Desparteli

Dintotdeauna un sut in cur s-a tradus intr-un salt urias pentru omenire. Ca atare, atunci cand scalpul tau devine tinta farfuriilor de portelan ale mamei soacre si cand se-nsira flegmele intre ochii tai ca zilele de abstinenta din ultimele luni, e cazul sa-ti dai doua palme, sa iti bagi picioarele in buzunar si sa incerci si tu traditionalul salt urias direct dintr-un amor dezechilibrat cu tendinte criminale, suicidale sau, Doamne ajuta!, ambele, in prima bodega unde vezi misunand muieri decente, ascunzatoare de duhori pescaresti sub parfumuri scumpe si bine asezonate cu sulemeneala intinsa cu spaclul lor dibaci sau, daca chiar esti norocos sau daca vrei sa-i dai palpitatii autentice fostei, muieri cu garnitura de silicon pentru sanatatea gingiilor tale.

Pana aici ai zice ca totul e normal. Povestea vietii tale. Ne-am iubit, nu ne-am mai iubit, ne-am mascarit, ne-am injurat, ne-am despartit, acum sa-nceapa distractia, sa sara tarfele din ascunzisuri, sa iasa prietenii din vizuini, sa turnam de sus in pahare, sa rascolim agendele cu femei de ocazie pe care le-am mai imprumutat si mai demult sau cu tovarasi de pahar care sa ne tina de cap dupa ce ne vine greata injurand-o pe curva care ne-a mancat zilele. Corect? Corect.

Dar intre viermuiala de femei cu o moralitate dubioasa si purtatoare de nuante de roz, intre sacii de plastic plini cu sticle goale si intre baltoacele de voma pe care ti le-au lasat prietenii tai atoateconsolatori prin sufragerie, te cam freaca un gand – ce-o face curva?

Iti spun eu ce face. Curva isi face blog in care rade de tine, scrie texte lacrimogene (desi vag agramate si formulate impiedicat) despre cat de magar esti, despre cat de mult ai ranit-o, despre cat de porci sunt barbatii, despre ca ai puta mica, despre ca nu stii sa dai limbi, dar mai ales despre isterica aia de ma-ta care te-a tinut la fusta ei pana la 2x de ani, despre cum i-ai zis ei odata la un suc ca ai vrea s-o faci in 3 cu inca un tip, deci esti gay, si asa mai departe. Curva mai iese si la cumparaturi sau la cate o cafea cu prietenele ei, de care, evident, tu n-ai stiut niciodata mare lucru. Si, la fel de evident, le bazaie si pe ele cu aceleasi prostii. Ca esti bou si impotent si nu tii minte decat finala mica a campionatului judetean de ping-pong si mananci seminte si te scarpini in cur dupa care iti mirosi degetul.

Dar infinit mai interesant este ca tot ea, curva, isi gaseste pe altul. Si, dupa ce zile si nopti a udat tastatura cu lacrimi, sudoare si sange mascarindu-te in fel si chip in acest spatiu infinit al prostiei infinite care este internetul, acum arata aceeasi grija neostoita in a informa toti doritorii, curiosii sau simplii amatori de pizda virtuala ca, da, iata, ea care a fost ranita, faultata, cotonogita din punct de vedere sentimental de TINE (care, da, esti un bou si un insensibil si nu intelegi femeia si o sa mori singuri in bezna ca un prost care esti tu), acum a gasit ceva, ceva atat de frumos, de bun, de intelegator, de special, de iubitor si purtator de pula mai mare ca a ta ce nu s-a mai pomenit. Tocmai ea, care parea iremediabil devastata de o jigodie fara inima, tocmai ea, care parea pe veci pierduta in afundul adancului abisului neintelegerii, neiubirii si nefuterii, s-a ridicat ca pasarea Phoenix / Pheonix din propria-i cenusa si, asa cum era de asteptat de la o faptura mirobolanta pe care tu n-ai stiut niciodata s-o apreciezi (adica ea), a gasit ceva mai bun, mai curat si mai uscat.

Si tocmai tu chinuit de remuscari si indoit de ezitari, tocmai tu care n-ai baut niciodata paharul pana la fund cu prietenii si care in loc s-o bagi in pizda ma-sii o bagai in “aia” a ma-sii, tocmai tu, zic, care umblai cu jumatati de masura pentru ca pana si tu credeai ca poate, doar poate, ai fost putin cam porc, te vezi acum in situatia aia penibila in care tie iti parea de-adevaratelea rau in timp ce ea mima suspinele asteptand un alt tren in gara ei umeda si alunecoasa. Bravo, barbate, esti campion!

