Ochi

Ma uitam azi in autobuz la oameni. N-am mai facut asta de ceva timp. M-am speriat. Ochi goi. Priviri triste, obosite, apatice. Teama si resemnare. Foame. Sete. Romanii muncesc putin, in general, iar atunci cand o fac, primesc salarii proaste. Sunt saraci si prosti. Priviri de oi scapate de sub ciomag care nu stiu incotro s-o apuce. Priviri incarcate de nostalgia vremurilor in care nu era necesar sa gandeasca, existau sefi care le spuneau ce sa faca, sefi care aveau si ei alti sefi, care aveau si ei alti sefi, si tot asa pana sus la conducatorul minunat. O vointa care le cuprindea si le determina pe toate celelalte. Aceeasi idee, aceeasi perspectiva, aceleasi variante, de sus pana jos. Normal, au existat mereu si exceptii, dar neglijabile, atat ca numar, cat si ca intensitate sau influenta. Oamenii de azi nu sunt diferiti de oamenii de ieri, in principiu. Doar ca le lipseste o busola. N-au invatat inca sa se descurce singuri. Sa creasca, sa evolueze, sa fie proprii lor stapani. Erau niste versuri, ceva de genul "if the eyes are the window to her soul, her soul must be away in Mexico". Ochi inexpresivi peste tot in jur, priviri moarte de oameni moi. Oameni care nu inteleg nimic din ce se intampla in jurul lor, care traiesc din inertie, care imprumuta drame din ziare si de la televizor si le fac ale lor ca sa mimeze pulsul. Respiratia. Circulatia. De evolutie, nu poate fi vorba. La televizor se spun prostii, omul de rand nu stagneaza din nostalgie, nici din incapatanare, nici din incultura si nici din lene. Omul de rand stagneaza de frica. O frica enorma si barbara, care-i agreseaza fiecare nerv, care-i paralizeaza fiecare sinapsa. Frica de toate lucrurile care se misca prea repede in jurul lui, pe care nu le intelege, pe care nu e capabil sa le cuprinda. Nici cu ochii, nici cu mintea, nici cu sufletul. Disolutia regulilor care ii faceau sa-si supuna vointa unei vointe mai clar exprimate, mai bine definite, mai "corecte" i-a facut sa priveasca ingroziti la ceea ce pana mai acum vreo 18 ani era o viata obisnuita. Casa - serviciu - casa. Nici macar nu mi s-au mai parut ca alta data, priviri imbecile, agresive sau distante. Prea superficial. De fapt sunt doar privirile unor oameni inspaimantati care nu stiu sa reactioneze.

De ce-am stat eu sa ma uit la asa ceva? Pentru ca ieri au fost alegeri. Inutil sa mai aduc vorba ca mi se pare o indolenta macabra sa nu te duci la vot "din principiu" sau pentru ca "oricum iese cine trebuie". Doar ca ma gandeam ce gresit interpreteaza presa rezultatele acestor alegeri. PD-ul a castigat nu pentru ca ar fi propus cine stie ce candidati, ci pentru ca oamenilor le-a fost frica. Le-a fost frica sa nu faca nici cel mai mic gest care l-ar putea determina pe Basescu sa-si intoarca fata de la popor. Basescu, acest Mesia contemporan, nu trebuie suparat pentru ca toate sperantele noastre si-au facut cuib in pieptul lui de mare patriot, in carca lui de mare om. Frica. Frica maxima la toate nivelurile societatii. Frica de ceva nestiut, dar mare, negru si rau, care ne va inghiti pe toti intr-o clipa de neatentie.

Macar raman cu satisfactie ca alde Vadim, Becali sau Voiculescu au luat-o-n mana. Macar acum sa-si dea si ei seama ca sunt niste auto-proclamati apostoli ai neamului pe care nu-i vrea nimeni, pe care nu-i iubeste nimeni, pe care nu-i sprijina nimeni. Astept cu interes acuzatiile de frauda, care probabil vor urma, sau macar afirmatiile gen "nici nu era asa important sa ajungem europarlamentari, vom lucra pentru popor din Parlamentul nostru propriu si personal". Lucrati, lucrati, ca nu mai e mult pana la anu'.