste sau nu. E la indemana noastra sa alegem cat de mult ne expunem, cat de mult ne implicam emotional in ceea ce scriem, dar e dincolo de orice indoiala ca ne excita intelectual ca altii sa vina si sa se adape la izvorul preaplinului nostru scriitoricesc. De ce? Pentru ca, in mod constient sau nu, avem impresia ca ceea ce scriem este, inevitabil, interesant. Corect sau util. Minim amuzant. Ne incanta ideea de a permite oricui si tuturor sa se impartaseasca de intelepciunea noastra luxurianta. Avem ceva de spus si, ferm convinsi ca e ceva care merita citit/stiut, apelam la acest mijloc de a oferi tuturor acces neingradit la respectiva idee.

A doua explicatie rezulta dintr-o abordare mai practica a problemei. Pur si simplu un blog ne permite sa recurgem la alte artificii dincolo de textul propriuzis pentru a ne exprima ideile. O fotografie, o ilustratie sau o referinta, o trimitere la alte si alte idei si materiale. Practic poti condensa cateva pagini bune de informatie, stiri, barfe, fotografii sau alte lucruri interesante intr-o fraza, intr-un link. Plus ca, pe langa asta, orice notiune poate fi mai bine valorificata si mai usor receptata daca vine insotita de exemple, imagini, alte pareri similare etc.

Observand motivele pentru care scriem, cunoscand felul in care o facem, se naste o noua intrebare - pana cand? Incercand sa raspund la aceasta intrebare am apelat la experienta proprie. Pentru mine a existat un prag psihologic in ceea ce priveste blog-ul. Am inceput sa scriu intr-o doara, mai mult de distractie. Am facut greseala sa pun foarte mult pret pe feedback. Si in momentul in care am constatat ca un feedback coerent si riguros intarzie sa (mai) apara, am inceput sa am indoieli. Am renuntat sa mai scriu o perioada buna de timp pana cand mi-am dat seama ca, de fapt, nu scriu pentru voi ci pentru mine. Inainte, cand aveam blog pe WeBlog, ma gandeam ca daca la un entry nu adun macar 10 comentarii, acel entry e ratat. N-a atins pe nimeni. Pe urma am inteles ca scopul unui blog nu este sau nu ar trebui sa fie unul pedagogic. Eu n-am ce sa va invat mai mult decat va poate invata o carte, un ziar, un film sau viata insasi. Scopul blog-ului este sa vorbeasca despre tine. Daca cineva gaseste ca esti o persoana interesanta, cu idei bune sau pur si simplu amuzanta, va citi. Daca va comenta sau nu, daca iti va oferi un feeedback sau nu, devine irelevant pentru ca tu nu poti schimba ceea ce esti, sau ar fi o prostie s-o faci, in functie de comentariile primite pe blog-ul tau. Asa ca va invit sa nu comentati nimic pe acest blog, eu voi continua sa scriu.

Si, pornind de la ideea ca scopul blog-ului este sa vorbeasca despre cel care scrie, a mai aparut o intrebare. Cat de mult te poti implica sau, mai degraba, cat de mult e bine sa te implici intr-un blog? Sigur ca, in principiu, nimic nu te impiedica sa-ti pui toata viata pe tapet, cu nume, ani, locuri si emotii. Ramane de vazut daca nu cumva asa ceva te-ar depersonaliza, te-ar dezintegra ca individ unic si complex si te-ar transforma intr-o inlantuire de texte disecate sau susceptibile de a fi disecate de oricine. Eu personal am retineri in a aborda chiar orice subiect aici. Nu pentru ca percep anumite idei ca tabu-uri, ci pentru ca mi se pare atat intelept fata de mine cat si atent fata de prietenii mei apropiati sa nu ma expun in totalitate. Intelept pentru mine pentru ca, pastrand o rezerva, pastrez implicit si o bariera intre mine si strainii care sunteti voi. Atent pentru prietenii mei pentru ca, daca viata mea ar deveni 100% publica, nu i-ar mai distinge nimic de indivizii obscuri si nenumiti care imi citesc blog-ul. Anii de descoperiri si de experiente comune si reciproce ar fi inlocuiti de o seara de lectura, ceea ce ar dezagrega o relatie sociala prea profunda ca sa merite un asemenea tratament. Solutia optima pentru mine ramane aceea de a utiliza blog-ul ca pe o cutie de sapun de pe care sa critic sau sa apreciez tot ceea ce imi zgarie carapacea in fiecare zi, dupa cum zgarietura e mai profunda sau mai superficiala.

