Profetul cu caini

O profesoara de engleza din liceu imi spunea ca olimpiadele si concursurile de engleza exista pentru ca lumea are nevoie de inca un Joseph Conrad. De inca un Ishiguro Kazuo. Prozatori care au creat in limba engleza fara sa fi fost vorbitori nativi. Conrad era polonez. Ishiguro, ma rog, nu cred ca are rost sa zic ce era. De-asta nu mi-a placut niciodata sa ma amestec in asa ceva. N-o sa fiu niciodata nici al doilea Joseph Conrad, nici al doilea Ishiguro. N-am angoase atat de monstruoase, dorm noaptea, cosmarurile ocazionale sunt mai degraba amuzante decat terifiante, am o viata sentimentala intensa sau cel putin interesanta, dar nu neaparat dezordonata. Am o viata decenta, sub globul meu de cristal, ar trebui sa se duca totul dracului si sa lase loc unei pustietati amare pentru ca geniul literar sa aiba un pamant suficient de uscat in care sa-si infiga radacinile. Mai e mult pana departe. Nu ne-am dori asa ceva.

Azi am vazut din troleibuz un om care statea in picioare pe o banca. In jurul lui, caini. Maidanezi. Omul citea cu voce tare dintr-o carte, iar cainii pareau sa-l asculte. N-am auzit ce spunea, dar cartea avea coperte negre si semana izbitor de mult cu o Biblie. De-asta i-am si dat numele Profetul. Gesticula amplu si m-am gandit pentru o secunda ce haios ar fi aratat cu o mustata scurta si neagra care sa acopere fix gropita aia dintre nas si buza de sus. Ce familiar. La un moment dat a intors pagina si, apoi, cu mana cu care daduse fila a facut un gest atat de teatral incat m-a bufnit rasul - si-a indreptat degetul aratator direct spre botul umed al celui mai mare dintre cainii spectatori si l-a fixat asa timp de cateva secunde. In tot timpul asta, troleibuzul in care eram s-a pus in miscare si, cu tot idiotul care a parcat in mijlocul drumului facand ocolirea aproape imposibila, n-a durat mult pana ce Profetul a iesit din campul meu vizual. Probabil pentru totdeauna. L-am uitat aproape instantaneu pentru tot restul zilei, l-am pierdut intre claxoane, pagini de carti, lumini, tigari, sms-uri si frisoane. Mi l-am reamintit adineauri si am vrut sa-l iau prizonier in randurile astea ca sa nu mai pierd niciodata imaginea unui om care, pentru cateva clipe, a crezut cu sinceritate in caine si in potentialul patrupedului de a-si depasi conditia prin indrumarea magnanima a profetului. A luminii calauzitoare.

In lucrurile mici se ascund adevarurile mari. Nimic nou sub soare. M-a intrebat astazi cineva cine este Woland. Woland e student in penultimul an la drept, la stat (scoate ochii cu asta tuturor veveritelor cu pretentii pe care le intalneste), cu mici inclinatii catre atitudini antisociale si mizantrope pe care nu reuseste intotdeauna sa le controleze, un magar arogant care stie ce vrea "pa lumea asta", care nu bea bere, dar foloseste des expresia "hai la o bere" cand isi invita amicii in oras si despre care, in general, lumea are o parere foarte proasta. Numele in sine cred ca am mai scris de unde vine. Daca nu, google e mereu gata sa va ajute. Daca maine acelasi cineva o sa ma intrebe de ce am simtit nevoia sa pun chestia asta aici, n-as putea sa-i raspund. Poate din acelasi motiv pentru care am simtit nevoia sa pun in cuvinte poza Profetului. Ca sa nu ma pierd.