duminică, ianuarie 20, 2008

Epilog (IV)

Lili a scris aproape fara intrerupere timp de cateva saptamani. L. intra si iesea nevazuta din apartamentul lor. Geamana pierduta si gasita, se pierduse din nou. N-a insistat. N-a cautat sa se apropie din nou de Lili, sa se insinueze in cutele pielii ei, sa se strecoare sub pleoapele ei ca pana atunci. A stat si a asteptat. La fel ca noi toti.

Timp de cateva saptamani Lili a scris aproape fara intrerupere. Nu manca si nu bea. In primele cateva zile se caca si se pisa fix acolo unde scria. Isi scotea curul, care incepuse, oricum, sa se subtieze, in afara scaunului si isi dadea drumul. Inter faeces et urinam nascimur. Pentru ochiul spectatorului neavizat, Lili era deja nascuta, statea in carne si oase (in curand mai mult in oase) la un birou oarecare dintr-un apartament oarecare dintr-un Paris oarecare, Paris care, la drept vorbind, ar fi putut fi la fel de bine o Roma, o Viena sau macar o Londra, si scria. Atata tot. Scria. Pentru cei care sunt capabili sa priveasca viata intr-un alt spectru, printr-un alt filtru, Lili nastea. Mai mult decat un alter-ego, mai mult decat un cosmos paralel sau alternativ sau intr-un fel de n-ar mai fi, mai mult decat o carte sau o Carte, da’ naste-o-n pula mea odata! Dupa acele cateva saptamani cu greu puteai observa diferente semnificative intre produsele de excretie ale lui Lili. Lichide aproape incolore cu toate, ca doar nu mancase si nu bause. Se hranise din ea insasi, iar tot ce ramasese trecuse in pagini, in litere, in verbe, in puncte si virgule.

Poetul este mereu un vizionar. Profetul vede altceva decat toti ceilalti. Poetul este cel care ne ofera alternative, care ne arata ca exista mereu inca o treapta si inca o treapta si inca o treapta pe care putem sa urcam, incet si tremurand, mereu mai sus. Nu neaparat ca ar fi ajuns el inaintea noastra in varf, dar, spre deosebire de noi, el vede o parte mai mare a scarii decat noi, daca nu chiar pe toata. Profetul stie ca mai e o treapta chiar si atunci cand noi suntem ferm convinsi ca un singur pas daca am mai face ne-ar inghiti cea mai neagra si infinit de adanca genune. Poetul trebuie sa moara intotdeauna. De fiecare data cand mai urcam o treapta, profetul trebuie sacrificat. Apoi va veni alt poet si ne va trage cu forta in sus dupa el, noi urland, tipand, gemand si transpirand, pana cand, in cele din urma, vom mai fi urcat inca o treapta in acest ciclu nesfarsit. Poetul e, in felul lui, un profet. Profetul e, in felul lui, un poet.

Cand Lili si-a terminat cartea, s-a ridicat si a vrut sa-si aprinda o tigara. A lesinat inainte sa fi atins macar cu varful degetelor pachetul aruncat pe coltul mesei. De cateva saptamani in acelasi loc. Praf pe el si pe langa el, culoarea neteda si lucioasa a lemnului dedesubt. Nu s-a mai trezit niciodata. La autopsie avea sa se consemneze drept cauza a mortii lipsa de hrana si starea avansata de deshidratare. L. a gasit manuscrisul si l-a citit. La pagina 141, cand eroina il intalneste pe Dumnezeu si sta de vorba cu El la un sprit, a facut infarct si a cazut langa Lili, intr-o balta decolorata si cu un miros vag salciu. La autopsie aveau sa se constate simptomele clare ale sindromului Stendhal. In conditii normale, am fi putut-o numi balta de pisat. Urina, pentru cei mai sensibili. Cand vecinii au chemat politia, alarmati de mirosurile grele care razbateau din apartamentul pe care il imparteau cele doua, manuscrisul a fost gasit risipit pe podea. L-au luat si l-au aruncat o data cu tot ce mai era pe-acolo. Nimeni nu l-a mai citit niciodata. Tot ce a ramas au fost doua diagnostice scrise pe certificate care, astazi, probabil nici nu mai exista. Asta e tot ce ramane din toata lumea. Un certificat si un diagnostic, care nu fac altceva decat sa consemneze faptul ca esti mort, faptul ca n-o sa te mai intorci niciodata acasa la ai tai, faptul ca bacteriile au inceput deja sa te rontaie pe dinauntru, chestie care produce un miros neplacut pentru rudele tale indurerate, faptul ca o sa te manance viermii mai devreme sau mai tarziu, iar cand viermii vor fi terminat cu tine, ploile si vantul or sa spele si or sa imprastie tot ce-a mai ramas, praf de oase macinate si pulbere de piele descuamata the end.

Dar asta nu e o poveste despre viata si moarte, despre poeti si profeti, despre ce inseamna sa scrii, sa vrei, sa speri sau sa iubesti. Poetul moare intotdeauna pentru ca noi sa invatam sa pretuim mai mult viata, creatia, mitul sau cultura pop contemporana. Warhol a fost un Dumnezeu al neoanelor. Toate lucrurile astea e posibil sa nu se fi intamplat niciodata. Daca s-ar fi intamplat, ar fi fost povestea unei femei cu o viata complicata. Cand vrei sa pui in discutie infinitul, esti condamnat la platitudini. Daca nu s-ar fi intamplat, ar fi fost o poveste tragi-comica despre o proasta care a crezut ca daca-si taie o mana, o sa fie un om mai bun. Oricum ar fi, la urma urmei, pana si Doamna Dalloway a cumparat ea insasi florile.

5 Comments:

Blogger Just a girl said...

bun.

3:40 p.m.  
Blogger briosa2 said...

we wants a new story. we needs it, preciousss
gg!:)

3:10 p.m.  
Blogger Silviu Vladuleasa said...

Primu meu instinct a fost sa cer o descifrare. Daca era facut un film despre viata lui Lili as fi vrut sa vad versiunea cu comentariul regizorului.

Pana la urma m-a apucat sa-mi bat singur capul sa vad daca e ceva in spate. Am luat o foaie de hartie si m-am apucat sa insir motive, teme si idei, parca as fi iara in liceu si as avea de scris cine stie ce eseu.

Cand am terminat mi-am dat seama ca de fapt ce conteaza este forma, limbajul in care ai pus ideile si constructia literara, ce-i drept scoase in evidenta daca descifrez intai ce sta in spatele lor.

Mersi ca m-ai facut sa-mi aduc aminte de liceu.

5:10 p.m.  
Blogger Woland said...

nu stiu de ce am impresia ca nu e tocmai "de bine" sa-ti aduci aminte de liceu. sau poate ai fost tu vreun norocos. mersi, oricum, pentru aprecieri.

6:10 p.m.  
Anonymous Anonim said...

Woland, mersi de corectura!raman datoare!

5:37 p.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home