Contraexemple
Cand m-am hotarat sa scriu altfel, sa scriu despre oameni, mai degraba decat despre orice altceva, nu m-am gandit niciodata ca o sa ajung sa scriu numai despre defectele acelor oameni. Am si cunoscuti care nu sunt slabi, prosti, lacomi, plictisitori, falsi, mincinosi sau lasi. Am si prieteni normali, oameni normali cu existente normale, cu vieti si job-uri normale, cu familii si iubiti/iubite normale. Nimeni nu vrea sa citeasca despre oameni normali. Nimeni nu considera ca are ce invata de la un om normal. De la un prost ai mereu de invatat, sa nu faci ca el. Normalitatea e ceva atat de insipid incat parca nici nu merita amintita. Normal poate sa fie oricine, daca vrea, dar, din fericire, prea putini oameni isi doresc realmente sa fie normali. R. ar spune, poate, ca e profund neoriginal sa fii normal. Ar avea mare dreptate.
Cei mai interesanti sunt oamenii cu vicii, cu defecte. Nebunii si pacatosii. Despre ei s-a scris intotdeauna, s-a vorbit mereu. Tot ce au facut sau au spus ei a fost analizat, discutat, disecat, cercetat, interpretat. Au aparut oameni pregatiti sa-i inteleaga sau sa le ia apararea in fata masei amorfe de "normali" dezlantuiti si psihopati care militeaza efervescent pentru uniformizare umana si tricouri gratis. Au aparut oameni care sa-i critice pe aparatorii anormalilor, care sa arune in ei cu pietre, oua, rosii, cacat si alte obiecte contondente. Toata lumea, intr-un fel sau altul, prefera sa vorbeasca despre ceva care depaseste limitete "normalitatii" care, evident, se confunda cu banalul.
M-am intrebat daca ar fi sa scriu despre un om normal, cum i-as defini normalitatea. Face sex cu lumina stinsa? Crede in Dumnezeu? Nu fumeaza? Se uita la televizor? Are un job de cacat si un sef pe care il uraste? Face haz de necaz, "c-asa-i romanu'"? Ce delimiteaza un om "normal" de ceilalti "anormali"? M. a fost mult timp o fata normala pentru toti cei care o cunosteau. Poate prea normala. Familia, normala - mama lucra la o banca, tata avea o mica afacere, trai decent, familie tipica de middle-class. Viata ei, normala - ziua la facultate, seara mai un film, mai o carte, in weekend o iesire cu prietenii. Sentimental vorbind, normala - impreuna cu acelasi tip inca din liceu, rautaciosii speculeaza o nunta, M. neaga cu un zambet parsiv. E ceva in neregula aici? Varianta reala. Tac-su fugit de-acasa cu secretara, ii toarna aleia inca vreo doi plozi, ma-sa se refugiaza in munca, devine workaholica si, implicit, o straina, M. se ascunde dupa rafturi de carti, invata non-stop ca sa aiba 10 pe linie, pierde contactul cu toti prietenii in afara de iubitul ei care, de plictiseala, o fute-n cur cand ea e pe stop. The end.
Normalitatea asta e ca un fel de cutie mare mare maaaaare de tot plina cu cacat. Legenda urbana. Normalitate gasiti in carti, poate in legi, la televizor si in ziarele si revistele proaste care promoveaza success-stories. Normalitatea nu exista. Si chiar daca, prin absurd, ar exista, cine-ar vrea sa afle asemenea mizerii?
Cei mai interesanti sunt oamenii cu vicii, cu defecte. Nebunii si pacatosii. Despre ei s-a scris intotdeauna, s-a vorbit mereu. Tot ce au facut sau au spus ei a fost analizat, discutat, disecat, cercetat, interpretat. Au aparut oameni pregatiti sa-i inteleaga sau sa le ia apararea in fata masei amorfe de "normali" dezlantuiti si psihopati care militeaza efervescent pentru uniformizare umana si tricouri gratis. Au aparut oameni care sa-i critice pe aparatorii anormalilor, care sa arune in ei cu pietre, oua, rosii, cacat si alte obiecte contondente. Toata lumea, intr-un fel sau altul, prefera sa vorbeasca despre ceva care depaseste limitete "normalitatii" care, evident, se confunda cu banalul.
M-am intrebat daca ar fi sa scriu despre un om normal, cum i-as defini normalitatea. Face sex cu lumina stinsa? Crede in Dumnezeu? Nu fumeaza? Se uita la televizor? Are un job de cacat si un sef pe care il uraste? Face haz de necaz, "c-asa-i romanu'"? Ce delimiteaza un om "normal" de ceilalti "anormali"? M. a fost mult timp o fata normala pentru toti cei care o cunosteau. Poate prea normala. Familia, normala - mama lucra la o banca, tata avea o mica afacere, trai decent, familie tipica de middle-class. Viata ei, normala - ziua la facultate, seara mai un film, mai o carte, in weekend o iesire cu prietenii. Sentimental vorbind, normala - impreuna cu acelasi tip inca din liceu, rautaciosii speculeaza o nunta, M. neaga cu un zambet parsiv. E ceva in neregula aici? Varianta reala. Tac-su fugit de-acasa cu secretara, ii toarna aleia inca vreo doi plozi, ma-sa se refugiaza in munca, devine workaholica si, implicit, o straina, M. se ascunde dupa rafturi de carti, invata non-stop ca sa aiba 10 pe linie, pierde contactul cu toti prietenii in afara de iubitul ei care, de plictiseala, o fute-n cur cand ea e pe stop. The end.
Normalitatea asta e ca un fel de cutie mare mare maaaaare de tot plina cu cacat. Legenda urbana. Normalitate gasiti in carti, poate in legi, la televizor si in ziarele si revistele proaste care promoveaza success-stories. Normalitatea nu exista. Si chiar daca, prin absurd, ar exista, cine-ar vrea sa afle asemenea mizerii?
posted by Woland at 11:18 p.m.
5 Comments:
mai exista si oameni care nu confunda normalul cu banalul ..unii mai scriu si carti(Bunul simt ca paradox)
Paleologu e mort
:) i love reading your posts. i just felt the need to say it again.
majoritatea 'anormalilor', ->well, au fost mai repede apreciati morti ; e totdeauna mai usor sa-l bagi in p*** ma-sii, sa-i astepti decesul, dupa care sa ii continui cercetarea si sa-l elogiezi, sa scoti critici pe spinarea lui ; este cu mult mai rentabil
gasim 'normalitate' si in ipocrizia asta
apreciati morti...sau direct omorati, ca sa se-ncadreze. cica omul e ca vinul, e cu atat mai bun cu cat e mai batran. de preferinta decedat. buchetul plin si aroma taninoasa.
Trimiteți un comentariu
<< Home