Meloterapie la nevroticul anxios

Prima data cand am vazut-o pe T. mi-a venit sa-i cer o tigara, dar asa, instantaneu, de parca de undeva de aiurea mi s-a nazarit ca trebuie, pur si simplu trebuie, dom'le, sa fie fumatoare. I-am ghicit in dinti ingalbeniti pofta de tutun, in haine imputite viciul atat de imbietor. Si-am intrat in vorba cu ea fix cu acest pretext perfect stand in statie la Universitate si poftind in mod egal s-o tin de mana in parc la primavara si sa fumez o tigara la sfarsitul unei noi expeditii in infern. Nu simteam decat frigul ala moale de sfarsit de ianuarie, cand esti tentat sa te imbraci prea subtire si racesti pentru ca nu simti vantul care ti se insinueaza parsiv din cur pana-n amigdale. Nu vedeam decat chipul ei de copil amarat cu parul lipit de cap si cu niste gene ciudate, lungi si incalcite. Sorbea dintr-o tigara scarboasa ca n-avusese bani de Kent asa ca luase Saint George sau mai stiu eu ce alta nenorocire cu gust de tata fermier care se da seara jos de pe tractorul cu care a arat toata ziulica si imparte nevestei si copchiilor, doldora de darnicie si voie buna, pumni in cap si scatoalce ca sa-i puna mai repede troaca cu mancare dinainte gurii si sticla de tarie dinaintea creierilor.

Si m-am bagat in seama, zic, auzi, nu te supara, ai o tigara-n plus? Nimeni n-are niciodata tigari in plus hahaha da' uite, mai am cateva, ia si tu una, iti dau si bricheta, nu ca am, hai mersi, da' cum te cheama? Si-a-nceput sa-mi talmaceasca si sa-mi rastalmaceasca mi-a ghicit in palma si-n ridurile dintre sprancene pana cand am inceput sa simt in mine cum se-aprinde si se face mare si tot creste pana n-o sa mai incapa-n mine si-o sa dea pe-afara si-o sa se sperie trecatorii nevinovati pen' ca totusi, ma simt bine in pielea mea, ca e multa si am loc, da' pana cand s-o tot ardem asa aiurea? Ma-ntreaba cica te droghezi? Zic, nu, da' de ce ma-ntrebi ei, asa, aiurea. Tu? Nu! Minti! Si tu hahaha! Zic n-as zice nu, dar am asa o alergie la sintetice. Adica te umpli de bube si pete? Adica mi-e greata si mi-e tripul nasol si mai bine ramanem dracu' la tutun, il stingem cu vreo cafea si ne prefacem ca ne-am drogat ca sa apucam sa mai tinem si noi de bani cat ne-ar ajunge de-o pereche de chiloti. Zice, auzi, da' tu te consider stabil din punct de vedere psihic? Zic, poftim?! Zice, da, adica, n-ai asa momente cand o iei razna. Ba frecvent, daca chiar te intereseaza, da' doar n-oi fi vreo disperata de-aia de la casa de mode Gheorghe Marinescu care ma pandeste sa-mi prezinte noul model de camasa cu maneci extra lungi? Ah, nu, pai da' ce eu par stabila din punct de vedere psihic hahaha ce tampit suna parca am fi la medicina la vreun curs de psihiatrie. Zic, lasa, ca noi suntem generatia aia de exotici care asculta muzica ciudata, se imbraca ciudat si vorbesc dezinhibati despre sex anal si tentative de suicid.

Bai, da', zice, misto asa cu muzica, uite, zice, mi-am luat un iPod si am nu-stiu-cate milioarde de giga de muzica adica mai mult decat pot sa ascult vreodata, da' e toata mereu la mine si imi da un sentiment de confort, de parca as lucra la circ si as face numere pe sarma numai cu plasa de siguranta dedesubt. Mai comenteaza fraierii din public, ca, vorba aia, n-ar fi prea multa adrenalina la mijloc, da' eu, comoda fiind, imi relaxez suprarenalele si nici nu ma mai dau jos din pat dimineata fara plasa de protectie. In lumea asta rea fiecare isi inventeaza plasele de protectie care simte el ca i se potrivesc mai bine. Zic, ca si cum si-ar alege pantofii sau diafragma, nu? Da, hahahaha, probabil ca ai dreptate in felul tau, desi nu folosesc diafragma ca sunt alergica la cauciuc. Da' pantofi ai? Hahaha.

