13-15 iunie

Azi e 14 iunie 2010. Acum fix 20 de ani niste copii mureau sub loviturile de furtun pneumatic ale unor animale manipulate de noii comunisti "cu fata umana".

In Bucuresti, democratia s-a instaurat cu ciomagul. Soiul asta spurcat de democratie, mocirla asta in care baltim cu totii de 20 de ani, chiar si pentru cacatul asta a fost nevoie sa moara oameni. Promisiunea mantuirii, libertatea, viitorul, toate ideile astea nobile care ar fi justificat cumva sacrificiul unor tineri nevinovati s-au pierdut probabil printre cadavrele aruncate in fantana de la arhitectura.

Organizatorul avea sa spuna despre animalele murdare de huila care au macelarit fara discernamant si fara mila sute de oameni ca sunt o "forta puternica cu o inalta disciplina civica". Au murit studenti si femei, simpli trecatori si asa-zisi intelectuali a caror singura vina era ca aveau barba sau purtau ochelari. Nu faceau parte din clasa muncitoare. Nu erau pe gustul unor imbecili cu pamant sub unghii.

Nu mult timp mai tarziu, acelasi organizator propulsa in prime-time-ul politichiei romanesti un prostanac. Dupa inca ceva vreme, prostanacul respectiv s-a pupat cu partidul liberal. Partidul al carui sediu a fost distrus de cei mai underground cetateni ai tarii, partidul care a inghitit flegmele proletare sub pretexte jenante gen "aveau masina automata de tiparit bancnote", si-a dat mana cu discipolul unui criminal. Noroc ca multi dintre batranii liberali n-au apucat sa vada mascarada asta pusa la cale de niste cretini flamanzi, ca s-ar fi zvarcolit de oftica in mijlocul strazii. Cel mai haios a fost, insa, faptul ca mai tot tineretul facea apologia acestor doi ticalosi (unul prin origine, celalalt prin asociere), pe motiv ca "dreapta e viitorul".

Lumea a uitat lucrurile astea. A uitat de copiii care au murit nevinovati fara sa stie nici ei pentru ce. A uitat de vremurile in care o speranta sau o idee era suficienta sa scoata sute de mii de naivi pe strada. Naivitatea lor nu le face sacrificiul mai putin nobil, dar explica de ce rezultatul intarzie sa apara.

Acum, pe 14 iunie 2010, Romania se apropie de marginea prapastiei. Evenimentele de acum 20 de ani au avut si ele contributia lor la acest dezastru. Pensionarii care au primit pomeni electorale si au vandut viitorul acestei tari votand ca niste dobitoci in schimbul unei sacose cu mancare nu merita nimic. Profesorii care fac averi din meditatii si isi sfideaza elevii prin dezinteres nu merita nimic. Medicii care isi calca in picioare juramantul de 15 ori pe zi nu merita nimic. Tinerii care sparg seminte in tramvai ascultand manele la telefon nu merita nimic. Dar acei oameni care n-au uitat sa fie oameni si care n-au uitat ca democratia romaneasca s-a nascut din oase trosnind sub furtune hidraulice, oamenii astia mai au o sansa.

Mi-am promis ca n-o sa mananc cacat pe teme politice pe-aici. Chit ca 13-15 iunie e mai mult un manifest al inutilitatii decat gargara. Doar ca ascultam azi o chestie draguta si, gandindu-ma la sutele de morti fara timp, fara loc, fara praf, fara joc, fara auz, fara simt, fara fiori, fara gol, fara glas, fara rol, am zis ca merita cateva vorbe.