Despre mine, despre tine, despre noi...

A inceput sa ma calce pe nervi tara asta si cei ce locuiesc intr-insa. Prea mult bagpulism. Prea mult “la altii e mai bine”. Prea multa lene si prea multa prostie. Romanii au luat cam in serios faza cu aurea mediocritas. Dar cel mai rau ma calca pe nervi aia care mimeaza mediocritatea ca sa se integreze. Sa faci pe prostul, uneori, e o arta sau cel putin o calitate. Sa faci pe prostul ca sa te amagesti ca apartii unei comunitati e o aberatie. De ce sa-ti dai singur cu tesla-n oo, pardon de expresie? Ca sa nu starnesti ura si invidia vecinilor? Ca sa nu-ti scuipe in cafea colegii de munca? Ca sa nu-ti bage strambe binevoitorii care te inconjoara? Ca sa le-arati ca esti de-al lor, ca nu trebuie sa se teama de tine ca de un animal salbatic, ca pot sa te invite la petrecerile lor, in grupurile lor, ca pot sa te sune din cand in cand sau sa-ti daruiasca cd-uri cu muzica de cacat pe care o asculta ei? De-asta vrei tu sa pari mai prost decat esti, ca sa te salute cunoscutii pe strada in loc sa te injure si sa traverseze pe trotuarul celalalt?

Inseamna ca esti complet cretin. Inseamna ca nu oferi valoare nimanui decat prin prisma unei imagini pe care acea persoana o are in ochii colectivitatii. Inseamna ca un om nu e decat o suma de pareri si perceptii ale altora. Ceilalti stiu. Mereu simt cand cineva e deasupra lor si mereu se bucura cand acel cineva se preface a fi la nivelul lor. Stii de ce? Pentru ca, in timp, chiar o sa fii la nivelul lor. O sa incepi sa nu mai observi linia care va desparte. Linia cartilor citite, a muzicii ascultate, a locurilor vizitate, a culturii, a ambitiei, a efortului. O sa te prefaci ca esti ca ei pana cand chiar o sa fii. Exact ca ei. Vrei sa iti faci tie o favoare oferindu-ti un sentiment de liniste si apartenenta la un grup social, dar de fapt le faci lor o favoare cand le dai inca un bonsai pe care sa-l taie pe la varfuri si sa-l pastreze mic si gol. Iti infranezi ambitiile pentru ca incerci sa nu pari orgolios. Iti infranezi sperantele pentru ca ei iti spun ca sunt meschine, ca prietenii sunt totul, ca cel mai important e sa faci parte dintr-un grup. Sa fii de-al lor. Ei te mint si tu esti prost si pui botu’.

Daca ei n-au stiut sa ia nimic din viata asta, sa nu iei nici tu, sa nu cumva sa fii vreodata mai bun, mai frumos, mai destept, mai educat, mai stilat sau mai bine hranit. Si tu te complaci. Pentru ca “asa e la noi, nu e ca la altii”. La noi oamenii se complac in mediocritatea asta mocirloasa ca sa pastreze relatii bune cu vecinii de palier, de birou, de serie, de generatie, de toate cele. Asta e specificul romanesc, decat sa vrem sa ne autodepasim, mai bine-un cantec vesel sa cantam, decat sa vrem sa fim mai buni, mai bine stam frumos in "rand cu lumea" si suntem modesti, bine vazuti si acceptati.

Ma cac in spatiul carpato-danubiano-pontic.