Auzi, pisi, da' tu esti patrioata? Nu, patria mea muma se face vinovata de tentativa de pruncucidere da' fraiera a citit codul penal si stie ca tentativa la infractiunea de pruncucidere, desi posibila, nu se pedepseste, asa ca-mi rade-n nas in fiecare zi cand deschid televizorul sau cand ies din casa, a vrut sa ma omoare, da' am avut zile, cum se spune, am scapat, si-acum dau nas in nas prin casa cu tarfa in fiecare zi. Ne-am obisnuit noi unul cu altul, dar tot mai avem accese de isterie si de palme peste ochi ca pana la urma te obisnuiesti cu orice rahat, cat de puturos ar fi, dar din cand in cand tot iti mai vine sa deschizi geamul si sa mirosi primavara. Da' ce, tu esti patriot? Sunt, bai, dar nu aici si nu acum. Atunci ce esti aici si acum?

Nimic. Aici e doar un punct hipertrofiat in spatiu si nu pot sa ies din el nici sa ma pici cu ceara. Apare mereu cate-o gagica cu surplus de tigari care incearca si, uneori, aproape reuseste sa ma scoata din aici si sa ma duca, de exemplu, acolo sau dincolo, dar inca nu s-a intamplat. Acum e un alt punct hipertrofiat in timp, motiv pentru care n-avem in program nici ieri si nici maine, avem doar azi, doar carpe diem, doar mortii ma-sii care isi mai bate capul cu toate cate s-au intamplat sau s-or intampla de-acum incolo. Asa ca, papuse dulce, sexy, senzuala si fumatoare de tigari nasoale care esti tu, eu nu sunt nimic, nici aici, nici acum, sunt ca o adiere venita de nicaieri sa-ti futa tie viata sau poate e invers, poate eu sunt simbolul exagerat si tehnologizat la maximum al contemporaneitatii, o sinteza a secolului 21 prescurtata, abreviata, si montata pe doua picioare, iar tu esti un trip produs de niste pastile ieftine de care maine n-o sa-mi amintesc nimic pentru ca o sa fiu prea ocupat cu post-paranoia, prea speriat de lipsa erectiei sau prea sufocat de aversele de voma.

Dar, chiar si asa daca ar fi, am la indemana plasa mea de protectie si n-o sa las sa mi se intample nimic rau pentru ca sunt propriul meu parinte jenant de protector si ma iubesc atat de mult incat sunt incapabil sa ma epilez pe spate de frica durerii. Si cand toate dau gres, vorba ta, avem muzica, avem meloterapie si, bineinteles, pentru toti fanii mei, fara numar, cu numar nelimitat sau fie x indice n un sir de numere care tinde la mama dracu' hat departe, avem, zic, extraveralul nostru cel de toate zilele.

Cat o sa ma coste sa te mai vad si-a doua oara, T.? Hahaha...

Buni

Draga Jurnal

Azi am fost in vizita la Buni. Ieri a fost ziua lui Buni, a implinit 76 de ani. Buni locuieste intr-un apartament pe langa Gara de Nord, la etajul 5 din 5, imobil preluat abuziv de catre stat si retrocedat fostilor proprietari in baza legii osutadoispe. Cel putin asa zice mami pe tonul ei explicativ. Buni a pierdut procesul si acum mesteca in scarba o sentinta definitiva si irevocabila de evacuare. Asa zice tati, hlizindu-se sarcastic. Noroc ca lui Buni ii plac stelele, n-o sa fie o problema sa doarma sub cerul liber. Buni mai este si foarte bolnava. 30 de centimetri de colon i-au fost rontaiti de cancer si, ulterior, extirpati. Acum Buni da semne de vitalitate, mananca bine si se duce in fiecare joi la serata pensionarilor unde danseaza si bea vin, in amintirea tineretii ei de cocota depravata. Dar cu totii stim ca metastaza o sa vina mai devreme sau mai tarziu. Daca nu, macar un anus contra naturii. Mai nou Buni isi doreste ca orice-ar veni, sa vina inaintea executorului judecatoresc, macar sa doarma la spital, nu pe banca in parc.

Inainte sa ma asez la masa, am fost la baie sa ma spal pe maini. Dintii lui Buni se odihneau pe polita din baie ranjind parsiv la WC. Buni are, probabil, doua randuri de dinti, pentru ca avea deja unii in gura. Astia sunt dintii de rezerva sau poate dintii de ocazie, pe care nu ii poarta in fiecare zi. Pe o sfoara sunt atarnati la uscat chilotii lui Buni. Mari, atat de mari cum n-am mai vazut, si foarte foarte albi, atat de albi incat imi imaginez ca au fost facuti ca sa acopere un cur de inger, nicidecum extremitatea cacacioasa a unui tub mancat pe alocuri de cancer.

