Ridica-te si alege!

Ai avut vreodata una din zilele alea in care te simti ca o curva batrana careia uterul sta sa-i cada?

De cand te trezesti si pana treci de la lesin la somn pe podeaua umeda cu nici nu vrei sa stii ce a vreunui bar obscur, dupa ce-ai lansat in jos pe gat eternul pahar in plus 3, 2, 1, coma!, totul, ba, dar totul, iti merge pe dos.

Maica-ta intra peste tine in camera in timp ce te masturbezi holbandu-te la punkistele de pe suicidegirls.com. Te trage de-o mana in timp ce tu incerci cu mana ailalta sa ascunzi cumva erectia necredintei tale. Te-a vazut, stie ce faceai, stie si ce s-a intamplat inainte sa intre ea in camera, stie si cum urma sa mai adaugi o pata la covor, “ai scapat iaurt d-ala cu fructe pe covor, nenorocitule, asta-mi ziceai?!” si totusi tu inca mai incerci sa te-ascunzi, sa faci sa para ca n-ar fi asa, ca nu e ceea ce crede ea ca e, ca te uitai la ea, ca ti se parea ca ai o pata, ca nu stiai, ca nu stiu ce. Te trage de mana pana in sufragerie la taica-tu care te-arata cu degetul, care-ti spune sa mai lasi dracu’ calculatorul ala si sa iesi si tu cu o fata la o prajitura, ca pe vremea lui nu asa se traia, ca ce mama dracu’ e in capu’ tau., ca tu esti emo d-ala sinucidal. Taica-tu tot timpul s-a priceput sa combine cuvinte in chestii inedite si era haios de fiecare data, mai putin cand iti luai tu cate-un “idiboule!” dupa ceafa. Si cum rusinea flagrantului onanistic trebuie sa exceada morcovul domestic invizibil al lui Palahniuk, vecinele toate afla drama maica-tii, care si-a prins baiatul spoind peretii si ce-o sa se-aleaga de el, ca-i creste par in palma si ramane orb. Ca sa-ti dai seama cum fetele vecinelor maica-tii, recte vecinele tale, cu siguranta nu vor mai susoti pe scara despre umflatura din pantalonii tai, cum iti placea sa crezi pana acum, ci despre dexteritatea incheieturii tale drepte sau despre pete de iaurt cu fructe de padure.

Si de-aici incolo mai ai doua variante. Ai putea sa incepi sa admiti in sinea ta ca poate visele erotice cu Hulk Hogan sau Chivu nu sunt accidente. Speram cu totii ca alea cu Tudor Chirila, totusi, sa fie. Poate-ar fi cazul sa-ti iei o peruca rogvaiv si sa iesi din dulap, so to speak. Poate-ar fi cazul sa le marturisesti alor tai ca da, intr-adevar, ti-o iei la laba pentru ca nu-ti plac fetele si n-ai curaj sa abordezi baietii. In cazul in care nu te-alegi cu vreo mama de bataie, s-ar putea sa ai bafta de o mostenire timpurie, ca neanderthalii aia de parinti ai tai, cat ar fi ei de inghesuiti, au inima slaba la chestii de-astea. Vorba aia, maica-ta inca pune mana la ochi cand iese taica-tu in pula goala de la dus, de pudica ce e, saraca.

Sau ai putea, la fel de bine, sa bagi capul in pamant, sa mergi cu maica-ta la biserica in fiecare duminica dimineata, sa mergi cu taica-tu la meci in fiecare duminica dupa-amiaza si sa devii, in timp, un cocalar simpatic si anacronic care traieste in lumea lui cu bere la pet, manele si logan tunat. Creierul tau va fi o savarina zemoasa si iti vei petrece sfarsitul zilelor la balamuc, jucand tenis cu propriul tau cacat.

Alegerea iti apartine tie.

Provincialii

Am intrebat zilele trecute o colega de facultate daca e din Bucuresti. In secunda urmatoare ma privea cu suspiciune, intuind un iz de discriminare sau dispret fata de cei din provincie. Ea le-a spus provinciali. Eu prefer sa le spun oameni din provincie, pentru ca provinciali suntem cu totii.

