Ciudata treaba-i viata

T. mergea in fiecare dimineata la serviciu. Se urca in metrou, mergea cateva statii, cobora, apoi urca din nou in cladirea lui de inox si sticla. Muncea mult, castiga bine, avea perspective. In fiecare dimineata, acelasi ritual. Se barbierea, isi lustruia pantofii, isi punea o camasa, isi facea nodul regulamentar la cravata, isi imbraca paltonul, isi apuca servieta si pleca. Privea blazat lumea din jurul lui din dosul ochelarilor cu rame Cavalli pe care daduse, cu cativa ani in urma, o suma nesimtita. Uneori fuma o tigara de acasa pana la metrou, pe strada, pentru ca in casa nu prea avea timp intotdeauna. In dimineata asta nu fuma. Asculta muzica si se gandea. Cand s-a urcat in metrou, totul parea in regula. Aceeasi aglomeratie din fiecare dimineata, dar de data asta o tipa isi freca fundul de coapsa lui. Il distra chestia asta si se relaxase. Cand sa "coborati la prima?" s-a rupt filmul. A venit randul la ascultat unei melodii pe care o stia, care ii placea, dar pe care parca abia acum o intelegea. S-a dus dracu' si fund frecat de coapsa, si costum, si birou, si meeting, si dosare, si tot. Statea in mijlocul vagonului. Un sacou peste o cravata peste o camasa peste o piele peste nimic. O pereche de ochelari aburiti de lacrimi. Urmatoarele cateva statii s-a gandit la negandite, a rostit nerostite, a poftit nepoftite. S-a urcat in birou si s-a descaltat. Si-a citit mail-urile, si-a baut cafeaua, a citit ziarul. S-a gandit la toate lucrurile atat de lipsite de importanta, dar pe care incercase cu naivitate sa le valideze prin simplul fapt ca se incojurase de ele. Se ratacise in ele. In nimic, in nimicuri.

Normal ca urletele isterice de animal calcat pe boase ale sefului l-au adus inapoi pe pamant, l-au mobilizat si si-a facut bine treaba inca o zi. Dar, cand nu era nimeni atent, mai baga cateva secunde capul sub aripa si radea de ei pe infundate. S-a gandit el dup-aia ca cineva i-o facuse. Poate intentionat, poate nu, oricum nu mai conteaza. Cineva planuise ca el sa se trezeasca dezosat si dezbracat intr-o dimineata in drum spre serviciu. Sa ramana fara inhibitii, preconceptii, mici infatuari, complexe si chiloti. Fix in mijlocul metroului, ca sa rada lumea de el. S-a gandit sa verifice si a avut dreptate. Undeva cineva huzurea cand se gandea ca un metrou intreg, un birou intreg, o strada intreaga, un univers intreg se holbase la curul lui gol in dimineata asta. Pana acum vreo 18 ani se mai practica, inca, dezumanizarea. Azi, intr-un metrou bucurestean oarecare, la o ora lipsita de orice importanta, in timp ce afara nu ploua, dar nici soare nu era, la lumina electrica a becurilor, s-a savarsit o umanizare. Singurul martor a fost o pustoaica de vreo 17 ani care se freca de coapsa unui corporatist sictirit la momentul producerii evenimentului. La un moment dat, ni s-a parut ca simtim adiere de aer conditionat in metrou. Ne-am inselat.

"Omule". Sa nu exageram. Ciudata treaba-i viata.

