duminică, iulie 30, 2006

Melting

Daca ar fi un pic mai cald, as ajunge exact ca tipa din poza. Dar nici departe nu sunt. Ultimele doua zile au fost FOARTE incinse, dar sarace in activitati interesante si demne de povestit.

Ieri am fost si am mancat cel mai bun muschi de vita cu gorgonzola ever ever intr-un restaurant foarte dragut si relativ aproape de casa - La Italieni. Restul nu merita amintit. Inainte de asta am consumat vreo 6 ore la MTG pe o terasa langa opera si mi-am consolat prietena care zacea in Cluj ranita. Dupa asta am dormit. The end.

Azi am dormit. Apoi m-am trzit si m-am culcat la loc. Pana la urma m-am trezit definitiv si nu m-am culcat la loc nici acum, dar e o chestiune de timp. O prietena imi spunea zilele trecute ca o indispune profund lenea mea absoluta. Can't really help it pentru ca e foarte cald, fiind foarte cald tind sa fac economie de efort, drumuri, activitati, ba chiar de vorbit pentru ca altfel m-as topi. Uite ce simetrie misto am dat acestui entry, mai ceva ca in "Ion", romanul marelui intelectual roman.

Si, pentru ca tot veni vorba, cu riscul de a face o reclama pentru care nu voi primi nici un ban, pe caldurile astea supravietuiesc cu tone de Lipton Green Tea si Cappy Ice Fruit. Numai ieri am baut 4 litri de ceai verde si 2 de Cappy cu portocale si grapefruit roz. Da, foarte bune, nu stiu daca tin de sete la fel de bine ca apa plata cu lamaie si multa gheata pe care am baut-o pana acum in prostie, dar sigur sunt mult mai bune la gust si mai racoritoare. Ah, si pana nu uit, momentul de extaz suprem al acestui weekend - am gasit si am ascultat cap-coada toata discografia Gogol Bordello. Genial!

P.S. observ ca blog-ul asta incepe sa devina din ce in ce mai personal. Pana acum ceva timp mai scapam o polemica, o politica, o barfa, o mondenitate, un gadget, un spectacol sau o caterinca. De ceva vreme, insa, usor-usor toate celelalte devin entry-urile de o poza si 3 cuvinte iar aberatiile mele (mda, daca as fi avut tag-uri, as fi pus mai tot sub Selfish) se succed din ce in ce mai frecvent si pe un spatiu din ce in ce mai mare. Acuma, eu n-am cerut niciodata feedback la blog, m-am multumit cu ce a venit de la sine, si n-o sa ma dezmint. Dar nu pot sa nu ma intreb, o fi de bine, o fi de rau?

vineri, iulie 28, 2006

Facultatea de Drept

Din ciclul "Andreea intreaba, Radio Erevan raspunde", va prezentam astazi o scurta introducere in tema "Facultatea de Drept din Universitatea Bucuresti - admitere, probleme si posibilitati post-absolvire". La fel de acutal si valabil pentru toti ceilalti interesati.

In primul si in primul rand, admiterea la Drept se da vara, in jur de 25 iulie, consta intr-un test grila cu 100 de intrebari din economie si gramatica. Anul trecut, ca si anul asta, au fost 60 de intrebari de gramatica (asta inseamna sintaxa, morfologie, vocabular - da, trebuie meditatii pentru ca asa ceva nu se face in liceu) si 40 de intrebari de economie (majoritatea de teorie, dar si cateva probleme - cea mai lejera parte). Taxa de examen este de 2 milioane de lei vechi (200 RON?). Anual se scot la concurs cam 300 de locuri la buget si 150 la taxa, nu se tine cont de nici o alta nota sau medie in afara de cea de la examenul de admitere, iar in ultimii doi ani s-au suplimentat de fiecare data locurile de la taxa astfel ca au intrat de fiecare data peste 300 de oameni. Anul asta ultima medie la buget a fost 6.5 iar la taxa s-a intrat pana la 5, deci nu e mare filozofie.

Cat priveste atmosfera din facultate, e ok daca esti o persoana mai toleranta din fire. Destul de multe fitze, destul de multi tocilari, dar una peste alta e un areal echilibrat din punctul asta de vedere. E destul de mult de invatat (cam 1500 de pagini de cursuri pe sesiune), dar daca iti place ce faci e chiar lejer. Exista, evident, multe subtilitati pe care le afli abia dupa primele examene, gen e cel mai bine sa te bagi la seria a 3-a, poti sa nu vii la seminarul cutare sau e musai sa ai prezente multe la seminarul cutare.

