Educatie
Citeam astazi in Esquire-ul de luna asta un articol al lui Mihai Coman, decanul de la FJSC, care studia foarte simplu si concis problema invatamantului superior la un an de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.
Momentul 1 ianuarie 2007 a insemnat, din acest punct de vedere, aplicarea si in Romania a acordului de la Bologna care, pe scurt, se traduce in scurtarea si generalizarea invatamantului universitar, urmand ca specializarea propriu-zisa si calificarea profesionala a individului sa fie realizate prin masterate si, ulterior, doctorate. Pana aici totul suna bine, doar ca la noi chestia asta e de fapt o mare mizerie. In primul rand ca durata facultatii a fost redusa aparent aleatoriu - ASE-ul da, Politehnica ba, Jurnalismul da, Dreptul ba (desi acestea din urma sunt ambele facultati ale aceleiasi universitati) si asa mai departe. In al doilea rand, calitatea invatamantului privita atat prin prisma rezultatelor studentilor/absolventilor, cat si prin prisma calitatilor/performantelor profesorilor este derizorie in raport cu alte tari din UE si din lume. Nici macar o singura universitate din Romania nu apare in primele 500 de universitati din lume.
Si am stat si m-am gandit. Nu e deloc ciudat ori inexplicabil. Nu e nici uimitor, nici incredibil, nici socant si nici neasteptat. In universitatile americane importante nu sta nimeni sa calculeze procentajul studentilor care obtin o slujba dupa absolvire pentru ca nici nu se pune problema ca un absolvent de Harvard sa fie somer. In schimb, mai putin de 30% din absolventii promotiilor 2001 si 2002 ale universitatii Bucuresti au obtinut un job dupa terminarea facultatii.
Majoritatea studentilor de la noi fac o facultate doar ca sa aiba un carton in plus in casa. Toti se apara invocand anacronismul materiilor predate sau dezinteresul si lipsa de profesionalism ale profesorilor. Cred ca vina pentru absenta performantelor se imparte la doi. Profesorii sunt foarte slab pregatiti, nimic nou sub soare. Cati laureati ai premiului Nobel predau in universitatile Romanesti? Va umfla rasul citind intrebarea asta, nu? Cati laureati ai oricaror altor premii internationale, indiferent de domeniu, de un prestigiu aproximativ, vin sa predea aici? Nu mai radeti! Cati dintre cei care termina o facultate in Romania ajung sa lucreze in strainatate, intr-o companie mare sau in orice alt mediu challenging din punct de vedere profesional si foarte rewarding din punct de vedere financiar si intelectual? Mi-e si frica sa primesc un raspuns in procente la intrebarea asta.
Explicatiile acestor fenomene sunt multiple si le cunoastem cu totii. Cu solutiile stam ceva mai prost. Poate un inceput ar fi acela ca universitatile sa inceapa sa incurajeze cu adevarat performanta si sa elimine studentii care nu presteaza corespunzator in loc sa gaseasca tertipuri si metode de a tine studentii cat mai mult in facultati pentru a incasa taxe peste taxe.
Cert este ca Mihai Coman are dreptate. Orice investitie intr-un invatamant superior construit pe mentalitatile si atitudinile de astazi inseamna o finantare a esecului. Esec care, in ciuda hainelor pretentioase pe care le imbraca, in ciuda fitelor unor profesori sau ale unor studenti, in ciuda impresiilor de mari intelectuale pe care le au hergheliile de pustoaice blonde care termina diverse facultati in fiecare an, in ciuda scuzelor si acuzatiilor aruncate dintr-o parte intr-alta, ramane mereu acelasi esec urat mirositor.
Momentul 1 ianuarie 2007 a insemnat, din acest punct de vedere, aplicarea si in Romania a acordului de la Bologna care, pe scurt, se traduce in scurtarea si generalizarea invatamantului universitar, urmand ca specializarea propriu-zisa si calificarea profesionala a individului sa fie realizate prin masterate si, ulterior, doctorate. Pana aici totul suna bine, doar ca la noi chestia asta e de fapt o mare mizerie. In primul rand ca durata facultatii a fost redusa aparent aleatoriu - ASE-ul da, Politehnica ba, Jurnalismul da, Dreptul ba (desi acestea din urma sunt ambele facultati ale aceleiasi universitati) si asa mai departe. In al doilea rand, calitatea invatamantului privita atat prin prisma rezultatelor studentilor/absolventilor, cat si prin prisma calitatilor/performantelor profesorilor este derizorie in raport cu alte tari din UE si din lume. Nici macar o singura universitate din Romania nu apare in primele 500 de universitati din lume.