Ochi

Ma uitam azi in autobuz la oameni. N-am mai facut asta de ceva timp. M-am speriat. Ochi goi. Priviri triste, obosite, apatice. Teama si resemnare. Foame. Sete. Romanii muncesc putin, in general, iar atunci cand o fac, primesc salarii proaste. Sunt saraci si prosti. Priviri de oi scapate de sub ciomag care nu stiu incotro s-o apuce. Priviri incarcate de nostalgia vremurilor in care nu era necesar sa gandeasca, existau sefi care le spuneau ce sa faca, sefi care aveau si ei alti sefi, care aveau si ei alti sefi, si tot asa pana sus la conducatorul minunat. O vointa care le cuprindea si le determina pe toate celelalte. Aceeasi idee, aceeasi perspectiva, aceleasi variante, de sus pana jos. Normal, au existat mereu si exceptii, dar neglijabile, atat ca numar, cat si ca intensitate sau influenta. Oamenii de azi nu sunt diferiti de oamenii de ieri, in principiu. Doar ca le lipseste o busola. N-au invatat inca sa se descurce singuri. Sa creasca, sa evolueze, sa fie proprii lor stapani. Erau niste versuri, ceva de genul "if the eyes are the window to her soul, her soul must be away in Mexico". Ochi inexpresivi peste tot in jur, priviri moarte de oameni moi. Oameni care nu inteleg nimic din ce se intampla in jurul lor, care traiesc din inertie, care imprumuta drame din ziare si de la televizor si le fac ale lor ca sa mimeze pulsul. Respiratia. Circulatia. De evolutie, nu poate fi vorba. La televizor se spun prostii, omul de rand nu stagneaza din nostalgie, nici din incapatanare, nici din incultura si nici din lene. Omul de rand stagneaza de frica. O frica enorma si barbara, care-i agreseaza fiecare nerv, care-i paralizeaza fiecare sinapsa. Frica de toate lucrurile care se misca prea repede in jurul lui, pe care nu le intelege, pe care nu e capabil sa le cuprinda. Nici cu ochii, nici cu mintea, nici cu sufletul. Disolutia regulilor care ii faceau sa-si supuna vointa unei vointe mai clar exprimate, mai bine definite, mai "corecte" i-a facut sa priveasca ingroziti la ceea ce pana mai acum vreo 18 ani era o viata obisnuita. Casa - serviciu - casa. Nici macar nu mi s-au mai parut ca alta data, priviri imbecile, agresive sau distante. Prea superficial. De fapt sunt doar privirile unor oameni inspaimantati care nu stiu sa reactioneze.

De ce-am stat eu sa ma uit la asa ceva? Pentru ca ieri au fost alegeri. Inutil sa mai aduc vorba ca mi se pare o indolenta macabra sa nu te duci la vot "din principiu" sau pentru ca "oricum iese cine trebuie". Doar ca ma gandeam ce gresit interpreteaza presa rezultatele acestor alegeri. PD-ul a castigat nu pentru ca ar fi propus cine stie ce candidati, ci pentru ca oamenilor le-a fost frica. Le-a fost frica sa nu faca nici cel mai mic gest care l-ar putea determina pe Basescu sa-si intoarca fata de la popor. Basescu, acest Mesia contemporan, nu trebuie suparat pentru ca toate sperantele noastre si-au facut cuib in pieptul lui de mare patriot, in carca lui de mare om. Frica. Frica maxima la toate nivelurile societatii. Frica de ceva nestiut, dar mare, negru si rau, care ne va inghiti pe toti intr-o clipa de neatentie.

Macar raman cu satisfactie ca alde Vadim, Becali sau Voiculescu au luat-o-n mana. Macar acum sa-si dea si ei seama ca sunt niste auto-proclamati apostoli ai neamului pe care nu-i vrea nimeni, pe care nu-i iubeste nimeni, pe care nu-i sprijina nimeni. Astept cu interes acuzatiile de frauda, care probabil vor urma, sau macar afirmatiile gen "nici nu era asa important sa ajungem europarlamentari, vom lucra pentru popor din Parlamentul nostru propriu si personal". Lucrati, lucrati, ca nu mai e mult pana la anu'.

i know this because you don't know this

You've met me in a strange moment of my life, Marla. I'm sorry it was me you had to learn from that you don't always need a heart to call yourself alive. But the choice was not mine to make.

