Fracturi

Mi-ar fi placut sa ramana. Atunci nu eram asa sigur, dar acum mi-as dori sa fi ramas. M-am dus pana sus sa dorm cateva ceasuri. Stiam ca R. se agita pe jos, cauta ceva, ma obosea pentru ca se misca foarte mult. Cand am coborat, disparuse. Cred ca nici ea n-a vrut sa dispara, sau cel putin nici ea nu era foarte sigura, dar a disparut. S-a deghizat intr-un fular, a fluturat prin noapte de cateva ori si n-a mai fost deloc. Nu mi-e dor si nu-mi pare rau. Doar ca, uneori, ma intreb cum ar fi fost daca ar fi ramas. Poate ar fi gasit ceea ce cauta si as fi fost acolo sa vad asta. Poate nu.

C. mi-a zis acum cateva zile, intre doua manhattan-uri, ca n-a mers niciodata la mare iarna si i-ar placea mult sa faca asta la un moment dat. Ne-am gandit ce misto ar fi daca ar ingheta marea si am putea sa mergem pe jos pana la Istanbul la cumparaturi. Am ras. Era a doua sau a treia oara cand il vedeam. Si totusi timp de vreo ora a fost de o sinceritate dezarmanta, de parca eram cei mai buni prieteni. Ma sperie oamenii de genul asta pentru ca stiu ca, intr-o buna zi, ma vor face sa ma simt prost. Nu voi putea niciodata sa fiu la fel de sincer cu ei. Nu cred ca o sa-l mai vad vreodata pe C.

Am o gramada de prieteni interesanti despre care n-am scris niciodata. Am avut mereu dubii daca n-ar fi urat sa povestesc lucruri despre ei fara acordul lor sau daca n-ar fi o jignire sa pun etichete cu nume fictive sau litere alese arbitrar unor oameni care inseamna ceva pentru mine. Mult, putin, cat o fi acolo. G. ar fi un exemplu bun in sensul asta. G. este homosexual si este designer vestimentar. Cand l-am cunoscut m-a socat. Se purta atat de familiar si de atent cu toata lumea incat m-am gandit ca numai un om teribil de singur, care nu are unde sa-si gaseasca un refugiu, vrea sa fie prieten cu toata lumea. Am vorbit despre haine si despre box. Mi-a zis ca e un sport imbecil si am fost de acord, asa ca am ras si am fumat o tigara pe canapeaua din studioul lui. Cand am plecat, a vrut sa-mi faca un cadou - un tricou din denim cu plasa neagra in dreptul sfarcurilor. I-am spus sincer ca nu mi s-ar fi potrivit asa ceva si nu as fi avut unde sa il port. Mi-a raspuns ca sunt singurul care nu s-a speriat de el. Tricoul era un fel de proba. Si acum ne vedem din cand in cand si facem schimb de muzica. Am trecut proba.

Am fost coleg de generala cu V. Acum doi ani a vrut sa-i dau 5000 de euro sa-i joace la bursa. Urma sa-i dau 25% din profit. Am refuzat din comoditate pentru ca mi-era pur si simplu lene sa tin socoteala unde si cum circula banii mei. S-a suparat, nu ne-am vorbit cateva luni. Inca o data am observat ca toata lumea se cearta din cauza banilor, mai devreme sau mai tarziu. Anul trecut ne-am impacat. A doua zi a vrut sa-mi faca o asigurare de viata. Lucra la ING, cred ca mai lucreaza si acum. L-am refuzat si de data asta, dar nu din alt motiv, ci pentru ca aveam deja asa ceva. Nu m-a crezut. Inca nu ne-am impacat, dar nu pot sa nu ma intreb uneori, oare anul asta ce o sa-mi vanda in semn de impacare?

Fiecare dintre ei a insemnat ceva de-a lungul vremii. Sunt oameni cu care am ras, cu care am baut o bere, cu care am pierdut o noapte si de la care am invatat. Unii dintre ei sunt, intr-o exprimare generoasa, prietenii mei. Sunt oameni pe care i-am tinut mereu ascunsi intr-un sertar cu asa-zise intimitati. Lucruri de care nu trebuie sa stie decat cine merita sau cine cred eu ca merita. Mi-a zis cineva aseara ca scriu inhibat pentru ca ma ascund. Pentru ca nu-mi place sa stie nimeni prea multe despre mine. M-a facut sa-mi recunosc histrionismul. Azi m-am gandit ca asta e doar un sinonim elegant pentru ipocrizie. S-ar putea sa fie primul prieten pe care chiar o sa-l apreciez. Sau prima prietena, for that matter, pentru ca este o ea. Ii place Eternal Sunshine of the Spotless Mind si nu vrea sa se faca Andreea Esca atunci cand o sa fie mare.