marți, ianuarie 08, 2008

Gemenele (I)

Cand Lili s-a dus prima data la Paris, nu era in niciun caz pregatita pentru ceea ce avea sa se intample. Ca orice adolescenta autentica, punea mai mult pret pe gloss-ul ei de toate zilele decat pe pozele atarnate pe peretii garii Orsay. S-a plimbat de colo-colo mai mult dintr-un conformism stupid decat dintr-o curiozitate genuina sau dintr-un interes real. Pasiunea care te consuma, despre care vorbesc toti impatimitii Parisului, ramasese pentru ea doar o sintagma rasuflata aruncata de-a valma peste sute de alte sintagme la fel de rasuflate prin cartile de calatorie, ghidurile turistice si alte asemenea mizerii pe care le cumpara cu religiozitate in fiecare zi din statiile de metrou si din magazinele de suveniruri. Intr-o saptamana a adunat cam o duzina de astfel de carti. Surogate. Cartile astea tineau loc calatoriei insesi. Se prefacea ca a vazut de-adevaratelea toate acele locuri descrise si fotografiate acolo, dar se intreba de fiecare data oare ce era pe peretele din spatele fotografului?

Si-a rezervat penultima zi a excursiei ca sa viziteze Luvrul. Nu atat Luvrul, cat Mona Lisa. Era joi. Nu si-a dat seama cand a ajuns in fata tabloului. Mersese in spatele unei turme de japonezi si banuise, indreptatit dealtfel, ca toti se duceau sa filmeze si sa fotografieze acel spectacol vizual. Cand i-a vazut oprindu-se, s-a oprit si ea. A incercat sa-si croiasca drum printre un japonez care avea atarnate de el 2 Sony si 3 Panasonic si o japoneza care avea atarnate de ea 1 Hitachi, 3 JVC si 1 Nikon. Camere video, aparate foto, telefoane mobile. Cu parul agatat in cureaua unei camere video made in Japan, cu o unghie rupta in cureaua de la pantalonii unui tip made in Japan, a ajuns in fata si a vazut. O carcasa de plexiglas din spatele careia zambea parsiv Gioconda. N-a apucat sa testeze legenda cum ca ochii Giocondei te privesc oriunde te-ai afla pentru ca cineva s-a grabit sa-i ia locul la contemplat si a impins-o deoparte. A avut la dispozitie fix 3 secunde sa vada o capodopera. Sa vada tot ce se poate vedea intr-o viata de om. A vazut o lucire electrica pe un geam de plastic. Blitz-uri. A vazut o femeie care ranjea sarcastic in dosul aceluiasi geam de plastic. Mona persifleaza sutele de fraieri care se calca in picioare zilnic ca s-o vada, dar ei sunt prea ocupati sa apese pe un milion de declansatoare ca sa vada asta.

Lili s-a intors intr-o sala micuta plina de picturi anonime ale unor pictori anonimi si a inceput sa scotoceasca in geanta ei de turista dupa harta muzeului ca sa stie cum ar putea sa iasa de-acolo. Si chiar atunci, langa ea, incursiunea in absolut, in eternitate, in paradis si in sublim care ii fusese refuzata cu cateva minute in urma in fata picturii lui Leonardo, a incetat sa se mai lase asteptata. Era Ea. O fata cam de varsta ei, imbracata elegant, parfumata discret, cu privirea ratacita pe niste tablouri despre care Lili nu stia nimic. Era frantuzoaica. Abia cand s-a asezat, fascinata, langa ea, Lili a inteles cu mintea ceea ce inima ei simtise din prima clipa. Fata aceea arata exact ca ea. Parul ei avea o alta nuanta de castaniu, iar dintii ii erau putin mai galbeni, probabil pentru ca fuma, dar in rest arata exact la fel. O replica fizica a unei pustoaice nervoase care mersese mii de kilometri cautand perfectiunea si gasise, in locul ei, o gasca de asiatici infierbantati si o capodopera post-modernizata si trasa in plastic. Uitandu-se in ochii acelei fete, Lili si-a dat seama ca s-ar putea sa nu fie singura. Asa ca s-au ridicat, si-au zambit si au inceput impreuna sa calculeze cel mai scurt drum dintr-o sala anonima a Luvrului intr-un bistro la fel de anonim din Cartierul Latin. A simtit ca s-a nascut din nou si ii vajaia prin cap o fraza pe care o citise demult intr-o carte – cine intr-o zi de joi e nascut va avea drum lung de facut.

3 Comments:

Blogger Just a girl said...

=D>

12:10 p.m.  
Anonymous Anonim said...

Cam greu să fotografiezi Monalisa stimabile. E interzis să fotografiezi orice tablou din acea aripă, se face multă gălăgie când se scapă vreun sălbatic. Oricum o înţeleg perfect. Şi presimt că nu s-a terminat.

2:21 p.m.  
Blogger Woland said...

o fi o regula recenta. eu am fost la Luvru in 2001 si am facut poze. oricum, nu ala era esentialul.

3:03 p.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home