Dupa ce ma spal pe maini, ma duc in bucatarie sa vad ce ne-a pregatit Buni de mancare. Ma simt ca intr-o melodie a Amandei Lear cand o vad pe Buni cum isi cresteaza palma stanga deasupra unui borcan cu miere si lasa sangele cald de un rosu Ferrari sa se scurga si sa se amestece cu mierea cleioasa de un galben-hepatita. Buni zambeste tandru si matern si ma anunta ca o sa avem un chec cu miere delicios la desert. Si cu un ingredient surpriza, bineinteles.

Ma simt atat de bine intr-o casa plina cu oameni cumsecade, care ma iubesc si imi vor numai binele. Sigur ca nu ma rog pentru moartea niciunuia, n-am nevoie de mostenirile lor. Sigur ca niciunul nu se roaga pentru moartea mea, toti ma iubesc pentru ca merit.

Va iubesc pe toti, manca-v-ar cainii. Va iubesc pana la unul!

De ce Haruki Murakami e mai bun ca sexul

De la branzabarzaviezure la dezoxiribonucleic si sternocleidomastoidian, lui F. i-a placut sa citeasca. In scoala generala era singura care mai imprumuta, din cand in cand, carti de la biblioteca. Gasea cate un volum de Jules Verne dezmembrat, jerpelit, sodomizat de zeci de generatii de elevi care isi varsau amarul corigentelor pe cartile alea plicticoase si fara poze. Gasea cate-un volum din asta, il lua acasa, il lipea, ii invelea in coperti din hartie, iar dupa ce savarsea ritualul reparatiei, se punea pe citit. Dupa ce s-a facut mai mare si a terminat de inghitit Jules Verne, s-a apucat de clasicii englezi si, mai tarziu, de rusi. Dormea cu Dickens, lua micul dejun cu Jane Austen, se uita la televizor cu Wordsworth si, tovarasul lui, Coleridge, se lasa pervertita de Byron, se lasa violata de Shakespeare, se lasa amagita de Thomas Hardy si de surorile Bronte. Cand a intrat la liceu s-a indragostit de Dostoievski, se masturba citindu-l pe Puskin si ii insela pe amandoi cu futaciosul ala de Gogol.

Cand a mai crescut un pic si s-a intamplat sa faca sex de-adevaratelea, nu doar in imaginatia ei cu autorii ei preferati, s-a gandit la Joyce. S-a gandit la D.H. Lawrence in timp ce inghitea sperma calduta a tipului. Repeta in minte pasajele preferate din Thomas Mann cand un alt baiat a prins-o pe nepregatite si i-a bagat-o in fund. In loc sa tipe sau sa se opuna, si-a adus aminte de Gregor Samsa si a bufnit-o rasul. Omul gandac facea sex anal?

Cand a intrat la facultate a adaugat droguri la carti. Chestii usoare, de societate. Cand fuma, citea Palahniuk sau John Fowles. Uneori Martin Amis. O excitau, o transformau, faceau din ea un fel de Gregor Samsa care in loc de antene si picioare avea o pizda uriasa hipersensibila si excesiv de pofticioasa. N-a durat mult pana sa apara sentimentele de vinovatie. Studiind-o pe F., pana si Freud ar fi ramas un pic socat, s-ar fi scarpinat in barba si ar fi scapat un "mai las-o-n pula mea de treaba!". Noroc ca Freud e mort iar F. e o femeie hiperactiva din punct de vedere sexual. Dupa sentimentul de vinovatie a aparut, previzibil, dealtfel, nevoia de a fi pedepsita. Le spunea tuturor barbatilor pe care ii avea ca ii inseala cu Bukowski, cu Vonnegut si, cand chiar avea chef de excentricitati, cu bosorogul ala de Norman Mailer. Le spunea toate astea si astepta ca pumnul necredintei ei sa-i zboare dintii din fata, ca sutul imposturii ei sa-i invineteasca curul. Cand barbatii respectivi nu reactionau asa cum spera ea, devenea agresiva. Da, i-am supt pula lui Hanif Kureishi. Da, m-am futut cu Salman Rushdie. Da, pe Orhan Pamuk l-am lasat sa mi-o bage si-n cur. Boule, impotentule, tu n-o sa fii niciodata in stare sa-mi provoci orgasmele pe care mi le provoaca Kadare.