In primul an sunt cursuri destul de interesante:

semestrul 1 - drept civil (partea generala), drept constitutional, teoria generala a dreptului si drept roman (obligatoriu), politologie sau metodologie juridica (optional - trebuie sa alegi una din doua) si limba latina, informatica, psiho-pedagogie sau sport (facultative - poti alege una, doua sau niciuna).

semestrul 2 - drept civil (persoanele), institutii politice, istoria statului si dreptului romanesc, drept administrativ, doctrine juridice, organizarea judecatorilor, procurorilor si avocatilor (obligatorii), filozofie sau sociologie juridica (optional).

La toate astea se adauga limba straina pentru care optezi la inceput. Trecerea de la buget la taxa se face dupa un argument stipulat in contractul cu facultatea pe care fiecare student il semneaza (suma din numarul de credite al fiecarui examen inmultite cu nota obtinuta la examenul respectiv - daca e picat, se considera 0 puncte). Pentru cei cu adevarat profani, fiecare examen, in functie de gradul de dificultate, are un numar de credite. Pentru promovarea anului sunt necesare minim 30 de credite.

Oricum, fara sa vreau sa fac prozelitism, o parere personala si, evident, subiectiva, este ca facultatea asta chiar merita. Pe langa pregatirea foarte buna pe care o ofera si profesorii foarte misto, dintre care unii sunt chiar niste modele umane destul de greu de gasit in ziua de azi, atmosfera e ok, e interesant ceea ce se invata, iar perspectivele de viitor sunt destul de incurajatoare.

Such a dreamy future, such a crappy present.


Sufocat de caldura, m-am tot uitat zilele astea pe net dupa poze cu marea, cu plaja, cu asfintitul (apropo, sunt singura persoana pe care o cunosc care nu a facut niciodata nici macar o poza cu apusul de soare la mare) si asa mai departe. Departe de mine o dispozitie romantica, temperaturile astea nu-mi dau voie sa ma gandesc decat la cuburi de gheata pe post de accesorii romantice. Pur si simplu am constientizat faptul ca, de azi in fix o saptamana, mai exact peste 7 zile cam pe la ora asta o sa fiu la mare. Si deja ma incearca o mare, mare nerabdare...

E un pic ciudat daca stau sa rememorez ultimele 2 sejururi pe litoral. Acum doi ani am nimerit in Costinesti. O viluta aparent draguta, de fapt plina de gandaci care colcaiau non-stop, 4 oameni in camera, macar exista o baie la fiecare camera, dar apa calda era cu program, proprietareasa era nebuna si ne incuia pe-afara dupa 12 noaptea (daca nu ajungeam acasa la 12, mai intram a doua zi la 6) si tot asa. Singurele evenimente memorabile au fost betiile din White Horse si betia de legenda pe care am tras-o in Vama cu niste clujeni pe care i-am cunoscut in Costinesti, pe plaja. In rest, sinistru. Platisem pensiune completa asa ca aveam parte de 3 mese pe zi, din care prindeam una singura si anume pranzul, iar pranzul, de 2 ori pe saptamana, miercurea si vinerea, consta in preparate pe baza de soia pentru ca proprietareasa tinea post. In fine, oribil, dar pana la urma acceptabil pentru posibilitatile financiare de atunci.

Anul trecut, tot Costinesti. De data asta vila misto, proaspat construita, mobilier modern si nou-nout, baie proprie, mare, apa calda non-stop, curte interioara cu gratar, terasa la unul din etaje, sala de forta la demisol. Ce mai, superb. Pretul - modic, ceva gen 400 de mii de om pe noapte, stateam tot 4 in camera, dar de data asta camera era un apartament. Singurul inconvenient era ca baia nu era intre cele doua camere ci trebuia sa treci dintr-una intr-alta ca sa ajungi. Oricum. Cazarea, aproape ireprosabila cu exceptia unei invazii de gandaci care ne-a facut sa suferim ca n-aveam plasa la geamuri. Statiunea, insa, mai infecta decat mi-o aminteam. N-am nimic cu provincialii, Doamne, fereste!, dar astia erau prea de tot. Cohorte de tarani care veneau sa doarma in masina sau pe plaja, care la ora 11 umpleau toate terasele ca n-aveai unde sa mananci o ciorba si-o friptura decat inainte de 11 sau dupa 4, care umpleau toate discotecile de la ora 6 pentru ca primii 200 care intrau primeau un cocteil gratis si asa mai departe. 99% din terase aveau preturi gen 3 feluri de mancare (ciorba, friptura, desert + o bere gratis) la doar 100 de mii de lei vechi. Incredibil! Mi-a fost frica sa mananc asa ceva, sincer, dar nu mi-a folosit la nimic ca aveam destui bani sa mananc ceva ca lumea pentru ca nu aveam unde. Una peste alta Costinestiul a devenit a big no-no. Noroc ca l-a luat apa anul trecut, iar si mai mare noroc ca l-a luat dupa ce am plecat eu de-acolo.

