Concluzii

Mai sunt vreo 3 luni si se termina. Facultatea. Departe inca de clipele spumoase in care diverse arame se dau pe diverse fete, e totusi un moment bun pentru niste concluzii.

Generatia careia acum cativa ani toata lumea ii plangea de mila numind-o "generatie de sacrificiu" a crescut si s-a transformat intr-un mutant social cu coate ascutite. Moralisti perfecti care nu rateaza nicio ocazie sa-ti dea la gioale, fiinte parsive care te mint cu zambetul pe buze, oameni de un egoism maniacal si de un snobism sinistru. O haita de twenty-somethings fara identitate, fara valori si fara individualitate, toti studenti la aceeasi facultate - la teatru.

In panteonul actorilor care se pregatesc sa ia viata in pula sau in piept gasesti toate mastile posibile.

Baiatul de familie buna, care si-a construit succesul pe numele, prieteniile si reputatia stramosilor, combinate cu propria lui vocatie scatofagica. La apogeu, cu sacii in caruta, nu mai da buna ziua nimanui care nu-i poate sprijini in vreun fel (de preferinta, pe sub tejghea) aspiratiile fabuloase. De-acolo, din turnul lui de fildes, lumea se vede mica si neinteresanta. Pentru ca daca nu poti sa arunci si tu o mistrie de mortar la temelia carierei mele stralucite, poti sa-mi sugi pula.

Fata imbogatita recent, postdecembrist, eventual, lipsita evident de gratia si modestia care vin la pachet cu averea de traditie, definitia egocentrismului si narcisismului, care isi terorizeaza anturajul cu discutii infinite despre genti si accesorii si a carei nelamurire profund existentiala este ce culoare vor avea chilotii pe care-i va purta la balul absolventilor. Un adevarat monument. Angoasele unuia, caterinca altuia.

Baiatul din sistem, cu mama si tata bine infipti in fotolii confortabile de piele, al carui viitor nu mai ascunde niciun mister, a carui existenta e lipsita de visuri, sperante sau indoieli pentru ca el a primit baremul de corectare inainte de foaia cu intrebari. Poate cel mai trist personaj dintre toate, se vede in fiecare dimineata cu un pas mai aproape de ceea ce altii i-au spus ca este viitorul lui de succes, in care isi va manca rafinat biscuitul cu caviar si, eventual, va da o muie plictisita fetei de mai sus.

Rebelul sau rebela, care detesta pe toata lumea, care e mai presus de mizeriile astea, care nu se lasa tras(a) la fund si care, ironic, priveste pe toata lumea de sus, la fel ca si cei dinainte. Doar ca din alte motive. Din boxele ei rasuna manele, in loc de Mozart, limba lui pipaie vodka, in loc de coniac frantuzesc. Si se mandreste cu asta. Discursul lui sau al ei e asezonat frecvent cu cate-o pula, o pizda sau un fut. E mai bun decat toti ceilalti pentru ca nu-i pasa de eticheta. E o vaca.

Pitipoanca si cocalarul, probabil ca n-au nevoie de vreo prezentare. Se casatoresc. Sau daca nu se casatoresc, oricum se vor iubi la infinit in dedicatii pe Taraf TV. 'nuff said.

Si-apoi sunt restul. Anonimii, amorfii, nestiutii, originalii, nerostitii. Incapabili sa-si construiasca o carcasa adecvata, sau satui de asa ceva. De luni pana vineri, poarta cravata. Sambata noaptea, fumeaza un joint, rad 4 beri si danseaza pe masa pana dimineata intr-o bodega obscura. "La rochereala".

Unul singur ne intereseaza in momentul asta, unul care si-a gasit jumatatea mai buna lipita de un stalp cromat, pierduta intre sticle goale de bere, amintiri si povesti cu "a fost odata". Unul care nu vrea altceva decat sa mai amane putin momentul cand va fi om mare, va fute numai misionar si va plati impozite. Unul care s-a saturat sa fie amabil pentru ca asa-i frumos, care vrea sa shinsteasca jin si sa se imprumute de tigari. Unul care prefera sa uite. Ploaia care va cadea, pacatele toate i le va spala.

Si ca vorbeam de concluzii. In 4 ani, am invatat un singurul lucru: tacerea e de aur. In rest, cum zicea acela, aproape tot se iarta, dar nimic nu se uita.