De obicei stupefactia si perplexitatea apareau in locul furiei si turbarii pe care le astepta F. De obicei dintii ii ramaneau la locul lor, curul ii ramanea la fel de rozaliu si bun de futut, iar barbatii ii intorceau spatele si plecau facandu-si cruce cu limba-n gura. Pedeapsa mai grea decat sa i se respinga apelurile sau sa fie trecuta in lista de ignore pe mess nu primise niciodata. Niciodata pana l-a intalnit pe C. I-a insirat si lui toate obscenitatile posibile si imposibile, i-a descris si lui futaiurile abjecte pe care le tragea cu toti scriitorii, i-a descris cu lux de amanunte cum o excita fiecare dintre ei si cat de mort, flasc si inapt e C. pe langa ei si asa mai departe. C. n-a zis nimic. A tacut pana cand F. si-a iesit din minti si, cand a simtit ca gluma se ingroasa, a pus capat isteriei paroxistice a femeii cu o afirmatie uluitoare pentru mica noastra psihopata.

- Eu il las pe Haruki Murakami sa mi-o bage-n fund in fiecare seara, nu sunt chiar asa in limba dupa tine...

El a iesit din viata ei pe usa apartamentului in care locuia F. Ea a iesit din scena prin balconul aceluiasi apartament de la etajul 7 al unui bloc cu 10 etaje din cartierul Berceni. Vladimir Nabokov nu a putut fi contactat pentru a descrie relatia lui cu decedata. Putem sa presupunem ca era una cat de poate de depravata, denaturata si profund anormala.

Valentine's Day

Da, vine. Ca de obicei. Infinit mai previzibila decat cancerul, minunata sarbatoare a indragostitilor revine cu o precizie fatala. Ati cumparat cadourile? Va informez ca trandafirii au sarit de la 8-9 lei la 15, si asta inca de astazi, maine cine poate spune...

A aparut pe net o chestie foarte tare. Se numeste Happy Thursday si este o initiativa a unor oameni care nu vad in Valentine's Day decat un exercitiu de marketing si care considera ca nu e nevoie de o sarbatoare imprumutata de la americani ca sa le aratam femeilor de langa noi ca le iubim.

Inainte sa cititi mai departe, va recomand calduros urmatoarea melodie:



Asa. Dupa acest interludiu cultural, va propun sa continuati sa ignorati greselile gramaticale din transcrierea acelor versuri si sa le analizati continutul. Mai mult decat atat, avem in program si o leapsa primita de la baietii de mai sus (nu Bitza, aia cu Happy Thursday) - ce este aia dragoste?

Dragostea este roz, este cu iepurasi pufosi de plus, cu bomboane si bezele, cu pupici pe obraz. Cu tinut de mana, cu lumina stinsa, cu plapuma in cap. Cu juraminte, promisiuni, cuvinte grele. Cu flori, bijuterii, weekenduri la munte. Dragostea e cu inele, cearsafuri albe, lumanari parfumate si pozitia misionarului. Si nu in ultimul rand, dragostea provine din america latina, se exprima in vaiete muzicale, se mananca incet cu lingurita si nu provoaca balonari dupa.

Ei, pe dracu! Vorba ceea, deschide gura sa-ti predau legatura.

Dragostea e o raie. N-am zis-o eu, au zis-o altii. Cand esti indragostit te mananca-n cur si n-ai stare decat atunci cand esti cu ea. Viziunile astea diafane, pure si minunate despre dragoste, da-le-n pula mea. Dragostea e aia cu urlete si cu lacrimi, cu nervi, spasme si nopti nedormite. Dragostea e dependenta, fizica si psihica, e futai si "te iubesc" in acelasi timp. Cand ai o muiere si te gandesti s-o futi pe alta numai ca sa constati ca te apuca sila si greata la aceasta perspectiva, sa stii ca-ti iubesti femeia. Femeia care stie sa stea picior peste picior la bar la Marriott, dupa care stie sa se urce pe tine si sa te futa ca-n filmele cu cowboy, merita toata dragostea ta. Daca ai nevoie de alcool ca sa agati o femeie, mai bine faci o laba. Nu stiu cat trece dragostea prin stomac, dar trece sigur si prin creier, si prin pat. Si prin inima, evident. Normal, dupa nervi, panica, incredere, lacrimi, carne, tipete, alcool, pula si pizda, capata si dragostea dreptul sa fie roz si pufoasa. Dragostea cere timp. Femei si futaiuri trec ca spriturile, dragostea e bolovanul ala care te tine pe loc cand toate celelalte se invart in jurul tau mai-mai sa te rastoarne.

