Iar s-a intors
Nu exista realitate. Fiecare dintre noi este arhitectul propriei lui realitati. Nu exista pizda, exista pizda lirica, trista, cubista sau corporatista. Pizda ta, a altuia, a alteia, a nimanui sau a tuturor. Nu exista nimic, fiecare om are o viata si-o realitate, care nu coincid decat ocazional, si orice pe lumea asta se poate face contra cinzeci de mii, o tuica si-un sut in cur.
Iar s-a intors.
Asa ca nu mica mi-a fost mirarea cand m-am trezit blocat intr-o bucla temporala. Poate de la alcool, poate de la spaima, poate de la ce sau cat am fumat. Te trezesti, iti repeti in minte planurile, suc sau cafea, film, poate sex, poate macar un sarut, detalii peste detalii de care te mai despart doar cateva ore. O sa fie cu baloane si vata de zahar si artificii, cum era cand erai mic si anticiparea te omora. O sa fie si cu transpiratie, fluid vaginal si saliva, daca stii sa ceri frumos. Apoi o suni. Si descoperi ca mama ei tocmai a fost ucisa cu 32 de lovituri de topor in cap de o gasca de negri ucigasi din Uganda, ca de unde altundeva ar putea sa provina 32 de negri ucigasi. Sau ca tatal ei tocmai a aruncat-o pe maica-sa de pe bloc si apoi s-a sinucis cu salbaticie administrandu-si o doza fatala de moarte. Sau ambele. Drama. Si, cumva, ramai prost cu telefonul in mana, te balbai, inghiti in sec, te simti complet nefolositor umanitatii, inchizi si constati. Ca n-ai cu cine sa bei un suc in seara aia.
Iar s-a intors.
Te trezesti si te duci la scoala, intr-un loc teoretic sigur, calm si linistit unde oamenii sunt inepti si ingusti si de-a dreptul cretini. Atat de cretini incat uneori nici nu mai trebuie sa-ti porti masca, oricum nu-si bate nimeni capul sa te cunoasca sau sa inteleaga cine esti, de unde vii si incotro te indrepti. Si la fel de brusc te trezesti ca astazi ti s-a oferit posibilitatea sa alegi, sa iei o decizie. In spatele usii numarul 1 avem pragmatismul nostru cel de toate zilele care ne ajuta sa ne rezolvam problemele cu maxima durere in cur pentru elementele sau victimele colaterale. In spatele usii numarul 2 avem un acces apocaliptic de orgoliu care nu prea ne da voie sa ne lasam scuipati in freza de dragul pragmatismului. Si uite-asa, pentru prima data, scoala te pune fata cu reactiunea si cu niste hotarari adevarate despre lucruri adevarate. Adevarate in realitatea ta, evident. Aceeasi realitate in care n-ai cu cine sa bei un suc in seara aia.
Iar s-a intors.
Te trezesti cu lume multa in jur, o cola si-un hamburger in fata. Si vorbesti mult si repede si gesticulezi si povestesti si incerci sa umpli cu ceva fiecare secunda de tacere stanjenitoare. Pentru ca, daca ar exista secunda aia de tacere, fiecare ar avea timp sa-si dea seama ca nu stie nimic despre persoana care mesteca in scarba o salata de partea cealalta a mesei. Desi isi povestesc totul si rad unul la glumele altuia de cateva ore. Pe urma te ridici, rostesti politeturile de rigoare, pleci sa te intalnesti cu alti oameni multi care vorbesc repede, dar cu ei tacerea nu se mai lasa umpluta asa usor. Nu se umple decat cu fum tras si tinut strans in parcarea in care, cu multi ani in urma, te ascundeai de directoarea dementa care voia sa te prinda fumand, sa te parasca maica-tii si diriga-tii si, eventual, sa-ti scada nota la purtare, golanule care esti. Si nici n-ai cu cine sa bei un suc in seara aia.
Iar s-a intors.
Esentialul este ca esti inconjurat de sute si mii de oameni care se invart repede repede in jurul tau, mai-mai sa te ameteasca. Si, cu toate astea, n-ai niciodata cu cine sa bei un suc.
Iar s-a intors.
Asa ca nu mica mi-a fost mirarea cand m-am trezit blocat intr-o bucla temporala. Poate de la alcool, poate de la spaima, poate de la ce sau cat am fumat. Te trezesti, iti repeti in minte planurile, suc sau cafea, film, poate sex, poate macar un sarut, detalii peste detalii de care te mai despart doar cateva ore. O sa fie cu baloane si vata de zahar si artificii, cum era cand erai mic si anticiparea te omora. O sa fie si cu transpiratie, fluid vaginal si saliva, daca stii sa ceri frumos. Apoi o suni. Si descoperi ca mama ei tocmai a fost ucisa cu 32 de lovituri de topor in cap de o gasca de negri ucigasi din Uganda, ca de unde altundeva ar putea sa provina 32 de negri ucigasi. Sau ca tatal ei tocmai a aruncat-o pe maica-sa de pe bloc si apoi s-a sinucis cu salbaticie administrandu-si o doza fatala de moarte. Sau ambele. Drama. Si, cumva, ramai prost cu telefonul in mana, te balbai, inghiti in sec, te simti complet nefolositor umanitatii, inchizi si constati. Ca n-ai cu cine sa bei un suc in seara aia.
Iar s-a intors.
