Hai la gaura cu totii...
Intre toate discutiile astea isterico-schizoide despre gauri negre, apocalipsa, acceleratoare de particule, joaca de-a Dumnezeu si eterna politica romaneasca, mi-am adus aminte de un amic. Sa-i spunem D. D. nu e obsedat de sfarsitul lumii si ma indoiesc sincer ca are habar despre experimentul de la Geneva. D. are insa, ceva, care il face un personaj interesant din punctul meu de vedere - este prototipul romanului primitiv si ipocrit.
De ce primitiv? D. uraste instinctiv. Totul. Nimic nu-i convine, nimic nu-l satisface, nici macar cele mai marunte realizari nu-l fac fericit. Resursele lui sunt epuizate intre o slujba pe care o uraste, anturaje pe care le uraste, evenimente si intalniri pe care le uraste.
De ce ipocrit? D. opereaza cu doua masuri pentru tot ceea ce face, pentru esecurile si succesele lui. Esecurile lui sunt cauzate de sistem pe care il detesta. Succesele lui sunt meritul eforturilor sale neincetate de a se adapta unui sistem pe care il detesta. D. se dezice gratios te toate ratarile, indiferent de domeniu, pe simplul motiv ca, in Romania, educatia nu functioneaza, sanatatea nu functioneaza, politica nu functioneaza, statul nu functioneaza. Romania ii este ostila lui D., il trage in jos, ii tine mainile legate la spate. De fiecare data cand incearca sa faca ceva, orice, daca nu ii iese, e vina statului de cacat in care traim. Esecul lui este o parte din sistem, e cauzat de un sistem al carui unic scop este acest esec.
Pe de alta parte, insa, succesele lui D. provin si sunt valorificate undeva in afara sistemului. Succesul e rezultatul unei lupte impotriva sistemului. Succesele nu-l fac fericit, nu-l fac un om mai bun, iar faptul ca ajung sa i se para acte de eroism pentru simplul fapt ca sunt obtinute impotriva sistemului, impotriva planului, nu reprezinta o satisfactie deosebita. E doar felul lui D. de a ordona lucrurile de la cauza la efect, de la inceput la sfarsit.
Succesul e meritul lui propriu si personal, dar responsabilitatea esecului e aruncata in carca mediului. A statului si a politicii. Acelasi sistem care il inconjoara contribuie in exclusivitate la esecul lui, dar absolut deloc la succesul lui.
Oamenii de genul asta imi fac greata. Sa fii incapabil sa-ti asumi raspunderea pentru propria ta greseala, pentru propria ta ratare. Sa fii atat de orbit de ura impotriva unui sistem, e drept, detestabil, incat sa te transpui in afara lui (ce aberatie!) pentru a-ti justifica reusitele. Reusite care, oricum, sunt putine si, de cele mai multe ori, conjuncturale sau accidentale. Sunt destul de sigur ca, in secret, oamenii de genul asta isi doresc ca lucrurile sa mearga prost in Romania. Pentru ca altfel, n-ar mai avea nicio scuza. Pentru ca e deja adanc imprimat in fibra lor morala faptul ca ei insisi sunt infailibili si singurul motiv al nereusitei lor (sociale, academice, profesionale si asa mai departe) il constituie un sistem defect, ostil, corupt si ticalos.
Daca maine, brusc, lucrurile ar incepe sa functioneze perfect in Romania, cred ca s-ar produce o implozie morala si toti oamenii astia, prinsi intre propria lor inaptitudine si disparitia subita a eternului si unicului tap ispasitor aflat dintotdeauna la dispozitia lor, s-ar sinucide. Ce misto ar fi...
De ce primitiv? D. uraste instinctiv. Totul. Nimic nu-i convine, nimic nu-l satisface, nici macar cele mai marunte realizari nu-l fac fericit. Resursele lui sunt epuizate intre o slujba pe care o uraste, anturaje pe care le uraste, evenimente si intalniri pe care le uraste.