Si anul asta mergem la Jupiteeeeeer. N-am fost niciodata sa stau acolo, desi chiar anul trecut am mers prin Captain Mondy's si e dragut. Adica, nu stiu, poate nu e Mamaia cu 1000 de restaurante, baruri, cluburi, terase, dar nici preturile inumane de-acolo nu pot fi. Cea mai ieftina camera de hotel pe care am gasit-o in Mamaia, fara pile sau cunostinte, ca un turist obisnuit, facea nici mai mult nici mai putin de 1.800.000 lei vechi fara mic dejun la un hotel undeva in zona Iaki, dar un pic mai spre sosea (adica nu intre primele hoteluri, care dau chiar in faleza). Mie mi se pare enorm, nu neaparat pentru ca ar fi un pret extrem de mare, ci pentru ca niciodata in vecii vecilor intr-un hotel de 2 stele anonim nu-ti vor fi prestate servicii care sa valoreze acesti bani. In Romania, dupa parerea mea, putine hoteluri iti ofera servicii si conditii care sa merite, sa spunem, 80-100-120 de euro pe noapte, insa alea de obicei cer de 2-3 ori pe-atat. Sigur, ma refer la camere duble obisnuite, nu la apartamente prezidentiale sau mai stiu eu ce. Oricum, preturile sunt aberante, hotelierii isi bat joc de oameni, iar oameni sunt prosti ca se duc pentru ca daca nu s-ar duce nimeni, s-ar mai schimba situatia. Da, sunt ofticat pe faza asta.

Pana vineri mai trebuie sa suport insa caldurile astea infernale. Si trebuie sa dorm cu geamul inchis pentru ca in fata blocului e un mic spatiu verde in care se aduna mii de insecte. Iar gandacii zburatori cu multe picioare si insectofobia mea just don't mix. Asa ca sunt deja 4 sau 5 nopti de cand ma culc la 3-4-5 dimineata, insa mi-e imposibil sa dorm pana mai tarziu de ora 12 pentru ca, evident, e vara in Bucuresti, motiv pentru care de fiecare data cand se schimba culoarea semaforului in intersectie trebuie sa aud claxoane prelungi si injuraturi suculente, plus ca se schimba si niste borduri pentru a treia oara in ultimele 18 luni, iar ciocanele alea pneumatice mai degraba scobesc in nervii mei decat in trotuar. Ah, si sa nu uitam zecile de masini de salvare, politie sau pompieri care trec zi de zi cu girofare si sirene de zici ca ii prinde sfarsitul lumii din urma.

E foarte enervanta vara in Bucuresti. Noroc ca plecam la mareeeeee!

joi, iulie 27, 2006

Business and women don't mix.

Unii chiar aplica teorema cu "never mix business with pleasure". This is funny video of the week on YouTube. No twists this time.

Make love, not war


Popoarele lumii fac apel la pace. Coperta The Independent e destul de elocventa. Sa spunem NU razboiului!

via oana felipov

marți, iulie 25, 2006

A song I really like


Trupa se numeste, atragator, amuzant si neconventional, Help! she can't swim, iar piesa se numeste My Own Private Disco. Cred ca ar fi ilegal sa o uploadez cumva aici, dar presupun ca va descurcati sa o gasiti. oricum, versurile imi plac in mod deosebit, asa ca p-alea le pun totusi.