Te trezesti si te duci la scoala, intr-un loc teoretic sigur, calm si linistit unde oamenii sunt inepti si ingusti si de-a dreptul cretini. Atat de cretini incat uneori nici nu mai trebuie sa-ti porti masca, oricum nu-si bate nimeni capul sa te cunoasca sau sa inteleaga cine esti, de unde vii si incotro te indrepti. Si la fel de brusc te trezesti ca astazi ti s-a oferit posibilitatea sa alegi, sa iei o decizie. In spatele usii numarul 1 avem pragmatismul nostru cel de toate zilele care ne ajuta sa ne rezolvam problemele cu maxima durere in cur pentru elementele sau victimele colaterale. In spatele usii numarul 2 avem un acces apocaliptic de orgoliu care nu prea ne da voie sa ne lasam scuipati in freza de dragul pragmatismului. Si uite-asa, pentru prima data, scoala te pune fata cu reactiunea si cu niste hotarari adevarate despre lucruri adevarate. Adevarate in realitatea ta, evident. Aceeasi realitate in care n-ai cu cine sa bei un suc in seara aia.
Iar s-a intors.
Te trezesti cu lume multa in jur, o cola si-un hamburger in fata. Si vorbesti mult si repede si gesticulezi si povestesti si incerci sa umpli cu ceva fiecare secunda de tacere stanjenitoare. Pentru ca, daca ar exista secunda aia de tacere, fiecare ar avea timp sa-si dea seama ca nu stie nimic despre persoana care mesteca in scarba o salata de partea cealalta a mesei. Desi isi povestesc totul si rad unul la glumele altuia de cateva ore. Pe urma te ridici, rostesti politeturile de rigoare, pleci sa te intalnesti cu alti oameni multi care vorbesc repede, dar cu ei tacerea nu se mai lasa umpluta asa usor. Nu se umple decat cu fum tras si tinut strans in parcarea in care, cu multi ani in urma, te ascundeai de directoarea dementa care voia sa te prinda fumand, sa te parasca maica-tii si diriga-tii si, eventual, sa-ti scada nota la purtare, golanule care esti. Si nici n-ai cu cine sa bei un suc in seara aia.
Iar s-a intors.
Esentialul este ca esti inconjurat de sute si mii de oameni care se invart repede repede in jurul tau, mai-mai sa te ameteasca. Si, cu toate astea, n-ai niciodata cu cine sa bei un suc.
posted by Woland at 11:48 p.m.
15 Comments:
cruda realitate .... intotdeauna realizez k totul se duce naibii pt ca nu iasa ce planific :| si ca totul se invarte intr-un cerc inchis fara o portita de scapare
mai bine iti bei sucul singur, zic.
Ei, n-ai cu cine....Cea mai bună companie sunt întotdeauna eu... şi-o carte sau o revistă de gagici prin care mă uit la poze...plus o cafea...
esti optimist. poate ca pizda lirica e si trista si corporatista si cubista si postmodernista in timpul ei liber. si ce folos? va ajunge tot pizda cuiva, fara sa apartina niciunde. tocmai pentru ca in sinea ei e o pizda fara atribut, care, ca sa nu deruteze, se-nscrie intr-un registru- oricare. trebuie sa fie si pizde fericite care sa intregeasca pizda, sunt eu mai idealista asa.
hai bem un suc.
Aleg tacerea stanjenitoare in locul conversatiei care nu-mi solicita nici cea mai slaba urma de interes. Vrem neaparat sa facem frumos, sa inchidem dupa noi usa simtindu-ne bine pentru persoana noastra. Ego-ul e satisfacut daca l-am facut pe cel de langa noi sa se simta confortabil, chiar daca noi ne suntem epuizati si inutili si ne gandim ' mai bine ma duceam la tanti Mioara sa-i dau pachetul de la mama decat sa pierd timpul'. Pun persoana de langa mine in situatii neasteptate (sa zicem ca tac, uneori zambind, alteori uitandu-ma aiurea) si am supriza de a avea cel putin ocazia interesanta de a observa (ca un innocent bystander) reactii diverse. Uneori (rareori), memorabile. Merita incercat. Hit and run. Sau uneori re-run, daca 'se cere'.
asta tot asa pana in ziua in care NU te mai trezesti! Vai, foarte tare... mamăăăăăă ce gânduri!
Super tare!
nu am citit (inca) mai mult decat postul asta.. dar trebuia sa spun: scrii f. bine!!!
am sa (te) rasfoiesc temeinic :)
N-ai cu cine sa bei suc pentru ca nu exista suc. Exista suc de portocale, de lamaie, cu acid, fara acid, natural, cu E-uri, exista suc cu un prieten, cu un coleg de facultate, cu o persoana de sex opus cu care n-ai schimbat 2 vorbe in viata ta. Important e sa te hotarasti ce suc vrei sa bei si restul se rezolva de la sine.
woland, esti in dublu exemplar?
damn... ca n-am baut nimic!
nu cred, ultima data cand am verificat, eram unic :))
that's most unfortunate.
sa mai vie-un chilogram!!!!
exact asa mi s-a intamplat astazi, as fi vrut sa iau un om necunoscut de pe strada si sa-i spun "hai cu mine la o cafea, nu trebuie sa vorbesti, nu trebuie sa faci nimic", dar parca nici oamenii de pe strada nu mai erau oameni, erau creaturi cenusii, nici nu li se vedeau fetele, nu aveau trasaturi.
Aoleu, saracii, or fi avut boala lu' Calache.
Si intr-o zi pur si simplu n-o sa se ma intoarca. Si nici macar n-o sa iti dai seama.
aveam cu cine sa beau un suc , sa fumez o tigara , pacat ca nu-mi mai sunt alaturi.
Trimiteți un comentariu
<< Home