Rezumat - sunt narcisist, exhibitionist, arogant, excitat senzorial si intelectual de posibilitatile infinite ale tehnologiei moderne, retinut in afirmatii, aproximativ dezinteresat de amploarea si continutul feedback-ului pe care il primesc pe blog si, inca, o relativ mare necunoscuta pentru oricare dintre voi.

The end?

4 Comments:

Blogger talksmart said...

Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

8:03 a.m.  
Blogger monsoux said...

Ai uitat de valoare de vindecare a jurnalului. Jurnalul terapeutic este o metoda recomandata de consilieri, dar se cunosc si cazuri de automedicatie.

Cat despre feedback, in mod evident ai abordat perspectiva celui care are nevoie, si nu pe cea a celui care ofera. Gandeste cine este cel care ar trebui sa-ti ofere feedback, cum gandeste si cum se comporta, ce ar trebui sa faci ca sa primesti mai mult feedback. Si cum asteptarile celorlalti ne schimba, gandeste-te daca vrei sa te schimbi astfel.

10:49 a.m.  
Blogger Woland said...

mda, am scapat, intr-adevar, din vedere aspectele terapeutice ale unui jurnal. desi, stau si ma gandesc, tinand cont si de faptul ca am vorbit mai ales din experienta proprie, in foarte putine cazuri (cred) e vorba despre asa ceva. as vrea sa ridice mana sus toti bloggerii de la noi care scriu ca sa se vindece :)

cat despre feedback, tocmai asta era morala. nu vreau sa ma gandesc cine este cel care imi ofera feedback pentru ca, pentru mine cel putin, considerand scopurile acestui blog, este absolut irelevant. nu scriu ca sa primesc feedback, scriu de dragul de a scrie. pentru mine, blog-ul asta e un fel de carnetel in care aleg sa-mi insir gandurile si ideile. e online nu pentru ca sa le foer altora acces la el ci ca sa ma bucur de anumite facilitati gen poze sau alte lucruri in care ma regasesc/cu care ma identific.

asteptarile celorlalti ne schimba si ma schimba, dar nu aici.

1:25 p.m.  
Blogger antifa said...

Cine scrie pentru commenturi.. scrie degeaba. Va sta mereu cu gandul la ce vor zice ceilalti despre el cand vor citi, cum va fi privit, ce imagine isi va forma.
Eu, de exemplu, nu am multe commenturi, pentru ca nu asta m-a interesat. Daca asta doream alegeam alte subiecte pentru blogul meu. Dar, pentru mine e suficient sa citeasca o persoana si sa inteleaga, nu neaparat sa comenteze. Si eu "rasfoiesc" multe bloguri si citesc chestii care-mi plac, dar asta nu inseamna ca ma simt indatorata sa comentez ceva, acolo, pentru ca mi-a placut sau sa-i arat persoanei respective ca se bucura de sustinerea mea. am trecut mai departe.. in schimb, am vazut si alte pagini care sunt scrise de dragul de a fi comentate, special facute pentru a li se da dreptate, ori asta mi se pare cel putin aiurea. e ca si cum ai cauta recunoasterea valorii tale in comentarii scrise frumos in care toata lumea te aproba si spune "yeees misteeeer/mistreeeess.. "

4:18 p.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home