COME TO MY HOUSE BABY, WE’LL HAVE A REAL NICE TIME
TAKE OUR CLOTHES OFF, AND WE’LL DRINK SOME WINE
LET’S WATCH 80’S RE-RUNS UNTIL OUR EYES HURT
MAKE EACH OTHER RAW, UNTIL WE THINK WE’LL BURST
TURN THE LIGHTS OFF, SO NO ONE THINKS WE’RE HOME
IF PEOPLE TRY TO CALL US, WE’LL UNPLUG THE PHONE
TALK ABOUT THE FUTURE WHEN WE’RE DEAD AND GONE
THEN WE’LL SMOKE SOME MORE, CAUSE IT’S MUCH MORE FUN
MAYBE THE DRUGS HAVE BLURRED MY EYES
BUT I HOPE THE MORNING NEVER COMES
PLEASE MAKE FOREVER BE TONIGHT
CAUSE I’M SO TIRED OF SEEING THE SUN
HIDE UNDER THE COVERS, WE’LL NOT BE AFRAID
REMEMBER BEING PICKED ON, AND FEEL GLAD NOW WE’RE SAVED
I WOULDN’T CARE IF YOU WERE THE ONLY ONE I SAW
CAUSE I HATE OTHER PEOPLE, I’M SICK OF BEING BORED
LET’S JUST SLEEP FOREVER, FOREVER’S NOT THAT LONG
IF SOMEONE EVER FINDS US, MAYBE THEY’LL WRITE A SONG
A HEARTFELT EFFIGY OF WHY WE HAD TO HIDE
AND WHY WE COULDN’T COPE WITH THE BIG WORLD OUTSIDE
MAYBE THE DRUGS HAVE BLURRED MY EYES
BUT I HOPE THE MORNING NEVER COMES
PLEASE MAKE FOREVER BE TONIGHT
CAUSE I’M SO TIRED OF SEEING THE SUN
DON’T WANNA TURN AROUND
INCASE YOU DISSAPEAR
AND IT’S THE NICEST DREAM
BUT YOU WERE NEVER HERE

luni, iulie 24, 2006

I'm back


Cred ca asta a fost cea mai lunga perioada in care n-am bloguit de cand mi-am reluat acest blog - 4 zile! Wow! In tot cazul, revin pe micile si foarte micile ecrane cu o explicatie a acestui fenomen. 3 entitati parsive m-au tinut departe de tastatura in ultimele zile, ma rog, 4 daca adaugam si caldura insuportabila - Borges, Homeworld 2 si MTG. Sa le luam pe rand.

In imaginea alaturata avem, de la stanga la dreapta, cele 3 elemente enuntate mai sus. Mai intai Borges. Borges este scriitorul meu sud-american preferat. Lasand la o parte continutul social, filozofic sau teologic al scrierilor sale, pe care il detaliaza articolul din Wikipedia si altele, imi e in mod deosebit apropiat acest autor pentru ca scrie de dragul de a scrie. Art pour l'art pentru mine, ca si pentru el, nu mai e de mult doar o sintagma prafuita, ci un mod de a privi lucrurile, lumea si de a crea. Inainte de a deveni prea sentimentali, sa mergem mai departe.

Homeworld 2 este, dupa cum o sugereaza si titlul, un sequel. Primul Homeworld nu a apucat sa ajunga si pe calculatorul meu, dar, in mare, povestea este aceeasi. O rasa extraterestra buna si pasnica este atacata de o alta rasa extraterestra rea si belicoasa si trebuie sa se apere. Tu joci cu aia buni si mai slabi impotriva celor rai si mai puternici. Pana acum un cliseu sinistru. Chestia misto, nu e grafica sau sunetul ca astea nu ma prea intereseaza, ci modul in care e spusa povestea, detaliile care ii dau savoare si atmosfera, care este dementiala. Poate si din cauza ca in ultima vreme am dat din nou in boala Star Trek, dar jocul asta are o atmosfera extrem de catchy. Povestea, desi simpla, e narata pe un ton atat de grandios si elogios incat aproape ca devine o epopee. Detaliile o fac credibila. E un joc genial din acest punct de vedere, singurul care se apropie de Deus Ex in ceea ce priveste atmosfera. In fine, moving on.

Ultimul element pe lista este Magic: The Gathering. MTG, pe scurt, este tot un joc, de carti de data asta. In loc sa stai singur si stingher in dosul monitorului, ca sa joci MTG iesi cu un grup de amici la o bere, pe o terasa (noi mergem la Preoteasa) si stai cu berea in stanga si cu cartile in dreapta having a blast, ca sa zic asa. Joc de strategie, te solicita cat de cat din punct de vedere intelectual, oricum mai mult decat your average boys' night out. But it is FUN!. Detalii despre ce inseamna jocul asta gasiti pe primul link. Grupul de amici s-a constituit intr-o asociatie non-profit care promoveaza acest joc si ii invata ce si cum pe tinerii interesati, iar detalii despre ei gasiti, evident, pe al doilea link.