Ac

C. a inceput sa se drogheze in clasa a doispea. Mai un joint la o petrecere, mai un bong cu prietenii acasa cand erau parintii plecati la munte. Pe vremea aia parintii ei inca plecau in fiecare weekend sa se futa. Departe de fetita lor. Aveau incredere in C. A luat BAC-ul fara probleme si a intrat la facultate. Apoi povestea devine mai interesanta, cand C. a descoperit heroina. Mereu gasesti un prieten care sa te ajute sa faci astfel de descoperiri. Prieten. Ce cuvant complicat. Dupa primele doze, nu mai rezista fara. O data la cateva zile. O data pe zi. De cateva ori pe zi. De multe ori pe zi. Banii de buzunar se terminau din ce in ce mai repede. Asa ca, absolut previzibil, au inceput sa dispara cerceii (pierduti la facultate), lantisorul (pierdut pe strada), telefonul (furat in autobuz) si toate maruntisurile pe care le avea cu ea in fiecare zi. Cand a inceput sa nu mai fie de ajuns, maica-sa a ramas fara cateva bijuterii (poate le-a furat femeia care face curatenie), iar taica-su a ramas fara cateva ceasuri (esti sigur ca acolo le-ai avut?). Mai incolo s-a gasit un alt prieten. A mimat o efractie, a mimat un jaf, a luat de-adevaratelea un laptop, un dvd-player. O camera video. Maruntisuri. A luat, usor-usor, cam tot ce se putea lua. Parintii lui C. nu mai plecau la fel de des la munte. S-au speriat cand au vazut ca pentru fiecare futai consumat pe Valea Prahovei, le mai disparea cate ceva din casa. Pana la urma s-au terminat si astea. Povestea, insa, merge mai departe. Suntem in anul 3 de facultate si C. e disperata. A ramas fara bani, trupul ei cere si portofelul refuza s-o satisfaca. I s-a propus s-o suga pentru cateva bile. Sa se vanda cu totul. La unul, la altul, la toti. N-a vrut. In clar-obscurul lumii ei, a ramas un pic de demnitate. Si o pofta de nepotolit. Acum intra in scena al treilea prieten. Ce cuvant complicat. N-ai vrea sa joci intr-un film "d-ala"? C. a vrut mereu sa se faca actrita, dar a dat la ASE ca sa fie in rand cu toata lumea. Probabil nu la asta se gandise, dar e tot un fel de actorie. Se castiga bine? N-ai idee. Tre' sa fac perversiuni? Depinde cat vrei sa castigi. Orice, dar nu in fund. Perfect. S-au inteles, au batut palma, a treia zi s-a dus pe platou. S-a servit pe platou cu un mar in gura si un dildo in cur. E subtire si nu doare, dar e de efect. Copiilor care se vor masturba la filmul asta downloadat de pe net le va placea maxim. A trecut ceva timp de-atunci, dar C. a ramas pe loc. Intre ace, bile, si statutul nou capatat de star porno. Facultatea e istorie. Parintii ei au inceput sa mearga din nou la munte. Au reaparut ceasuri si bratari si camere video si dvd-playere. Vezi ca le-ai gasit daca ai cautat mai bine? C. a gasit solutia perfecta ca sa se revanseze inclusiv fata de parintii ei. Si ii mai raman si bani pentru nevoi personale. S-a scos. Si-a facut viata. Se imbraca bine, arata bine, are tot ce ii trebuie. Totusi, nici in ziua de azi n-a reusit sa-si dea seama ce anume facea sa o usture foarte tare ochii la finalul primei scene filmate - sperma sau lacrimile?

Negocieri

Ne-am asezat la masa ca sa discutam. Sa negociem, doar eu si ea. Eram hotarati sa ne punem de acord, stiam ca vom vorbi mult, ca vom gesticula, ca vom argumenta, vom lua decizii, vom stabili, vom spune lucrurilor pe nume si vom face multe alte lucruri pe care oamenii le fac de obicei atunci cand negociaza. Artificii retorice. Am inceput prin a negocia o muie. Eu voiam sa dau, ea ar fi trebuit s-o primeasca. Nefiind incalziti, negocierile mergeau greu. Ne poticneam in cuvinte pe care cautam sa le alegem cu grija ca sa nu trivializam excesiv subiectul. Dar asta era esentialul - eu cautam o gura pe potriva mea, ea parea sa aiba gura ideala. Am negociat intens pentru ceva vreme si pana la urma ne-am inteles. Retrospectiv, pare foarte interesanta povestea negocierii unui sex oral. O muie. Eu o dau, tu o iei. Mai ofer eu, mai cedezi tu. Pana batem palma. Apoi ne-am intrat in ritm si am gasit si altele de negociat. Un sifilis, o raie. O eczema, o mancarime intre degetele de la picioare, o unghie ingalbenita, un fir de par crescut inauntru. O durere de splina. Mai dau eu, mai lasi tu. Sa fie bine pentru amandoi. Negociem. O razbunare vitriolica, un sarut pasional, o bucurie efervescenta. Un gol incasat de Steaua in minutul 90 in urma caruia e condamnata sa retrogradeze in divizia Y. Mai dai tu, mai las eu. Iti dau o rana gangrenata, fire de par despicate si o pleoapa care se zbate cand mi-e somn pentru un femur meteosensibil si trei perechi de sosete cu degete. Procesul infinit al negocierii parsive. Amandoi mai dau, amandoi mai cedeaza, amandoi se poarta frumos si isi zambesc politicos. In timp ce abia asteapta sa ajunga acasa, sa puna pe hartie ce au dat si ce au primit, sa traga linie si sa vada cam cat au castigat. Doamne fereste sa fi pierdut. Daca tot ne-am inteles sa-ti dau o muie, o sa te simti escrocata daca intr-un acces de romantism o sa-ti pun o mana pe tate? O sa ai impresia ca, dintr-o data, ai dat mai mult decat ai primit? S-ar impune o renegociere a situatiei? O gura si-o tata pe-un herpes si-o flegma. Batem palma? In ce te priveste, draga mea, am fost mereu convins de talentul tau de a purta negocieri. Am stiut din prima ca n-o sa te dai batuta prea usor si ca esti in stare sa obtii maximum din orice targuiala de genul asta. Dar n-am putut sa nu ma intreb, de curiozitate, daca am fi doar noi doi izolati intr-un loc unde n-am avea nimic de mancare, m-ai lasa sa-ti tai bucile si sa le mananc? Ce mi-ai cere in schimb?

