miercuri, aprilie 30, 2008

Romania europeana

Romania a fost dintotdeauna, prin forta imprejurarilor, tara europeana. Ca, vorba aia, traim in Europa. Un pic mai la est sa fi fost si eram tara asiatica. E numai un an si ceva de cand Romania e tara membra cu drepturi depline a Uniunii Europene. Asa ca de un an si ceva avem parte de sfortari spasmodice, icnete, gemete si scremete in scop de grabnica aliniere la "standardele UE" pentru ca, in cele din urma, sa nu ne mai simtim ca o tarfulita neadaptata de la tara, cu pamant sub unghii si paie in izmene, care se scarpina in cur cu gura cascata intreband cam cate kile de tabla are turnu' Efel.

De cativa ani adunam, pe rand, Valentine's Day, Halloween, reforme ale sistemului de educatie si electrocutarea porcului. Toate povestile astea, la fel ca si ce ziceam acum cateva zile in legatura cu scoala de lideri, mi se par simptomatice pentru o anumita paradigma pe care au inceput sa si-o insuseasca cei din generatia noastra aici - "Trebuie, cu orice pret, sa fim europeni, sa ne conectam la ceea ce inseamna civilizatia occidentala contemporana si sa ne incheiem odata socotelile cu trecutul de care oricum nu mai pasa nimanui!". Respectivii vor sa realizeze aceasta conectare sarind peste foarte multe etape, or, atunci cand incepi sa arzi etape, construiesti practic de la etajul 1 in sus. Fara fundatie, fara parter. O asemenea constructie nu are cum sa reziste in timp.

O anumita mentalitate sau un anumit mecanism care functioneaza in Occident e rezultatul a zeci de ani de trial and error in care oamenii aia au descoperit treptat ce li se potriveste lor ca popor, de ce au nevoie, ce vor si ce le trebuie. Care e forma curului care trebuie scarpinat si unde anume s-a pitit mancarimea. Noi nu putem sa preluam nevoile lor si sa le reproducem solutiile pentru ca noi avem alte probleme. Nu putem sa ne abtinem de la recursul la memorie, sa inventam niste probleme contemporane si sa transcriem solutiile lor.

Ceea ce ne trebuie noua astazi nu sunt raspunsuri la intrebari care inca nu s-au pus. Trebuie s-o luam mult mai de jos. Intr-un fel, situatia seamana cu cea a coruptiei. Nu cele cateva tunuri majore anuale ne fac noua, oamenilor de rand, viata grea, ci sutele de momente din fiecare saptamana in care trebuie sa dam spaga ca sa ne rezolvam o problema - la doctor, la un functionar, la un politist. Cand gandim la nivel individual, intra in calcul alti factori decat la nivel macro. La noi nu se studiaza istoria recenta a Romaniei la scoala. La noi nu exista o cultura a valorii si a performantei. Tot ceea ce se intampla in stat, cu toate sistemele sale (educatie, sanatate, cultura) si in Biserica promoveaza amnezia, ignoranta, impostura si mediocritatea. Aici e problema adevarata, aici e nevoie de solutii pentru ca, deocamdata, nimanui nu-i pasa de abilitatile interpersonale ale liderilor mileniului trei.



Poftim cultura!

joi, aprilie 24, 2008

Fabrica de lideri

De cativa ani am inceput sa vad o generalizare a unui fenomen care tinde sa se ridice la rang de aspiratie si ideal, sa substituie abordarile si strategiile perimate ale scolii traditionale si, eventual, sa scoata Romania din cacat si sa-i puna stea in frunte. Ma refer la scoala de lideri.

In fiecare an apar din ce in ce mai multi oameni care vor sa te invete sa fii sef. De la inaltimea unor succese meschine si conjuncturale, dar ambalate extravagant, personajele respective se considera indreptatite sa dea lectii de succes in afaceri. In educatie, in cultura, in marketing, advertising sau PR. Ei sunt singura ta sansa de a invata sa fii un om de succes, un om care aduce un plus de valoare societatii, un lider al societatii de maine si o gramada de alte asemenea clisee de trei lei. Ei sunt ultima speranta a tarisoarei noastre de a iesi din groapa infinita in care se scufunda pe zi ce trece pentru ca numai ei au posibilitatea, know-how-ul si disponibilitatea sa antreneze o noua generatie de romani, romani competenti, destepti, vizionari si lideri adevarati care vor conduce patria spre lumina, muncind pe branci si pe nasturi (ca de prea multi bani nu poate fi vorba, remuneratie mica, dupa buget) pentru viitorul nostru, al tuturor.

Suna bine toate astea, nu-i asa? Workshop-uri, training-uri, conferinte, prezentari in care oamenii implicati in business-ul asta vin si-si expun ideile si teoriile cot la cot cu politicieni sau cu figuri foarte vizibile din mass-media sau, mai nou, din spatiul bloggeristic. Eu sunt sceptic si stiu ca sunt si lucruri care nu se spun. Cum ar fi faptul ca majoritatea acestor activitati se desfasoara prin fel de fel de fundatii si ONG-uri care spala bani la greu. Cum ar fi faptul ca sunt o multime de oameni care traiesc din mancat rahat la conferinte de doi bani pentru ca prostimea manata de saracie, impotenta si, vai de mine, scarba fata de anacronismul sistemului educational romanesc (de fapt lene, plictiseala si blazare), arunca fara discernamant sume fabuloase pe cursuri care ii invata sa fie lideri. Nu-i invata sa bata un cui, sa faca o omleta, sa conduca o masina, sa deprinda orice alta aptitudine din care ar putea castiga un ban si ar putea manca o paine. Nu. Ii invata sa fie sefi. Cum ar fi faptul ca acesti formatori de lideri au copii care abia stiu sa scrie si sa citeasca, preocupati de orice altceva decat de performanta academica si/sau intelectuala pe care o predica taticul, dar care beneficiaza din plin, daca nu de talentele de a forma lideri ale parintelui respectiv, macar de banii castigati de acesta de pe urma fraierilor care inca mai cred in acele talente. Si exemplele pot continua.