Si am stat si m-am gandit. Nu e deloc ciudat ori inexplicabil. Nu e nici uimitor, nici incredibil, nici socant si nici neasteptat. In universitatile americane importante nu sta nimeni sa calculeze procentajul studentilor care obtin o slujba dupa absolvire pentru ca nici nu se pune problema ca un absolvent de Harvard sa fie somer. In schimb, mai putin de 30% din absolventii promotiilor 2001 si 2002 ale universitatii Bucuresti au obtinut un job dupa terminarea facultatii.
Majoritatea studentilor de la noi fac o facultate doar ca sa aiba un carton in plus in casa. Toti se apara invocand anacronismul materiilor predate sau dezinteresul si lipsa de profesionalism ale profesorilor. Cred ca vina pentru absenta performantelor se imparte la doi. Profesorii sunt foarte slab pregatiti, nimic nou sub soare. Cati laureati ai premiului Nobel predau in universitatile Romanesti? Va umfla rasul citind intrebarea asta, nu? Cati laureati ai oricaror altor premii internationale, indiferent de domeniu, de un prestigiu aproximativ, vin sa predea aici? Nu mai radeti! Cati dintre cei care termina o facultate in Romania ajung sa lucreze in strainatate, intr-o companie mare sau in orice alt mediu challenging din punct de vedere profesional si foarte rewarding din punct de vedere financiar si intelectual? Mi-e si frica sa primesc un raspuns in procente la intrebarea asta.
Explicatiile acestor fenomene sunt multiple si le cunoastem cu totii. Cu solutiile stam ceva mai prost. Poate un inceput ar fi acela ca universitatile sa inceapa sa incurajeze cu adevarat performanta si sa elimine studentii care nu presteaza corespunzator in loc sa gaseasca tertipuri si metode de a tine studentii cat mai mult in facultati pentru a incasa taxe peste taxe.
Cert este ca Mihai Coman are dreptate. Orice investitie intr-un invatamant superior construit pe mentalitatile si atitudinile de astazi inseamna o finantare a esecului. Esec care, in ciuda hainelor pretentioase pe care le imbraca, in ciuda fitelor unor profesori sau ale unor studenti, in ciuda impresiilor de mari intelectuale pe care le au hergheliile de pustoaice blonde care termina diverse facultati in fiecare an, in ciuda scuzelor si acuzatiilor aruncate dintr-o parte intr-alta, ramane mereu acelasi esec urat mirositor.
posted by Woland at 10:03 p.m.
3 Comments:
intreb si eu atunci: care e solutia? ca vedem toti problemele :)
"Poate un inceput ar fi acela ca universitatile sa inceapa sa incurajeze cu adevarat performanta si sa elimine studentii care nu presteaza corespunzator in loc sa gaseasca tertipuri si metode de a tine studentii cat mai mult in facultati pentru a incasa taxe peste taxe."
Parerea mea e ca daca se va creea un mediu academic cu adevarat competitiv, in care studentii care investesc timp, efort si interes se vad rasplatiti pe masura acestei investii. Un astfel de sistem construit pe o recompensa adecvata pentru eforturile depuse va fi privit ca un sistem corect in care merita sa se reinvesteasca, atat bani, cat si timp si munca. Sunt mai multe sanse ca studentii care se dezvolta si fac performanta intr-un mediu academic confortabil si echitabil sa se intoarca in acel mediu si sa sprijine intr-un fel sau altul dezvoltarea lui ulterioara (fie ca investitori, fie ca profesori).
In momentul asta, insa, toti studentii abia asteapta sa scape de acest sistem si sa nu mai dea niciodata ochii cu el. Prostii, din dezinteres, elitele, din scarba.
You have my reply here http://white-pink-flowers.blogspot.com/2008/01/putin-mai-intepator.html
Trimiteți un comentariu
<< Home