Mentalul colectiv al romanilor nu a reusit sa scape nici in ziua de azi de provincialitate. Pentru noi, totul se intampla la scara mica, la nivel de ulita sau de sat. Suntem incapabili sa avem o imagine de ansamblu asupra contemporaneitatii sau, chiar mai mult, o viziune sau o perspectiva asupra urmatorilor 10-20 de ani. Se simte asta oriunde te uiti. Mult trambitatele proiecte ale candidatilor la locale se intind in timp, in marea lor majoritate, pe maxim 5 ani. Orice investitie cauta sa se amortizeze in 5-7-10 ani. Niciodata mai mult. Nu se stie ce va fi dupa. Romania se dovedeste incapabila sa priveasca dincolo de ziua de maine. Iar asta se simte in vietile noastre cotidiene.

Revolutia sexuala in Romania a fost descoperirea sexului oral. Simbol al depravarii absolute, sexul oral a socat domnisoarele provinciale si le-a blocat intr-o bucla provocatoare de frigiditate timpurie. Constiinta imoralitatii unor astfel de fapte, constiinta imprimata adanc de bunica de la tara inarmata cu nuiaua groasa, se lupta cu dorinta fiecareia de a depasi aceasta provincialitate psihologico-sexuala si de a-si trai viata fara o atentie apocaliptica la astfel de detalii. Rezultatul? O buna parte, curve de cea mai joasa speta, o alta buna parte, domnisoare de pension cu par la subrat si o extrem de mica parte, femei normale, sanatoase, emancipate si conectate la realitate.

Nu ne dezmintim statutul si mentalitatea de provinciali nici macar atunci cand vorbim despre alte teme si probleme moderne. Globalizarea e pentru noi ceva indepartat, fata de care nu avem nicio parere pentru ca, vorba aia, trebuie sa sugem si noi de la un licurici, ca suntem saraci si prosti, asa ca mai bine sa sugem de la ala mare. Paradele homosexualilor sunt antisociale, anticrestine, antiromanesti. De parca lumea incepe si se termina cu cimpanzeul de la colt de strada, ultraortodoxul care sta in papuci, cu tricoul De Puta Madre pe umar sorbind pofticios dintr-un pet de bere si ascultandu-l pe Adrian. Omul care contureaza sistemul romanesc de valori si care ne spune ce e crestinesc si ce nu. Fuckbuddies? Friends with benefits? Emanciparea sexuala a romanilor, strans legata de cea intelectuala, nu s-a produs niciodata. De ce aceasta legatura stransa intre cele doua? Numai un om fericit poate gandi liber. Numai un om care gandeste liber poate fi fericit. Anorgasmia, frustrarea si impotenta din dormitor se traduc in esecuri si neputinta in societate. De-aia oamenii de pe strada sunt mereu agitati, nervosi, furiosi si nesimtiti. Pentru ca si-au inceput ziua cu o cafea proasta si un trafic aglomerat, in loc sa o inceapa cu un sarut si un orgasm impartit cu persoana de langa ei. Pentru ca nu pot sa vada niciodata "the big picture".

Suntem atat de provinciali incat ne masuram succesul individual in dimensiunea silicoanelor sotiilor noastre sau in caii putere ai masinilor noastre. Suntem atat de provinciali incat bunastarea noastra ca natiune e direct proportionala cu numarul de mall-uri care se construiesc in tara. Si suntem, mai ales, atat de provinciali incat mergem cu trenul sute de kilometri ca sa vedem cel mai inalt brad din Europa ridicat in fata unui centru comercial din Bucuresti. Brad, vorba vine, de fapt cateva zeci de tone de fier cu beculete.

Ne-am asumat statutul de ruda saraca a Occidentului, cu tot ce decurge de-aici. Ne complacem in mediocritate auto-impusa, intr-un cult al consumerismului si intr-o aversiune patologica pentru cultura, educatie sau performanta. Nu ne dorim nicio secunda mai mult, iar preocuparile noastre pe termen lung sunt odios limitate, inclusiv de mass-media, la gropi, caini vagabonzi si cantarete care isi arata chilotii in Libertatea. Ne vedem prea mici pentru orice ar depasi acest nivel, iar daca ar fi sa incercam sa facem lucrurile cum trebuie macar la acest nivel micro, se activeaza gena de mancator de cacat care incearca sa castige respect, simpatie si capital electoral cu discursuri rasuflate despre lucrurile cu adevarat importante.