N-am pretentia ca sunt calificat sa dau definitii. Daca spui "te iubesc pentru ca..." inseamna ca nu iubesti. Daca numele femeii de langa tine e ratacit intre "pisi", "iubi", "pitzi" si altele, inseamna ca nu iubesti. Daca ai nevoie sa-i duci muierii o inima de plus pe care doi chinezi intr-o barca au cusut "I Lov You", inseamna ca nu iubesti. Daca ai nevoie de pretexte gen 14 februarie ca sa-i cumperi o floare, inseamna ca esti un cretin. Dar, ca sa nu devenim excesiv de seriosi, va doresc distractie placuta cu iubitele voastre maine pentru ca, indiferent daca credeti sau nu in Valentine's Day, e urat sa te prezinti cu mana-n cur. Si va propun o felicitare alternativa, imprumutata tot de la Happy Thursday.

Femeia perfecta

Am tot citit in ultima vreme pe o gramada de bloguri apartinand unor diverse si prea dubioase mimoze despre cum ar trebui sa fie barbatul ideal. Despre cum ar trebui sa fie un licentiat frumos si destept, cultivat, educat si manierat, posesor de masina si/sau apartament, eventual de job remunerat adecvat, amator de distractii elegante in locuri selecte si alte asemenea cacaturi pe care toate proastele le spun despre barbatul ala pe care il asteapta sa vina sa le futa si el, magarul, se lasa asteptat. Aceleasi raspunsuri peste tot, aceleasi viziuni si teorii stereotipe pe care le citesc de cand eram copil la pagina cu matrimoniale, aceleasi enormitati propagate de aceleasi muieri care seara, in pat, viseaza la o pula lunga si groasa, la o limba priceputa, la un deget jucaus, la un futai adevarat ca in paleolitic. Iertati exprimarea, dar pizda uda si barbatul manierat n-au facut niciodata casa buna impreuna.

Ca atare, m-am gandit sa scriu despre cum vad eu femeia ideala. Femeia perfecta e o coala alba de hartie pe care as putea sa incep eu sa desenez ceva dupa chipul si asemanarea mea. Femeia perfecta e o bucata de lut pe care o umezesc si incep s-o modelez dupa cum poftesc eu.

Mai intai i-as face ochi negri si rai ca iadul, o privire care sa taie prin cutii de cola cum taie cutitele de la teleshopping. Pe urma i-as face plete negre ca noaptea care sa fluture incontinuu chiar si cand nu bate vantul si din ele sa zboare matreata si paduchii in toate directiile. I-as mai face si un nas ascutit care sa se asorteze cu buzele subtiri de zgripturoaica si probabil ca s-ar zari si cateva fire de par lungi si negre in fiecare nara, care s-ar zbate isterice de fiecare data cand femeia perfecta s-ar enerva si ar fornai ca o iapa flamanda. Dintii ar trebui sa fie galbeni de la fumat, cariati ca s-o doara si s-o inraiasca, rari ca sa fie originala si, daca se poate, piliti ca sa para ascutiti si sa ma usture putin cand si-i infige in carnea mea. Sa zicem c-o sa-i facem si cateva zbarcituri pe gat si o vena mai proeminenta la tampla stanga, ca sa se vada sangele pulsand, sa stim ca-i vie, ca tanjeste si ca vrea sa vaneze in seara asta. Coborand spre centrul de interes ar muritorului de rand, n-as vrea sa aiba tate ca sa n-aiba trecatorii la ce sa se zgaiasca atunci cand o duc la mall. Evident, n-ar avea nici sfarcuri. (da, Alex, degetele barbatilor sunt mai pizdoase decat sfarcurile femeilor pentru ca, in cazuri extreme, pot produce orgasme, ceea ce va doresc si voua). Par in jurul buricului? Da, multumesc, pentru ca ea ar sta mereu cu fata spre nord si toata lumea stie ca pe partea aia cresc muschii si lichenii la copaci. De unde rezulta ca ne bagam original pula-n Johnson's Baby Oil si optam pentru piele in varianta scoarta de conifer, placuta la atingere, tandra si, de ce nu?, stilata. Clitorisul sa-i fi fost taiat la nastere ca la femeile din triburile africane care sunt condamnate sa nu simta niciodata placere – conditie de recipient ambulant pentru sperma, care boceste cu sughituri sau se incovoaie sub grele lovituri de pumni si picioare cand nu ascute sabia masculului. Unghiile sa fie lungi, taioase si incovoiate ca de uliu, caci muierea mea tre’ sa aiba personalitate si sa aiba cu ce sa ma corecteze cand vin seara prea tarziu acasa.

Femeia ideala e nu rea, ci de-a dreptul haina, nu urata, ci de-a dreptul hidoasa, nu desteapta, ci de-a dreptul Hannibal Lecter, nu femeie, ci de-a dreptul succubus. Din pacate pentru mine si din fericire pentru restul umanitatii, femeia asta nu exista. Daca e hidoasa si rea, e probabil complexata, frustrata si proasta. Daca e geniala si demonica, e probabil Condoleezza Rice.