Hai, lesina si tu putin cat ascut eu cutitul asta.

puncte-puncte

Cum sa n-o iubesti cand pune punct la sfarsitul fiecarei propozitii? Chiar si cand scrie pe mess...

Dr. Thodt

M-a iubit pe masa de operatie. A cotrobait putin prin mine, dupa care mi-a zis ca o sa fiu in regula. M-a dezmembrat si m-a pus la loc. Cum s-a priceput el mai bine, intr-o ordine aleasa arbitrar, intr-o secventa nesfarsita de oase, muschi si organe interne. M-a facut sa functionez. Cand a terminat, s-a sters de sange, si-a aruncat halatul si mi-a zambit de sub masca insangerata. Prin carpa rosiatica i-am ghicit dintii albi si surasul crispat. Mi-a zis ca totul se schimba in jurul nostru. Evolueaza. Ca atunci cand nu mai suporti sa citesti nimic in afara de lectura monotona de birou si intr-o seara te asezi pe veceu, deschizi o carte oarecare si viata ti se schimba intr-o fractiune de secunda. Inveti nume si locuri noi. Mirosuri si gusturi pe care le credeai uitate. Pana la sfarsit iti dai seama ca nimic nu se intampla pur si simplu in cartea aia, ca totul are un rost. Ca tu esti rostul. Continuu eu. Pe urma te stergi la cur si te uiti la prosoapele de pe perete. La noi in casa te stergi cateva zile pe fata cu acelasi prosop, apoi bucata aia de carpa e degradata si te mai stergi cateva zile cu ea la cur. Se arunca in cosul de rufe murdare, se spala, se usuca, se adauga cocolino si se da la cuptor cin'spe minute. Dupa care isi reia ciclul gura-cur-rufe murdare. Ca-n viata. Toate lucrurile care te inconjoara urmeaza acelasi ciclu. Neabatut. Oamenii, la fel. Daca vrei sa fii in mod deosebit sentimental, inlocuiesti gura cu inima. Dar pana la urma cu totii ajung la rufe murdare, nu inainte de a trece pe la cur. Fiecare dintre noi este rufa murdara a altuia, a altora. A fost o vreme cand si-au sters fetele, gurile si inimile cu noi. Dupa care s-au sters la cur, au ridicat capacul si ne-au abandonat cosului cu rufe murdare. Asteptam sa fim spalati, calcati si apretati ca sa ne reluam locul la gura dreptcredinciosului personaj care ne-a surghiunit initial. Oamenii nu evolueaza, oamenii se schimba. O lectie greu de invatat.

Dr. Thodt se schimba in fiecare zi cu un ranjet. Seara nu era acelasi om ca de dimineata. Nici mai bun, nici mai rau. Doar altfel. M-am prins tarziu ca nu facea altceva decat sa-si intoarca chilotii pe dos.

Inside joke

Stiti care sunt avantajele si dezavantajele sistemului dualist de administrare a unei societati comerciale in raport de sistemul unitar? Haha, nici eu.