In concluzie, NU mi-a fost dor de bloggereala ca am avut cu ce sa-mi umplu timpul. Am mai citit una-alta, sunt la curent cu barfele despre Moni si Iri, NU o sa comentez acum pentru ca eja li se da prea multa atentie. Ah, si pana nu uit, un mesaj pentru taranii care au spart geamurile de la Media Galaxy Unirea ca sa apuce telefoane la oferta: FOAMEA-N GAT, BAAAA!!!!

joi, iulie 20, 2006

Moment cultural-artistic

Astazi am reascultat una dintre cele mai tari piese realizate vreodata la noi. Muzica ii apartine lui Silent Strike, vocea este a Adei Milea, iar versurile se aud prin bunavointa si inspiratia lui Emil Brumaru. E vorba de Apocrifa 1, de pe albumul de debut SS. Genial!

Timpul ceasurile-si plimba
imbracate in civil.
Dintr-un caine curge-o limba.

Apoi trece-o saptamana,

cuiul intra in perete

si galeata in fantana.


Si-n bucataria pura

canile se coc si-asteapta,
atarnand cu apa-n gura.


Am dat si peste o poza facuta mai demult care imi induce o stare asemanatoare cu cea pe care mi-o da piesa asta. Daca as avea cum sa scot data de pe ea, ar arata chiar bine. Dar presupun ca nu le poti avea pe toate...


miercuri, iulie 19, 2006

Kid Loco




Dar, vai! Kid Loco vine in Bucuresti. Sambata asta. Pentru doar 300.000 de lei vechi. Incredibil! Si acest flyer este al lui? Da, este al lui. Ce misto este flyerul lui. De-asta merita sa fii un interpret de valoare - ai flyere misto. Ne vedem acolo? Bineinteles.

via feeder.

Hi. My name is...

via midori yuzu


Uite peste ce-am dat adineauri. Inca un test on-line. Dupa ce ieri aflasem ca varsta mea psihologica (evident, diferita de cea biologica) este de nici mai mult, nici mai putin, ci fix 39 de ani, azi aflu ce spune numele meu despre mine. Acum, nu vreau sa intru in detalii jenante privind aparenta mea maturitate excesiva, let's just blame it on my past and move along (pentru ca da, culmea!, si testul ala, la fel ca si altele dinainte si la fel ca si asta cu numele, a dat rezultate uluitor de apropiate de realitate; sunt si unele care dau numai aberatii, dar de alea nu tin cont).

Mama mea, avand un exces de creativitate si o nevoie pentru apelative lungi si complicate demna de o cauza mai buna, nu s-a oprit la un singur prenume, respectiv Alexandru, ci l-a ales si pe al doilea, respectiv Nicolae. M-am uitat si eu, ca omul, la ambele. Culmea e ca se completeaza reciproc cat de cat si, una peste alta, numitorul lor comun as cam fi eu. Hai ca nu va mai tin in suspans. Ce e bolduit, e chiar adevarat (si da, am avut decenta sa ingros si defectele).

Alexandru

Numele Alexandru implica creativitate si originalitate, independenta, incredere in sine. Ii place sa ia initiativa si e inclinat catre activitatea fizica. Nu e dispus sa renunte la opiniile si punctele sale de vedere de dragul celorlalti, nu accepta compromisuri (decat foarte rar - completarea mea) si nici sa lucreze intr-o slujba umila impotriva vointei sale. Cei din jur accepta cu greu firea sa dominatoare si, adesea, certareata.

Nicolae

Desi prenumele Nicolae favorizeaza generozitatea si exprimarea individualitatii, induce, in acelasi timp, o tensiune ce il impiedica pe purtator sa duca o viata relaxata. Fire creativa, se adapteaza usor la schimbari. O data ce si-a pus in cap un obiectiv, nu prea se intampla sa nu-si atinga scopul. Din pacate, trece cu usurinta de la o experienta la alta, rareori ajungand sa termine lucrurile deja incepute. Oricare ar fi activitatile in care se implica, nu-si gaseste niciodata linistea si multumirea pentru sarcinile incheiate nu dureaza mult. De indata ce raspunde unei provocari, ajunge din nou sa se plictiseasca si tanjeste dupa noi experiente. Aceasta neliniste permanenta nu ii permite sa-si asume responsabilitati si sa-si traiasca viata intr-un mediu de stabilitate si progres.



Sa traiesc, sa fiu sanatos, sa duc mai departe stindardul creativitatii, originalitatii si increderii in sine!

Note to self: e un apogeu al lipsei de originalitate, stiu, dar oare n-ar fi haios sa tin si eu cursuri de educatie sexuala ca prof. Nihasa?


link direct spre testul in cauza.

luni, iulie 17, 2006

Marea Tiganiada




Am gasit un site care m-a dat KO din runda 1. De bine ce scapasem de obsesia de a cauta dovezi cat mai elocvente ca multi oameni din Romania merita sa moara, am dat peste, poate, cea mai consistenta proba in acest sens. Doamnelor si domnilor, sa nu mai pierdem vremea, vi-l prezint pe Remus Tal3nt.

duminică, iulie 16, 2006

Black & White


This is a picture I really really like. No artsy-fartsy stuff, just a nice and warm feeling. I was safe and secure, all the conflicts were far above me and nothing could trouble my perfect little universe. 14 iulie 2006, terasa La Motoare, Bucuresti, cu 5 minute inainte sa inceapa o ploaie strasnica.

