sâmbătă, martie 31, 2007
luni, martie 26, 2007
Landmarks
Bucurestiul traieste in jurul Mc Donald's - urilor. Toata lumea isi da intalnire la "mec" si exista o rasa aparte care isi petrece serile "in mec la romana". N-o sa reusesc niciodata sa inteleg de ce un restaurant fast food e un fel de buric al targului, un reper arhi-cunoscut si cel mai popular loc de intalnire. In Praga ma simteam ciudat pentru ca grupul meu era singurul care ocupa vreo masa intr-un Mc Donald's. Restul oamenilor intrau, cumparau, plateau si plecau. In Paris am descoperit un Mc Donald's in care nu mai erau mese - o hala enorma cu o tejghea si 12 case de marcat la un capat si cozi de 20-30 de persoane la fiecare; lumea cumpara, platea si pleca sa manance prin parc, la birou, in taxi sau acasa. La noi sunt oameni care "o ard in mec" - stau pe terasa aia ultraaglomerata de langa Piata Romana, trag 5 ore de un shake, fumeaza un pachet de tigari si se duc acasa convinsi ca s-au distrat de minune sambata seara. Trist e faptul ca toti arata la fel, vorbesc la fel, se imbraca la fel, gandesc la fel. Orice farama de individualitate se pierde in spiritul de turma cultivat de clovnul ala sinistru. O intreaga categorie sociala ajunge sa se identifice cu o franciza de fast food-uri. Si mai trist e faptul ca toti se complac in chestia asta, ba chiar ajunge sa le placa ideea de a zace acolo si de a mima distractia pentru ca n-au niciun pic de ambitie in ce-i priveste. Ori asta, ori sunt foarte foarte dubiosi. Mi-e greu sa cred ca pentru un om normal cea mai mare distractie este sa stea pe o bancuta incomoda cateva ore intr-o sambata seara, impreuna cu prietenii, e drept, dar fara nicio perspectiva si mereu cu aceeasi oameni.
Presupun ca totul se leaga de intelegerea proasta a "imprumuturilor" occidentale. Mec-ul nu e un lifestyle, e un business. Asa cum Valentine's Day nu e o sarbatoare, e un prilej pentru cativa oameni destepti sa scoata milioane din buzunarele prostilor. Astept cu interes sa vina Starbucks la noi. Cred ca va fi delir la deschidere. Pana atunci, nu pot decat sa constat cu tristete ca tot ce a ramas din Piata Romana e un Mc Donald's urias care ne inghite pe toti.
Presupun ca totul se leaga de intelegerea proasta a "imprumuturilor" occidentale. Mec-ul nu e un lifestyle, e un business. Asa cum Valentine's Day nu e o sarbatoare, e un prilej pentru cativa oameni destepti sa scoata milioane din buzunarele prostilor. Astept cu interes sa vina Starbucks la noi. Cred ca va fi delir la deschidere. Pana atunci, nu pot decat sa constat cu tristete ca tot ce a ramas din Piata Romana e un Mc Donald's urias care ne inghite pe toti.
duminică, martie 25, 2007
Market Cafe
Am fost azi intr-unul din cele mai misto locuri din Bucuresti dupa parerea mea, Market Cafe. Pe strada Stavropoleus la numarul 8 (aproximativ vizavi de Carul cu Bere) se ascunde o cafenea micuta, draguta si foarte cocheta. Market Cafe e un loc unde chiar merita mers, in primul rand pentru ambianta foarte misto (decoratiuni foarte originale, nu o sa vedeti doua scaune identice la aceeasi masa, muzica foarte ok si oamenii foarte "spalati"). E ceva intre cafenea si lounge, foarte classy si stylish, cu o servire cel putin ok si niste produse foarte foarte bune la preturi rezonabile (note to self: de incercat tarta cu lamaie, azi nu aveau). Una peste alta, e ceva diferit de alte cafenele in care mi-am pierdut dupa-amiezile pana acum si e chiar ceva special. Definitely worth trying!
Rainy
Ce trist e orasul cand ploua. E frig si dispare orice iz de familiaritate. Oamenii sunt mai rai, parca se tem de ceva nenumit si fug inspre ceva nestiut. Parca viata insasi se rarefiaza. In afara de cativa amanti care inca mai gasesc romantica o plimbare plin ploaie, restul s-au lasat alungati in cafenele sau bodegi obscure de claxoanele soferilor isterici, de oceanele de pe alei, de privirile rare, dar rautacioase. Dinauntru hohotesc la brutalitatea cu care cade cerul pe pamant. Urasc ploaia...
Dacă-aş fi trăsnet v-aş trăsni,
V-aş îneca dacă-aş fi apă,
Şi v-aş săpa mormântu-adânc
Dac-aş fi sapă.
Dacă-aş fi ştreang v-aş spânzura,
Dacă-aş fi spadă v-aş străpunge,
V-aş urmări dac-aş fi glonţ,
Şi v-aş ajunge.
Dar eu, deşi rămân ce sunt,
O voce-adâncă îmi murmură
Că sunt mai mult decât orice,
Căci eu, sunt ură.