Karma Sutra

N-as putea niciodata sa scriu o carte. N-ar avea haz pentru nimeni. Toate personajele ar muri la prima pagina. Grasa cu palarie de gondolier ar fi prima. As ucide-o in chinuri groaznice in maxim 13 cuvinte. Cersetorul agresiv cu miros de mancare de bame i-ar urma soarta, la fel ca snobul care ridica degetul mic cand apuca o ceasca de ceai sau ca vanzatorul de la butic cu dintii patati in culori nedefinite. As putea sa inventez un milion de personaje, as naste de un milion de ori prin buricele degetelor care clampane nervoase pe tastatura. Vecini curiosi, vecini voyeuri, vecini care trag basini in lift, foste amante, foste iubite, mame, tati, unchi, matusi, grase cu palarii de gondolier, slabanoage in sarafane, platinate decoltate, tarfe drogate, alcoolici anonimi. I-as naste pe toti din varfurile degetelor si i-as omori apocaliptic pe prima pagina a cartii pe care n-o s-o scriu niciodata. I-as baga in scena scurt, pe toti gramada, i-as prezenta publicului, as implora, poate, cateva aplauze, dupa care i-as incuia pe toti in teatru si as da foc cladirii. Sau i-as trimite pe toti cu avionul la Palma de Mallorca si, in urmatorul paragraf, as prabusi avionul direct in mijlocul Mediteranei. Tragedie nationala, zero supravietuitori. Doar dintr-o platinata decoltata au ramas doua guguloaie de silicon care pluteau pe undeva intre Scylla si Caribda. In ultima instanta as putea chiar sa iau in serios un rol de demiurg si sa-i omor complet arbitrar, fara explicatii, fara regie, fara indicatii scenice. Ea este o adolescenta supraponderala si ii plac palariile de gondolier. Ea va muri la sfarsitul acestei propozitii. Iat-o, e moarta.

Nu ii detest ca genuri umane. Nu ma deranjeaza nici grasele, nici cersetorii, nici blondele si cu atat mai putin vecinii care trag basini in lift. Astia din urma sunt singurul motiv pentru care mananc, ocazional, fasole. Sunt concurentii mei si trebuie sa adopt o atitudine de invingator, ce mama dracu’! Doar ca nu-mi plac personajele pe care mi le imaginez. Nu sunt niciodata fericite, nu sunt niciodata roz. Atunci cand pot, nu vor, iar atunci cand vor, nu pot. Cum sa suport zile si nopti de gestatie spasmodica stiind ca o sa nasc impotenti, incapabili si curve? Sa le suporte cine-o vrea, cine are vocatia suferintei sau cine se multumeste cu putin. Asa ca-i avortez. Si scot omuleti neinceputi si neterminati, jumatati de masura si avortoni literari. Femei fara sfarcuri, vorba Alexandrei, barbati fara degete, copii cu malformatii si degenerescente care l-ar cutremura pana si pe doctorul Cutare care a castigat recent premiul pentru Cel Mai Tare Stomac Din Sistemul Sanitar De Pretutindeni. Il cheama Cutare Popescu, dar prietenii il alinta CMTSDSSDP, ca e mai scurt si le vine mai usor pe buze.

De-aia n-as putea fi decat un autor execrabil. Scriitor nu indraznesc sa ma numesc. As putea sa scriu, cel mult, brosuri de prezentare la ateliere de pompe funebre. Cred ca mi s-ar potrivi job-ul asta. Daca nu, macar o pagina despre sex intr-o revista glossy, e suficienta moarte si acolo ca sa satisfaca si cele mai mari exigente mortuare. Oricat de multe personaje as naste, intotdeauna voi putea, macar, in cel mai rau caz, sa bag o nota de subsol scurta si la obiect. Toate personajele pe care le-ati cunoscut pana acum sunt moarte incepand de...acum. Si suntem inca pe prima pagina.

Avem pe masa doua solutii. Sau incepem cartea direct cu pagina doi, sau renuntam cu totul la personaje. Prima varianta, culmea postmodernismului. A doua varianta, culmea banalitatii. De parca postmortemismul ar fi altceva decat banalitate. Asa ca, de dragul originalitatii, in eventualitatea in care o sa-mi fac de cap si o sa scriu o carte, o sa incep direct cu pagina doi si n-o sa am personaje. Eventual, oameni, dar personaje, in niciun caz. Ar putea fi distractiv.