Si-asa sfarsim precum magarul lui Buridan, pentru ca suntem incapabili sa concepem lucrurile la un alt nivel, dintr-o alta perspectiva, dar suntem nevoiti sa ne pierdem timpul incercand de dragul de a fi actuali.

Pofte

Fiecare dintre noi, de cand i s-a spus ca o viata are, si-o gaura-n cur, a descoperit in fabulosul “carpe diem!” mai mult decat un slogan prafuit al latinei de clasa a 8-a si a inceput sa-si doreasca diverse chestii. Undeva intre “Totul despre Sex” si “Absolut totul despre sex”, revigorati de emanciparea unor generatii dupa 50 de ani de purtat chiloti tetra si maiou pe sub camasa jilava de transpiratie, romanii au inceput sa pofteasca. Mai intai au inlocuit Cico si Brifcor cu Coca-Cola, apoi braseria si simigeria cu Mc Donald’s-ul atotcelulitic, apoi Alimentara cu CarrefourCoraAuchan, Dacia 1310 cu Porsche Cayenne si, de ce nu, guma Turbo si ciocolata Romanita cu pastilele Orbit cu gel de curatat gingia si ciocolata Milka cu crema de lapte de vaca mov. Angela Similea i-a lasat scena lui Vali Vijelie, iar macaralele rade azi in soarele care bate deasupra ansamblurilor rezidentiale.

Romania s-a umflat de pofta, de nevoie si de aer occidental si a reusit, in 20 de ani, sa imbine luxul si opulenta pretins occidentale cu basina mioritica. Scarpinatul in cur n-a disparut din lista de activitati curente ale romanului, doar ca acum se savarseste cu degete masate cu crema Nivea pe care se odihnesc inele Bvlgari. Ragaiala e in continuare omniprezenta, doar ca nu mai are iz de salam de soia si nechezol, ci de Prosciutto di Parma si Lavazza. Romanii nu mai fac sex anal, de exemplu, pentru ca li se refuza anticonceptionalele si avorturile, ci pentru ca asa face orice om civilizat, cu inclinatii hedoniste.

Luandu-si hedonismul in serios, romanul l-a transformat in egoism si neam-prostie. Tot ce face, face pentru binele lui propriu, eventual pentru placerea proprie, si-l doare direct la basca de cel de langa el. Romanul de rand e ruda saraca a americanului mancator de hamburgeri, dar o arde tot la Hard Rock Cafe. E ruda saraca a japonezului minutios si harnic, dar consuma la fel de multa pornografie dubioasa. E ruda saraca a elvetianului bancher purtator de Rolex, dar si Citezin e o marca buna, nu-i asa?

Si ce daca toti se plang ca sunt saraci din masinile lor germane? Si ce daca sunt o groaza de oameni care au 2-3 masini, dar inca stau cu chirie? Si ce daca valorile si prioritatile sunt total anapoda? Toata Romania e acum mai sincera. Oamenii te privesc in ochi atunci cand te fura, fac sex dezinhibat oriunde si oricand si nu se jeneaza sa vorbeasca despre asta, dau muie, fut cur, beau bere, se distreaza.

Am cunoscut un tip foarte tare zilele trecute. German sadea, lucreaza la o multinationala de resurse umane in Bucuresti. Concluziile lui? Romanii sunt oameni prea furiosi, au mai multe masini germane decat nemtii, sunt nejustificat de aroganti si doar vreo 1-2% din absolventii de drept au ce cauta intr-o firma internationala. Stau si ma-ntreb daca ma incearca de-adevaratelea o scarba din ce in ce mai mare fata de tara asta, sau e doar din cauza sesiunii.

Apel catre lichele

Gabriel Liiceanu a reiterat ieri mesajul pe care l-a transmis la finalul evenimentelor din decembrie 1989, solicitarea ca fostii nomenclaturisti, fostii potentati, fostii securisti, in general, fostele lichele sa faca un pas inapoi si sa abandoneze efervescenta patologica cu care devastasera anterior un popor si o tara timp de 5 decenii.

