Provincialii

Am intrebat zilele trecute o colega de facultate daca e din Bucuresti. In secunda urmatoare ma privea cu suspiciune, intuind un iz de discriminare sau dispret fata de cei din provincie. Ea le-a spus provinciali. Eu prefer sa le spun oameni din provincie, pentru ca provinciali suntem cu totii.

Mentalul colectiv al romanilor nu a reusit sa scape nici in ziua de azi de provincialitate. Pentru noi, totul se intampla la scara mica, la nivel de ulita sau de sat. Suntem incapabili sa avem o imagine de ansamblu asupra contemporaneitatii sau, chiar mai mult, o viziune sau o perspectiva asupra urmatorilor 10-20 de ani. Se simte asta oriunde te uiti. Mult trambitatele proiecte ale candidatilor la locale se intind in timp, in marea lor majoritate, pe maxim 5 ani. Orice investitie cauta sa se amortizeze in 5-7-10 ani. Niciodata mai mult. Nu se stie ce va fi dupa. Romania se dovedeste incapabila sa priveasca dincolo de ziua de maine. Iar asta se simte in vietile noastre cotidiene.

Revolutia sexuala in Romania a fost descoperirea sexului oral. Simbol al depravarii absolute, sexul oral a socat domnisoarele provinciale si le-a blocat intr-o bucla provocatoare de frigiditate timpurie. Constiinta imoralitatii unor astfel de fapte, constiinta imprimata adanc de bunica de la tara inarmata cu nuiaua groasa, se lupta cu dorinta fiecareia de a depasi aceasta provincialitate psihologico-sexuala si de a-si trai viata fara o atentie apocaliptica la astfel de detalii. Rezultatul? O buna parte, curve de cea mai joasa speta, o alta buna parte, domnisoare de pension cu par la subrat si o extrem de mica parte, femei normale, sanatoase, emancipate si conectate la realitate.

Nu ne dezmintim statutul si mentalitatea de provinciali nici macar atunci cand vorbim despre alte teme si probleme moderne. Globalizarea e pentru noi ceva indepartat, fata de care nu avem nicio parere pentru ca, vorba aia, trebuie sa sugem si noi de la un licurici, ca suntem saraci si prosti, asa ca mai bine sa sugem de la ala mare. Paradele homosexualilor sunt antisociale, anticrestine, antiromanesti. De parca lumea incepe si se termina cu cimpanzeul de la colt de strada, ultraortodoxul care sta in papuci, cu tricoul De Puta Madre pe umar sorbind pofticios dintr-un pet de bere si ascultandu-l pe Adrian. Omul care contureaza sistemul romanesc de valori si care ne spune ce e crestinesc si ce nu. Fuckbuddies? Friends with benefits? Emanciparea sexuala a romanilor, strans legata de cea intelectuala, nu s-a produs niciodata. De ce aceasta legatura stransa intre cele doua? Numai un om fericit poate gandi liber. Numai un om care gandeste liber poate fi fericit. Anorgasmia, frustrarea si impotenta din dormitor se traduc in esecuri si neputinta in societate. De-aia oamenii de pe strada sunt mereu agitati, nervosi, furiosi si nesimtiti. Pentru ca si-au inceput ziua cu o cafea proasta si un trafic aglomerat, in loc sa o inceapa cu un sarut si un orgasm impartit cu persoana de langa ei. Pentru ca nu pot sa vada niciodata "the big picture".

Suntem atat de provinciali incat ne masuram succesul individual in dimensiunea silicoanelor sotiilor noastre sau in caii putere ai masinilor noastre. Suntem atat de provinciali incat bunastarea noastra ca natiune e direct proportionala cu numarul de mall-uri care se construiesc in tara. Si suntem, mai ales, atat de provinciali incat mergem cu trenul sute de kilometri ca sa vedem cel mai inalt brad din Europa ridicat in fata unui centru comercial din Bucuresti. Brad, vorba vine, de fapt cateva zeci de tone de fier cu beculete.

Ne-am asumat statutul de ruda saraca a Occidentului, cu tot ce decurge de-aici. Ne complacem in mediocritate auto-impusa, intr-un cult al consumerismului si intr-o aversiune patologica pentru cultura, educatie sau performanta. Nu ne dorim nicio secunda mai mult, iar preocuparile noastre pe termen lung sunt odios limitate, inclusiv de mass-media, la gropi, caini vagabonzi si cantarete care isi arata chilotii in Libertatea. Ne vedem prea mici pentru orice ar depasi acest nivel, iar daca ar fi sa incercam sa facem lucrurile cum trebuie macar la acest nivel micro, se activeaza gena de mancator de cacat care incearca sa castige respect, simpatie si capital electoral cu discursuri rasuflate despre lucrurile cu adevarat importante.

Si-asa sfarsim precum magarul lui Buridan, pentru ca suntem incapabili sa concepem lucrurile la un alt nivel, dintr-o alta perspectiva, dar suntem nevoiti sa ne pierdem timpul incercand de dragul de a fi actuali.