In Utero

M. facuse eforturi disperate s-o uite. Iesea cu noi in oras mai des decat pana atunci si, surprinzator pentru toata lumea, avea initiativa, se ocupa de rezervari, cauta locuri noi in care nu mai fusesem pana atunci. Locuri parfumate si colorate cu bauturi noi si ospatarite simpatice. Era distractiv si am tinut-o asa cateva saptamani. M. se transformase radical. Dintr-un bautor de societate si un fumator introvertit devenise aproape alcoolic si fuma cu gesturi ample, generoase. Cineva mi-a spus la un moment dat ca atitudinea unui om se desprinde din detalii, dupa cum calca mai apasat, priveste inainte sau sufla fumul de tigara in sus. M. n-avusese niciodata astfel de gesturi. Cand o tinea de mana se uita la ea, mergea mai saltat, parca plutind, si abia daca fuma. Cand nu era cu ea privea mereu in jos si avea un mers molatec, de saltimbanc ranit la genunchi care sufera ca nu-si mai poate face jocul de glezne la justa lui valoare. Era dependent de ea, dar nu fusese niciodata capabil sa recunoasca asta, cel putin nu in fata noastra, indiferent cat ar fi baut. N-am stiut de ce se despartisera si nici nu ne-a tentat sa intrebam. Era prea multumiti ca grupul nostru de demult se reintregise. Ne lipsise M. Ne lipsisera glumele lui proaste, privirile parsive pe care le arunca femeilor care treceau pe langa noi pe strada, rasul lui strident. Modul aproape jenant de politicos in care vorbea cu toata lumea, de la portar la patron.

A durat cateva saptamani pana ce M. si-a dat seama ca nu mai poate continua in acelasi ritm si ca va trebui sa accepte fatalitatea – tocmai el, cel mai non-cliseistic personaj posibil, traise cliseul absolut si, mai mult, simtea nevoia acuta sa vorbeasca despre asta. Nu cred ca exista vreo definitie mai exacta a platitudinii decat discursul prozaic pe care s-a apucat sa mi-l recite la telefon intr-o joi. Incepuse cu teorii cum ca suferinta innobileaza spiritul, cum ca durerea da valoare existentei tale, ca te face uman, ca asa si pe dincolo. Bineinteles ca l-am bagat in pizda ma-sii si am inchis telefonul. M-a sunat din nou si mi-a zis sa iesim ca are sa-mi spuna ceva. Am iesit

Mi-a zis ca s-au iubit de-adevaratelea, fara declaratii ostentative, fara pipait in public si alte gesturi ieftine. S-au iubit intre patru pereti ai lor, chiar si atunci cand erau la cumparaturi, la teatru sau la scoala. Mi-a zis ca isi facusera planuri, ca incepusera sa-si construiasca un viitor impreuna. Se gandisera la tot, inclusiv cum o sa-si imparta sarcinile domestice. M-a bufnit rasul. Era ca intr-un film prost cu un logodnic tradat de o mireasa curva, cu un baiat naiv pacalit de o muiere ticaloasa. Imi parea rau de el. Mi-a zis ca rad ca prostu’. Am aprobat, in lipsa de altceva mai bun de facut.

In societatea contemporana obsedata de propria bunastare, de propria siguranta, in care individul ridica perseverent noi si noi ziduri pentru a se apara de ceilalti, ei renuntasera la astfel de conformisme stupide si li se paruse mai mult decat firesc sa renunte totodata si la prezervative. Era o proba de sinceritate. De parca ar fi putut sa-i simta minciunile palpitand in vaginul ei alunecos, de parca ar fi putut sa-i guste tradarea in sperma lui calda. M-am gandit la toate astea si aproape ca nici n-am auzit cand mi-a spus ca ramasese insarcinata. Pai bine, ba, boule, da’ nu v-a dat prin cap sa va pecetluiti juramantul de fidelitate cu anticonceptionale?! Ba da. Dar nu le-a luat. A vrut sa aiba copilul meu si l-a avut. L-a avut in ea. Il mai are? Nu. Am dus-o sa faca avort, m-am rugat de ea, am convins-o. Acum sunt fericitul tata al unui avorton. A vrut sa mi-l arate intr-un borcan. Am vomitat pe loc.

M. n-a mai putut sa dea ochii cu ea dupa aceea. De ea nu stiu, dar el, in sinea lui, si-a interzis sa faca asta. Poate din orgoliu masculin imbecil, poate de teama, poate pentru ca ii amintea de o mare greseala. Cert e ca nu i-a ramas din toata asta decat o singura idee. A iubit-o pret de un avort. L-a iubit pret de o moarte. Copilul lui nenascut, ceea ce ar fi putut fi, dar s-a vazut ucis de frica.

Fiecare moarte apasa asupra celor vii. Fiecare moarte apasa cu povara grea a complicitatii.