Nu pot sa vorbesc despre evenimentele din '89 fara sa le rapesc autenticitatea, semnificatia si, intr-o anumita masura, sinceritatea, pentru ca aveam 3 ani atunci si toate informatiile au ajuns la mine pe cai ocolite, filtrate si rasfiltrate de opiniile, conceptiile sau propriile drame ale familiei, cunoscutilor si oamenilor mai in varsta decat mine cu care am vorbit de-a lungul anilor despre acele zile. Pot, insa, sa observ ca mesajul acela, ca si cel de ieri, nu le era adresat lichelelor, n-ar fi avut cum pentru ca doar o naivitate ridicola ne-ar putea indemna sa credem ca un astfel de mesaj este suficient pentru a-i convinge sa abandoneze exercitiile de minciuna, jaf si distrugere pe care si-au construit vietile. Mesajele lui Liiceanu merg catre noi ceilalti, care asistam cu pasivitate la tragedia Romaniei contemporane, care refuzam cu obstinatie sa intoarcem o privire spre trecut, nu cu patos vindicativ, ci cu luciditate si cu dorinta cea mai sincera de a cunoaste si de a intelege.

Istoria are prostul obicei de a se repeta, iar generatiile postdecembriste, seduse de mirajul occidentalismului, par sa fi uitat miza cunoasterii propriului trecut. Numai pe acest teren al amneziei au putut supravietui lichelele lui Liiceanu si numai pe acest teren al pasivitatii vor putea prospera in continuare.

Nu cred ca este intamplatoare aparitia acestui text in prag de campanie electorala, iar prin asta nu vreau sa sugerez ca Liiceanu scrie la comanda, ci ca poate e un moment prielnic sa ne revenim, ca poate e cazul sa ne scuturam de murdaria pe care aceleasi personaje o arunca asupra noastra de 20 de ani. Liiceanu nu le-a rostit numele si n-o voi face nici eu pentru ca e suficient ca fiecare dintre noi sa deschida seara televizorul si va vedea cel putin o duzina din aceste lichele jucandu-si rolurile sinistre cu senintatate si cinism, spre sfidarea, batjocura si rusinea noastra, a tuturor.

Ce voi face este sa va incurajez sa cititi textul respectiv si sa-l apreciati nu in functie de "putere" si "opozitie", nu in functie de promisiuni, campanii electorale, DNA, scandaluri mass-media, de pasiuni, orgolii sau frustrari. Cititi-l liberi de preconceptii, liberi de pofta de a cauta vinovati, liberi de patetismul unor discursuri si, mai ales, liberi de preocuparea pentru soarta caprei vecinului. Poate fiecare dintre noi va fi ceva mai intelept si ceva mai liber la sfarsit.

Handicapati

Bai doamnelor, bai domnilor, stimati handicapati. Na de-aici campanie electorala, baga-ne-am pula-n ea de politica.


Ma-ntreb oare care sunt handicapatii la faza asta?

Episod electoral

Bai doamnelor, bai domnilor, meditand intr-o zi cu vreme buna de futut si de numarat bani, am ajuns la o concluzie haioasa si una mai deprimanta. Ca sa ma leg mai intai de titlu si sa evit flegmele pe motiv de inducere in eroare / manipulare, am ajuns la concluzia ca toata campania electorala e de cacat, ca iar n-avem pe cine vota, ca iar sunt o groaza de anonimi cu idei stupide, ca iar campaniile sunt construite pe sloganuri si strategii defecte si ca, bineinteles, la alegeri va fi iar loterie.

Concluzia aia deprimanta este ca in Romania nu exista "role-models". M-am gandit toata ziua si nu mi-a venit in minte nicio persoana publica, rezonabil de vizibila in media romaneasca, despre care sa pot spune "vreau sa fiu ca el/ea cand ma fac mare". Acuma, fiecare cu portia lui de snobism si aroganta, n-o sa fiu tocmai eu ala care se dezice de nas purtat pe sus, dar obiectiv si realist vorbind, nu exista niciun personaj care sa reprezinte niste valori, o cultura, niste idei, in fine, un personaj care sa reprezinte sinteza aspiratiilor unei generatii si care, in acelasi timp, sa beneficieze de suficienta vizibilitate incat sa devina un model.