Spuneam mai sus ca e vorba de povesti de succes meschine si conjuncturale. Fiecare dintre cei implicati in toate chestiile astea, intr-un fel sau altul, au reinventat roata si nimic mai mult. Fiecare dintre ei si-a construit "succesul" pe un context anume, fie pe ceva ce lipsea din jur, desi ar fi trebuit sa fie acolo, fie pe sprijinul unor oameni puternici, fie pe orice alta situatie de genul asta. Dupa parerea mea, realizarile sunt nesemnificative. Nimeni nu s-a imbogatit peste noapte, nimeni nu a castigat vreo notorietate fantastica, nimeni nu a contribuit realmente la succesul sau dezvoltarea pe termen lung a tarii, a vreunei categorii sociale ori profesionale sau a societatii in general.

Sunt doar oameni mediocri care impartasesc lumii o poveste de succes care exista in carti, in imaginatia lor sau intr-o realitate care, insa, cu siguranta nu le apartine. Ei nu sunt povesti de succes, ei sunt vanzatori de iluzii, oamenii care te invata sa fii sef intr-o tara plina de sefi in care nimeni nu munceste. Lectia e simpla. Succesul cere munca, cere pasiune si cere ambitie. Nu cere cursuri de leadership de sute de lire sterline sau manuale de self-improvement, workshop-uri la care vin fel de fel de mincinosi imbracati frumos care iti explica doua ore cat esti de frumos, de destept si cat de mult potential ai tu, doar ca sa le dai lor bani sa te invete sa-l valorifici.

Astept cu maxim interes primul produs vizibil, credibil si de calitate occidentala al scolii de lideri din Romania. Pana atunci voi continua sa cred ca nu e decat o mare teapa si un pretext pentru niste plictisiti sa manance cacat in fata unor copii debusolati care oricum nu inteleg nimic din lumea asta.

miercuri, aprilie 02, 2008

Boy meets Girl

Ca mai toate cuplurile contemporane, Maestrul si Margareta s-au cunoscut pe net. Maestrul era unul dintre bloggerii aia pretentiosi care scriu doar pentru ei, doar ce vor ei si doar ce considera ei ca merita scris, totul imbracat intr-o haina cvasi-literara cu iz fetid de tabloid. Margareta era una dintre acele bloggerite emotive, timide si sentimentale, care scria 50 de texte in 5 zile despre ultima ei relatie ratata, despre cat de porci sunt barbatii, despre cat de trista e ea si cat de mult plange, apoi un text pe luna in care isi proclama independenta, indiferenta fata de barbati si, una peste alta, isi contempla mandra imensitatea penisului imaginar pe care si-l construise. Apoi urma o alta relatie, un alt dezastru si ciclul se relua.

La drum de seara s-au agatat cei doi amorezi pe messenger, schimband metafore din doua odai obscure si dubios mirositoare aflate in capete opuse ale Bucurestiului. El, barbat parsiv, a invitat-o la un suc de consolare si s-a oferit sa fie umarul ei de lacrimi stergator. Ea, femeie hoata si intelectuala, s-a oferit sa testeze inca o data piata si sa mai bage inca o fisa in aparat, sperand ca de data asta va trage un viitor mire, iar nu un potential porc ca pana atunci, asa ca l-a invitat la plimbare. Si uite-asa Maestrul si Margareta s-au intamplat impreuna, s-au vazut o data, s-au vazut a doua oara, s-au dus la mare, s-au dus la munte, poate, cine stie, au facut si sex.

Maestrul, suflet sensibil si pios, s-a lasat transformat dintr-un copil stingher macinat de porniri artistice si creatoare, intr-un barbat adecvat situatiei, iubitor, tandru, care o tine de mana si o strange in brate cand dorm ei impreuna. Care nu sforaie, nu ragaie si nu trage basini. Un barbat asa cum sunt toti barbatii. In filme. Margareta, inima ranita si porumbita sentimentala aflata in cautarea amorului perfect, sublim, lacrimogen si delicios, s-a lasat transformata dintr-o feminista nedormita cu stomacul infasurat in jurul tiroidei de ura la adresa purtatorilor de izmene intr-o femeie-model, preocupata in egala masura de viitorul ei profesional si de prezentul ei emotional, care se imparte cu infinita dragoste materna intre serviciu (nu se zice “servici”, Margareto, fir-ar a dracului de gramatica!) si iubitul ei perfect. Perfect ca toti ceilalti dinainte.

Intrebarea care se naste, insa, n-are nicio legatura cu ce v-am povestit pana acum. Pe langa apetenta iesita din comun pentru lacrimi, suspine si servetele parfumate, ce credeti ca mai au in comun Maestrul si Margareta? Il au pe T. T., un ins aparte, care dupa ce a futut-o si-a lasat-o pe Margareta, satul de smiorcaieli, acum descopera ca declaratiile de iubire infinita si perfectiune paradisiaca pe care le-auzise la greu la vremea lui, au acum alt destinatar. Si lasand la o parte ca Maestrul e un fel de pielea pulii, pardon de expresie, pe langa T., deci mare fault la orgoliu pentru baiat, acesta din urma descopera, a cata oara, ca pana si cele mai cuminti, tandre si sentimentale femei au gena curvei la fel de prezenta ca toate celelalte. Si se hipertrofiaza de la vreme, cica.

Asa ca face T.? Ordine in lista de messenger, bineinteles.