Fotografii

Lui M. i-a placut dintotdeauna fotografia. N-a facut studii de specialitate, a fost pur si simplu o pasiune viscerala, nascuta din vintrele lui, careia i-a dat mereu curs cu o voluptate bizara. Era constient ca nu e prudent sau intelept ceea ce face, tinand cont de faptul ca schimba facultatile ca pe sosete, dar n-a reusit sa renunte la acest viciu niciodata. Face poze. Mereu. In ultimii ani a inceput sa caute modele. Gaseste femei pe care le invita sa se lase fotografiate. Nu le minte nici cu cariere de fotomodel, nici cu bani, nici cu contracte de dansatoare in Spania. Le minte exact asa cum toate femeile isi doresc in taina sa fie mintite. Le spune ca sunt frumoase. Asa ca le minte, ele rad, le face poze, ele rad, le fute, ele rad. Apoi isi priveste iubirile intinse la uscat in camera obscura, prinse cu carlige de o franghie de rufe. Atarna flescaite si umede, claie peste gramada, ochi, buze, sani, solduri, genunchi, plete, umeri, nasuri si talpi. Fiecare are o poveste. Fiecare a fost mintita grosolan si a tanjit dupa minciuni frumoase. Fiecare si-a mestecat ani in sir complexele si si-a dorit sa vina cineva sa le darame. Prin lentila aparatului, toate pareau frumoase. Daca nu pentru altceva, macar pentru ca erau dispuse sa ofere totul pentru aceasta frumusete vitriolica. M. n-a pregetat si le-a facut frumoase. Apoi le-a luat totul. Cand au iesit din studioul lui s-au transformat la loc. S-au privit in geamul unui magazin si si-au vazut rimelul intins pe obraz, ochii inexpresivi, chipul palid, parul dezordonat, hainele scalciate. Frumusetea lor a ramas ostatica in aparatul de fotografiat. Nici macar M. nu-si da seama asta. Dar uneori, cand ramane singur cu iubirile lui in camera obscura, plange si se intreaba daca cineva si-ar putea da seama ca pozele lui nu se nasc din reactii chimice cu vreun lichid special, ci din lacrimi.