La noi modelele n-au nimic in comun cu valoarea. Adolescentele debusolate isi pierd virginitatea la 14 ani incercand sa devina noua cacofonie permisa din limba romana, Monica Columbeanu, sau apar la televizor in susanele estivale guitand in fata unui microfon sperand s-ajunga direct Andreea Banica. Asta in situatia in care nu alearga dupa un iubit cu bani care sa-i cumpere de Valentine's Day o pereche de tate ca ale lu' Raduleasca sau ca ale lu' madam Marin-Banica. Adolescentii derutati inca oscileaza intre Mutu/Chivu/Lobont, vedete care se dovedesc a fi persoane echilibrate, balansand delicat intre pitipoance prezentatoare de vreme, vischi in cluburi de fite si reality-show-uri, si alde Irinel Columbeanu sau alti milionari din astia aparuti peste noapte. Asta atunci cand nu viseaza la talentul lui Adrian Copilu' Minune sau Nicolae Guta, la nevasta lui Cristi Boureanu sau la pozitia sociala a lui Codin Poponet.

Modelele tinerilor de astazi nu sunt individualitati puternice care se manifesta cu stilul si cu discretia pe care le impun o anumita educatie, o anumita origine care depaseste putin nivelul de "paie in buletin" sau "prima generatie in pantofi". Modelele tinerilor de astazi nu au nimic de spus, nu ies in evidenta nici prin inteligenta, nici prin eleganta, nici prin orice altceva care ar putea reprezenta o valoare, un "asa da", ceva, orice care sa merite insusit, adoptat, imitat. Modelele tinerilor de astazi sunt niste tarani plictisiti, plini de bani capatati fie prin afaceri dubioase (in cazul barbatilor), fie prin casatorii convenabile (in cazul femeilor), aroganti, opulenti, nesimtiti si vulgari. Regula este topenia insotita de hahaitul strident, ambele asezonate cu discursul impiedicat plin de greseli gramaticale, dar cu zambetul parsiv si pretins superior al celui care a inteles cu ce se mananca viata asta. Orice urma de bun gust este rapid exilata in fundal pe motiv ca nu vinde, nu intereseaza, nu face audienta sau nu produce bani.

Dan Puric, parca, spunea ca nicaieri la noi nu se vad eleganta si discretia pe care le afiseaza in afara familiile aflate la a 5-a, a 6-a generatie de oameni cu bani. La noi, proaspat scapati de la coada vacii, imbogatitii recent nu stiu ce sa faca sa mai socheze, sa mai ultragieze opinia publica, incercand sa-si castige un loc pe prima pagina a tabloidelor. Calea spre succes care trece prin 16 ani de scoala e perimata, acum exista varianta rapida - jos chilotii si hai la Libertatea. Si, ceea ce e cel mai trist, e ca romanu' pune botu'. Averea este singurul criteriu de apreciere a valorii unei persoane, iar numarul de aparitii in mass-media, indiferent de context, unica masura a pozitiei sociale.

Si in acelasi context, imi amintesc cat de mult imi doream de Craciun, in clasa I, un trenulet electric. Anul trecut citeam in ziare ca toti copiii dintr-o clasa isi doreau fie Nokia nu-stiu-de-care, fie Play Station Portable, fie alte nebunii de genul asta. Copiii romani nu mai au copilarie, au doar cativa ani pe care incearca sa-i lase cat mai repede in urma ca sa ajunga si ei la masa topeniei si sa se infrupte pofticios din nesimtirea "inaltei" societati.

Ridica-te si alege, vorba UPSC-istilor.

Loisir

Plec la Balcic maine la 6 A.M. Din pacate mai degraba o sa muncesc decat o sa ma distrez, dar, in ciuda orei imposibile la care va trebui sa ma trezesc, sunt chiar nerabdator. Sper sa am mai multa inspiratie la intoarcere.