Selfish

E duminica si n-am chef de nimic. Mi-e lene. Aseara aveam chef sa fac ceva genial. Asa ca m-am culcat. Azi n-am chef sa fac absolut nimic, deci probabil o sa hoinaresc prin oras pana diseara.

Am niste schimbari bruste de dispozitie si pofte care aduc a femeie gravida. Noroc ca nu-s femeie. De exemplu, acum 5 minute as fi ucis pentru un patrat de ciocolata Ritter Sport alba cu alune intregi. 3 minute mai tarziu mi s-a facut o pofta nebuna de Frozito de la Gregory's si o greata completa de ciocolata mai sus amintita. In momentul asta n-as suporta sa vad nimic de baut sau de mancat, in schimb as fuma cu mare pofta o tigara de foi. Mi-e frica sa ma gandesc ce va fi peste 5 minute. Ah, iar cat priveste dispozitia, aseara eram bine dispus. Chiar foarte bine dispus, mai ales ca ascultam Alice in Videoland. Accidental, au venit la rand in playlist un Suede care m-a plictisit, un Tom Waits care m-a enervat si un Neutral Milk Hotel care mi-a indus o stare profunda de depresie, sictir si amaraciune. N-as putea sa-mi dau seama de ce, dar aseara pe la 11 eram o leguma din cauza a trei melodii.

In ultimele 2 zile am fost si foarte egoist. Complet insensibil la toate chestiile care nu ma interesau. O spun aici pentru toti cei care m-au interpelat in ultimele 48 de ore: nu imi plac comediile romantice, tetris-ul, barurile de rockeri, berea la pahar de plastic, vantul care bate non-stop pe motoare, tigarile foarte tari (Lucky, Marlboro rosu) sau jocurile pe calculator (cu foarte putine exceptii). Intrucat nu imi plac, nu ma intereseaza. You can go on babbling about any or all of these things, I will not care, I will not pay attention, I will not be impressed. Period.

Urasc faptul ca ploua in fiecare zi si faptul ca ieri m-a udat pana la piele pe o distanta de fix 5 metri, de la usa taxiului la usa scarii de bloc. Urasc faptul ca nu pot fuma in casa pentru ca tata nu stie si, daca ar afla, ca orice parinte autoritar care se respecta, ar face o criza de nervi. Urasc faptul ca acelasi tata inca ma priveste cu suspiciune de fiecare data cand fac ceva care nu i se pare lui a fi normal la un barbat de 20 de ani (LOL?). Si cel mai tare urasc faptul ca ma pune sa ma rog de el sa ma lase sa plec la mare sau la munte pentru ca altfel nu vrea sa-mi dea bani. Makes him feel all manly, I guess, desi mama e singura care aduce bani in casa for quite some time now. Anyway, enough with the personal shit.

Mi-am descoperit o pasiune nebuna pentru Peaches (it's a band) si o piesa de-a lor, singura pe care o am de altfel, care se numeste foarte sugestiv Fuck the Pain Away. De obicei e nevoie de mai mult de o piesa ca sa-mi pice cu tronc un muzician sau o trupa, dar de data asta a fost dragoste la prima auditie. Daca are cineva tot albumul (Teaches of Peaches se numeste), il vreau si eu. Daca nu, o sa mai caut. In aceeasi ordine de idei, am dat si de o melodie AiV pe care n-o aveam, The Bomb. Nu la fel de geniala ca Video Girl sau Ladykiller, dar mai tare decat multe altele.

Dac-as fi vazut vreun film dragut in ultima vreme, as fi scris si de ala, dar n-am vazut decat primele 20 de minute din Plan 9 from Outer Space. Plot-ul nu e deloc complicat. Extraterestrii vor sa puna stapanire pe Pamant trezind la viata mortii sub forma de flesh-eating zombies. Simplu si cretin, exact cum imi place mie. Am o teorie pe care o s-o detaliez candva, dar pe care cred ca e bine s-o enunt acum. Dupa parerea mea, la extreme, atunci cand limitele lor tind la infinit, cretinismul si genialitatea se suprapun. Cu alte cuvinte, nu poti diferentia cretinismul extrem de genialitatea extrema pentru ca se confunda. Cam asa e si cu toate mizeriile pe care le vad si le ascult.