De ce ipocrit? D. opereaza cu doua masuri pentru tot ceea ce face, pentru esecurile si succesele lui. Esecurile lui sunt cauzate de sistem pe care il detesta. Succesele lui sunt meritul eforturilor sale neincetate de a se adapta unui sistem pe care il detesta. D. se dezice gratios te toate ratarile, indiferent de domeniu, pe simplul motiv ca, in Romania, educatia nu functioneaza, sanatatea nu functioneaza, politica nu functioneaza, statul nu functioneaza. Romania ii este ostila lui D., il trage in jos, ii tine mainile legate la spate. De fiecare data cand incearca sa faca ceva, orice, daca nu ii iese, e vina statului de cacat in care traim. Esecul lui este o parte din sistem, e cauzat de un sistem al carui unic scop este acest esec.
Pe de alta parte, insa, succesele lui D. provin si sunt valorificate undeva in afara sistemului. Succesul e rezultatul unei lupte impotriva sistemului. Succesele nu-l fac fericit, nu-l fac un om mai bun, iar faptul ca ajung sa i se para acte de eroism pentru simplul fapt ca sunt obtinute impotriva sistemului, impotriva planului, nu reprezinta o satisfactie deosebita. E doar felul lui D. de a ordona lucrurile de la cauza la efect, de la inceput la sfarsit.
Succesul e meritul lui propriu si personal, dar responsabilitatea esecului e aruncata in carca mediului. A statului si a politicii. Acelasi sistem care il inconjoara contribuie in exclusivitate la esecul lui, dar absolut deloc la succesul lui.
Oamenii de genul asta imi fac greata. Sa fii incapabil sa-ti asumi raspunderea pentru propria ta greseala, pentru propria ta ratare. Sa fii atat de orbit de ura impotriva unui sistem, e drept, detestabil, incat sa te transpui in afara lui (ce aberatie!) pentru a-ti justifica reusitele. Reusite care, oricum, sunt putine si, de cele mai multe ori, conjuncturale sau accidentale. Sunt destul de sigur ca, in secret, oamenii de genul asta isi doresc ca lucrurile sa mearga prost in Romania. Pentru ca altfel, n-ar mai avea nicio scuza. Pentru ca e deja adanc imprimat in fibra lor morala faptul ca ei insisi sunt infailibili si singurul motiv al nereusitei lor (sociale, academice, profesionale si asa mai departe) il constituie un sistem defect, ostil, corupt si ticalos.
Daca maine, brusc, lucrurile ar incepe sa functioneze perfect in Romania, cred ca s-ar produce o implozie morala si toti oamenii astia, prinsi intre propria lor inaptitudine si disparitia subita a eternului si unicului tap ispasitor aflat dintotdeauna la dispozitia lor, s-ar sinucide. Ce misto ar fi...
posted by Woland at 4:36 p.m.
4 Comments:
din pacate media din romania se adreseaza direct genului asta de oameni. ieri venea apocalipsa in ziare. cum nu a venit, azi au amanat evenimentul pentru 2012.
nu-mi iese din cap modul in care ziaristi care se considera de top vorbeau despre LHC intr-un mod demn de ziare gen click sau libertatea. "Nicoleta luciu va petrece apocalipsa departe de iubitul ei"
In cazul lui D. se manifesta fenomenul sociologic de disonanta cognitiva - de fiecare data cand o situatie nu evolueaza in sensul dorit, orice persoana va avea tendinta de a invinui un factor extern si incontrolabil; evident, orice succes va fi considerat ca apartinand in exclusivitate persoanei in cauza. Ne apropriem succesele si pasam raspunderea oricarei nereusite. In cazul lui D.,invinuieste "sistemul" deoarece este cel mai usor sa faca asta, si modalitatea este facil acceptata in cadrul social actual. Daca nu ajungi la struguri, e pentru ca statul nu ti-a dat scara de care ai nevoie; daca ajungi, pai resprect, frate - ai inventat tu o scara, ca doar "sistemul" nu ti-a dat nici una!
esti cam comunist Domnule. Cam judeci lumea dupa niste aparente pe care le transformi in adevaruri fundamentale.
Si esti cam tanar. Mai ai de trait pana sa ii inveti pe altii daca sunt looseri sau nu.
comunist? de unde din ce am scris reiese ca sunt comunist? sunt comunist daca ma deranjeaza oamenii care dau vina mereu pe altcineva pentru toate lucrurile naspa din vietile lor, insa n-au nicio ezitare in a-si asuma in totalitate fiecare succes?
deocamdata ma multumesc sa te invet pe tine ca se scrie "loser", nu "looser". grija mare cand dai cu critica, sa nu-ti sara inapoi in ochi.
Trimiteți un comentariu
<< Home