A Good Year

Ce se intampla cand mai atingi un prag? Prag psihologic parca ii zice pe la televizor. Ce se intampla cand mai traversezi un pod pe drumul tau spre ceea ce iti doresti sau ceea ce trebuie sa devii? Ne-am invatat sa consemnam lucrurile astea intr-o succesiune de zile, saptamani, luni, ani, iar la sfarsitul fiecarui segment de genul asta ne place sa ne petrecem macar cateva ore, singuri, noi cu noi insine, si sa facem bilantul. Coloana cu plusuri, coloana cu minusuri, care cu care se compenseaza, ce se mai aduna, ce se mai imparte, pana cand tragem linie si ne iese o zi proasta sau o luna proasta sau un an prost. Sau dimpotriva.

N-am fost niciodata un mare fan al unor astfel de rapoarte. Nu-s decat o poveste. O versiune a adevarului. Ai o zi proasta azi, iar peste 6 luni, cand vine momentul s-o treci in graficul anual, cand ai ocazia si intelepciunea sa iei si sa dezmembrezi o zi, o ora, o secunda, in toate implicatiile, consecintele si rosturile ei, descoperi ca senzatia de cacat de atunci a meritat. A existat si o parte buna. A silver lining. 6 luni mai tarziu intelegi ca daca n-ai fi avut atunci o zi proasta, nu ti-ai fi cunoscut niciodata femeia vietii tale. Ai fi continuat sa imbolnavesti zeci de femei de sifilis. Ai fi fost tata. Te-ai fi insurat. Fiecare poate sa-si imagineze milioane de chestii pozitive care s-ar putea scurge din orice eveniment negativ. Sau viceversa. Esti ok acum, peste 5 minute suna telefonul. Nu mai esti ok.

A fost un an bun, una peste alta, a fost un an in care sexul a fost mai putin, dar mai bun. In care am reusit sa adun la un loc mai multe chestii mindfucking decat in orice alt an pana acum. In care mi-am redescoperit prietenii. In care mi-am futut pe la spate fara rusine fostii prieteni. In care mi-am futut pe la spate fara rusine fostele prietene. In care n-am mai reusit sa nu regret niciodata nimic, insa chiar si asa, mi-am pastrat neatinsa dragostea infinita pentru mine insumi.

A fost un an in care m-am indragostit de fiecare femeie pe care am cunoscut-o. De unele timp de fix 2 minute, de altele timp de cateva ore sau cateva zile, de altele poate pentru mai mult. A fost un an in care am inteles mai multe. In care mi-am dat seama ca as putea fi un tata bun, dar cu siguranta voi fi un sot groaznic. Sau nu voi fi deloc. In care mi-am dat seama ca un blog nu poate fi niciodata un surogat pentru o viata adevarata, dar sunt sanse destul de bune sa te pacalesti cu chestia asta o buna bucata de vreme. Un an in care am fost mai putin hedonist decat de obicei, ceea ce, teoretic, inseamna ca am crescut mai mult decat de obicei. Mi-am facut curaj sa merg sa pun o floare pe mormantul unui om. Mi-am facut curaj sa spun “nu”. Mi-am facut curaj sa spun “esti o curva proasta si nu vreau sa am de-a face cu tine”. Din ultimele trei afirmatii ar rezulta ca mi-au crescut testiculele pana la dimensiuni apocaliptice. Asa este.

S-au intamplat lucruri. S-au intamplat de-adevaratelea. S-au stricat lucruri, s-au murdarit, s-au dizolvat, s-au ratacit. Asa e in viata. Dar dincolo de toate chestiile astea, important e ca ceva s-a miscat. Au fost actiuni, s-au dat raspunsuri, s-a urlat, s-a plans, s-au facut reprosuri, s-a injurat, s-a implorat. A curs sange. Tot anul asta a semanat cu o casa mare cu multe camere in care a murit cineva. Nu acum, mai demult. A fost un an mai viu decat se astepta oricine de la un an de-ai mei.

Acum va rog sa ma scuzati. I have to go see a man about a horse.