Printre altele, azi voi bea o bere cu pierrot si-mi va placea. Poate vom face si putina filozofie, poate vom bea inca o bere. Oricum ar fi, se anunta o zi buna. Dar tot n-am chef de nimic.

vineri, iulie 14, 2006

Israel vs. Liban



Ieri am fost prea socat ca sa dezbat problema, asa ca revin azi. Am o stare foarte proasta de cand am aflat de interventia evreilor in Liban. Aproape ca mi-e teama.

Rezumat: miscarea terorista Hezbollah, cu cartierul general in Liban, a capturat acum ceva vreme doi soldati israelieni. Drept pentru care Israelul a declarat razboi Libanului sub pretextul ca luarea celor doi ostatici s-a facut cu stiinta si concursul guvernului de la Beirut. Bush condamna actiunile Hezbollah si sustine ca statul Israel este indreptatit sa reactioneze impotriva amenintarilor teroriste. Nu rateaza ocazia de a baga Iranul si Siria in aceeasi oala, ca doar sunt in zona. Ulterior Bush se raliaza apelului cancelarului german Angela Merkel la incercari de dezamorsare a conflictului, la negocieri si la pace. Putin insusi cere cu tarie incetarea escaladarii conflictului. Israelul a atacat si azi-dimineata sudul Beirutului.

Conflictul in zona e vechi si statornic, poate pe undeva inevitabil. Un stat fondat pe pamantul altui stat nu poate constitui decat un element de instabilitate, iar faptul ca actiunea are loc intr-un spatiu plin de nationalisti, fanatici religiosi si ultraortodocsi nu este decat o circumstanta agravanta. Din punct de vedere istoric, conflictul zonal este pe deplin justificat pentru ca Orientul Mijlociu musteste de frustrari si ranchiune acumulate de-a lungul secolelor.

Acest razboi dintre Israel si Liban are insa o componenta particulara, care pe mine, cel putin, m-a socat. De fapt de ce s-a declansat? Un evreu a pus pe un taler al balantei vietile a 2 militari israelieni iar pe celalat vietile a 15 copii libanezi si a inca 25 de adulti, toti civili. Iar acel evreu a decis ca cele doua vieti valoreaza mai mult decat celelate 40. Acest rationament patologic comporta anumite nuante de continut foarte interesante.

In primul rand, poporul evreu demonstreaza o amnezie absoluta in ce priveste istoria recenta, mai ales atunci cand aceasta amnezie le serveste intereselor. In perioada manifestarilor de comemorare a victimelor Holocaustului, care se tine anual la Yad-Vashem si peste tot in lume, evreii au grija ca tuturor sa li se remainteasca ultragiul impotriva umanitatii care a fost al patrulea Reich. In schimb, atunci cand ei insisi pun la cale un Holocaust impotriva unor "popoare vecine si prietene", se dau uitarii toate atrocitatile comise in trecut si nimeni nu mai are macar curajul de a le evoca. Unii ar spune ca exagerez, ca 40 de vieti nevinovate nu inseamna cat 6 milioane de vieti nevinovate. Eu spun ca nici un om nu are dreptul sa puna un pret sau sa confere o anumita valoare vietii unui alt om. Altfel ajungem sa vorbim ca Stalin. Cu alte cuvinte, poporul evreu se lamenteaza de suferintele lui trecute, dar n-are nici o retinere in a-i supune pe altii la aceleasi suplicii. Sigur, poate ar fi un moment bun sa disec afirmatia facuta ieri de un oficial israelian prin care justifica atacurile impotriva Libanului la modul ca "cineva trebuie sa achite nota de plata". Dar n-o s-o fac.