Povestea albinei supraponderale. A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti, o albina. Intr-o zi s-a asezat in fata televizorului si, cand l-a deschis, i-a zambit din cutie ranced si mucegait doctorul nouacincinouacinci cu Bebe SexOlogu'. Si-a captivat-o pe albina definitiv si irevocabil. Nu s-a mai ridicat de-acolo. S-a intins spre telefon, a chemat doua prietene si 5 pizza "cu de toate" si au mestecat fericite ore zile saptamani luni ani in sir. Poate parea suspect ca o albina sa manance ca o vaca, dar exact asta s-a intamplat. Si fascinata de cutia din care zambea ranced si binevoitor alde nouamiicincisutenouascinci nu s-a mai lasat dusa de-acolo. Si a stat si s-a uitat preocupata, mai razand, mai plangand, mai zambind cu iz de aducere aminte, mai injurand printre dinti pana a pleznit de cata pizza "cu de toate" mancase.

Morala: ati vazut vreodata albine horizontally challenged? Nu! 'Cause they fucking work, goddammit, unlike so many others.

Contraexemple

Cand m-am hotarat sa scriu altfel, sa scriu despre oameni, mai degraba decat despre orice altceva, nu m-am gandit niciodata ca o sa ajung sa scriu numai despre defectele acelor oameni. Am si cunoscuti care nu sunt slabi, prosti, lacomi, plictisitori, falsi, mincinosi sau lasi. Am si prieteni normali, oameni normali cu existente normale, cu vieti si job-uri normale, cu familii si iubiti/iubite normale. Nimeni nu vrea sa citeasca despre oameni normali. Nimeni nu considera ca are ce invata de la un om normal. De la un prost ai mereu de invatat, sa nu faci ca el. Normalitatea e ceva atat de insipid incat parca nici nu merita amintita. Normal poate sa fie oricine, daca vrea, dar, din fericire, prea putini oameni isi doresc realmente sa fie normali. R. ar spune, poate, ca e profund neoriginal sa fii normal. Ar avea mare dreptate.

Cei mai interesanti sunt oamenii cu vicii, cu defecte. Nebunii si pacatosii. Despre ei s-a scris intotdeauna, s-a vorbit mereu. Tot ce au facut sau au spus ei a fost analizat, discutat, disecat, cercetat, interpretat. Au aparut oameni pregatiti sa-i inteleaga sau sa le ia apararea in fata masei amorfe de "normali" dezlantuiti si psihopati care militeaza efervescent pentru uniformizare umana si tricouri gratis. Au aparut oameni care sa-i critice pe aparatorii anormalilor, care sa arune in ei cu pietre, oua, rosii, cacat si alte obiecte contondente. Toata lumea, intr-un fel sau altul, prefera sa vorbeasca despre ceva care depaseste limitete "normalitatii" care, evident, se confunda cu banalul.

M-am intrebat daca ar fi sa scriu despre un om normal, cum i-as defini normalitatea. Face sex cu lumina stinsa? Crede in Dumnezeu? Nu fumeaza? Se uita la televizor? Are un job de cacat si un sef pe care il uraste? Face haz de necaz, "c-asa-i romanu'"? Ce delimiteaza un om "normal" de ceilalti "anormali"? M. a fost mult timp o fata normala pentru toti cei care o cunosteau. Poate prea normala. Familia, normala - mama lucra la o banca, tata avea o mica afacere, trai decent, familie tipica de middle-class. Viata ei, normala - ziua la facultate, seara mai un film, mai o carte, in weekend o iesire cu prietenii. Sentimental vorbind, normala - impreuna cu acelasi tip inca din liceu, rautaciosii speculeaza o nunta, M. neaga cu un zambet parsiv. E ceva in neregula aici? Varianta reala. Tac-su fugit de-acasa cu secretara, ii toarna aleia inca vreo doi plozi, ma-sa se refugiaza in munca, devine workaholica si, implicit, o straina, M. se ascunde dupa rafturi de carti, invata non-stop ca sa aiba 10 pe linie, pierde contactul cu toti prietenii in afara de iubitul ei care, de plictiseala, o fute-n cur cand ea e pe stop. The end.

Normalitatea asta e ca un fel de cutie mare mare maaaaare de tot plina cu cacat. Legenda urbana. Normalitate gasiti in carti, poate in legi, la televizor si in ziarele si revistele proaste care promoveaza success-stories. Normalitatea nu exista. Si chiar daca, prin absurd, ar exista, cine-ar vrea sa afle asemenea mizerii?