Alexandru Macedonski - Ura
Dacă-aş fi trăsnet v-aş trăsni,
V-aş îneca dacă-aş fi apă,
Şi v-aş săpa mormântu-adânc
Dac-aş fi sapă.
Dacă-aş fi ştreang v-aş spânzura,
Dacă-aş fi spadă v-aş străpunge,
V-aş urmări dac-aş fi glonţ,
Şi v-aş ajunge.
Dar eu, deşi rămân ce sunt,
O voce-adâncă îmi murmură
Că sunt mai mult decât orice,
Căci eu, sunt ură.
Alexandru Macedonski - Ura
vineri, martie 23, 2007
Tag! I'm it
M-a tag-uit Eloa asa ca n-am solutie decat sa fac un ultim efort la aceasta ora tarzie. 3 things i hate about her?
1. Ii e jenant de usor sa ma faca sa ma simt vinovat.
2. O oripileaza perspectiva unei fripturi cu bere sau vin; prea multe salate dauneaza, cred.
3. Urmeaza sa se mute in Olanda cel putin pentru urmatorii 4 ani.
1. Ii e jenant de usor sa ma faca sa ma simt vinovat.
2. O oripileaza perspectiva unei fripturi cu bere sau vin; prea multe salate dauneaza, cred.
3. Urmeaza sa se mute in Olanda cel putin pentru urmatorii 4 ani.
miercuri, martie 21, 2007
Bored
Am o existenta atat de banala incat nu stiu ce rost mai are sa scriu despre ea...
I find it kinda funny, I find it kinda sad
The dreams in which I'm dying are the best I ever had...
The dreams in which I'm dying are the best I ever had...
vineri, martie 16, 2007
Regina Spektor...
...is my latest crush and one of the biggest so far.
Hey remember that time when you od'ed
Hey remember that other time when you od'ed for the second time
Well in the waiting room while waiting for news of you I hallucinated I could read your mind
And I was on a lot of shit too but what I saw, man, I tell you it was freaky, freaky
Hey remember that other time when you od'ed for the second time
Well in the waiting room while waiting for news of you I hallucinated I could read your mind
And I was on a lot of shit too but what I saw, man, I tell you it was freaky, freaky
joi, martie 15, 2007
marți, martie 13, 2007
The Fountain
Am fost ieri la Plaza si am vazut unul dintre cele mai interesante filme care au aparut in ultima vreme, The Fountain. Regizorul care ne-a facut sa plangem (cel putin pe unii dintre noi) la Requiem for a Dream, Darren Aronofsky, a reusit sa faca, de data asta, ceva diferit decat ne-am obisnuit sa primim de la Hollywood.
Filmul nu e atat un film, cat e un poem. Un poem despre viata si moarte, trecut si viitor, iubire si timp. Din punct de vedere vizual, lucrurile sunt clare - The Fountain este o experienta spectaculoasa, povestea curge in imagini simple, dar puternice si relevante, iar Xibalba (nu Shibalba cum au scris cretinii care au facut subtitrarea) arata, intr-adevar, out of this world. Muzica este compusa de Clint Mansell si interpretata de The Kronos Quartet, de data asta alaturi si de Mogwai. Va mai aduceti aminte de Lux Aeterna? Listen and weep. Geniala coloana sonora.
Despre ce e vorba concret? Oamenii au folosit ca pretext un mit mayas - lumea de dincolo, Xibalba, este o stea muribunda pe cer; pe Pamant, proiectia ei este o piramida ascunsa unde este ascuns copacul vietii. Acest basm despre viata si moarte se intinde pe 3 planuri, in 3 timpuri diferite. Incepe si se termina in viitor, cu o calatorie spre Xibalba. Continua in trecut, cu o poveste de dragoste intre un conchistador si patria lui sfasiata de ororile Inchizitiei. Se consuma in prezent, intr-un leac pentru tumorile cerebrale descoperit prea tarziu.
Se vorbeste despre moarte ca act al creatiei, despre inceputuri si revelatii si despre paradoxul unei fiinte umane atat de fragile si expuse asprimii universului si, totusi, atat de cruda si dezinteresata. Cheia filmului o reprezinta frazele care se repeta in toate cele 3 planuri, dar va las pe voi sa descoperiti aceste constante spirituale care "ne trag prin timp". In ultima instanta, raman aceleasi intrebari: what if you could live forever? What if you could love forever?
vineri, martie 09, 2007
Intrebare
Eloa zice ca trebuie sa fii rau ca sa te placa femeile si sa ajungi in chiloteii lor. Nimic mai adevarat. Intrebarea este, dincolo de toata propaganda egalitarista despre "rolul proactiv al femeii in societate" and all that shit, ramane, totusi, nevoia femeii de a fi dominata? Femeia de succes cu o cariera reusita, care ziua calca subalternii pe cap, nu rezista daca n-o asteapta seara acasa un barbat al dracu', tupeist si nesimtit care s-o lipeasca de perete si sa i-o traga? Ce misto...