In al doilea rand, poporul evreu nu are o constiinta a valorii si a vietii, doar una a orgoliului si petrolului. Lasand la o parte atitudinea de popor care, doar pentru ca a suferit foarte mult la un moment dat, crede ca acum totul i se cuvine, evreii sunt o natiune mutilata moral si spiritual. Au fost multe natiuni care au suferit, de-a lungul istoriei, cel putin la fel de mult ca evreii. Populatiile din Africa, tiganii, mai multe popoare din fostul lagar comunist. Totusi nici unii nu se prevaleaza de acest lucru in relatiile internationale asa cum fac evreii. Au reusit, prin abila manipulare si talent diplomatic, sa-si scuze orice comportament deviant, chiar inuman, prin faptul ca au suferit Holocaustul si acum trebuie sa-si ia o revansa in fata lumii. Politic vorbind, bravo lor. Moral vorbind, sunt aproape de a deveni antisemit. Oricum. Interesant este faptul ca evreii nu se dau in laturi de la nimic pentru a-si satisface pretentiile, de orice natura ar fi ele. Bazandu-se pe sprijinul SUA, care vine neconditionat, din diverse motive, Israelul a devenit o tara fara scrupule si fara principii a carei politica externa se bazeaza pe amenintarea celor mai mici cu ciomagul (mai exact cu unchiu' Bush) si lingusirea celor mai mari (mai exact a unchiului Bush). Redus la esente, acesta este statul Israel. Servil fata de America, pe care o finanteaza abundent si de la care primeste in schimb sprijin militar, logistic, economic si autoritar fata de restul tarilor, pe care le considera inferioare pentru ca nu au suferit tot atat de mult. Comportamentul de eterna victima e foarte periculos.

Israelul traieste iluzia unui imperiu, fara ca macar sa fi fost vreodata o tara. Poporul evreu aspira la hegemonie in Orientul Mijlociu fara sa fi avut vreodata un petic de pamant "al lor". E ca in povestea cu Fat-Frumos care crestea intr-un an cat altii in 7. Numai ca evreii, spre deosebire de Fat-Frumos, cresc ca sa faca mai mult rau decat bine. Eu sunt ingrijorat de perspectiva unui razboi de o mai mare amploare si durata decat isi imagineaza lumea. Ma tem sa pronunt sintagma "World War 3", dar mi-a trecut prin cap. Poate dramatizez, poate ne regasim in aceleasi luni de inconstienta politica de dinaintea celui de-al doilea Razboi Mondial. Cuiva i se va dovedi ca are dreptate. Sper sa nu fiu eu.

miercuri, iulie 12, 2006

Exhibit C

Need i say more? Iar astea sunt doar rezultatele pe ziua de azi. De maine renunt, altfel pun cel putin 10 filmulete pe zi.
Exhibit B

This is getting annoying. Everyhwere i turn, i come across people who clearly deserve to die. Mda, sunt intr-o pasa proasta.
Exhibit A

De cateva zile, intreg universul comploteaza la a-mi demonstra ca am dreptate - unii oameni pur si simplu merita sa moara.

marți, iulie 11, 2006

Jesus Christ Superstar


Proiectul cultural Jesus Christ Superstar, realizat de studentii anului II de la Actorie, din grupa lui Adrian Pintea si clasa lui Florin Zamfirescu, este o adaptare dupa opera rock omonima de Andrew Lloyd Webber, cu versuri de Tim Rice, din 1973. Jesus Christ Superstar a avut premiera acum o saptamana, pe 1 iulie, si se joaca, fara bilet de intrare, in fiecare zi fara sot, la Centrul de Proiecte culturale ArCuB din Bucuresti, pana pe 19 iulie. Asta spune presa on-line.

Eu spun atat: genial.

Party Monster




Don't dream it. Be it.

A movie about being fabulous. The only true cult-movie the 2000's have given us as far as i'm concerned. The tagline says "good. evil. fun". It's all of that and so much more. To the first-time viewer, it's a meaningless and chaotic mix of people and places. To those patient enough to read through the lines and discover this movie bit by bit, it's a combination of sharp irony pointed at the shallowness of the so-called "celebrities" and lucid reflections on a world that fell prey to its own exuberance and glamour. I felt this move like an absolute experience. Michael Alig's words - "we don't do, we are!" - sum it up perfectly: it's more than another entertaining weekend flick. It's a movie about a flamboyant lifestyle and an everlasting quest for "money, success, fame, glamour", it's a movie that points a sarcastic eye on an embarassingly shallow contemporary society, it's a movie which finally admits the over-importance of the package and the lack of interest for the content in our world. Though the events depicted take place in the 1980's, they are more than topical even today. All-in-all, Party Monster is a must-see.

I want you to teach me how to be fabulous.

luni, iulie 10, 2006

Chestionarul lui Proust

1. Principala mea trasatura.
Increderea in mine insumi.

2. Calitatea pe care doresc sa o intalnesc la un barbat.
Curajul.

3. Calitatea pe care o prefer la o femeie.
Sinceritatea.

4. Ce pretuiesc mai mult la prietenii mei.
Loialitatea.

5. Principalul meu defect.
Sunt foarte dezordonat.

6. Indeletnicirea mea preferata.
Sa citesc o carte buna in timp ce ascult o muzica buna.

7. Fericirea pe care mi-o doresc.
Sa am un copil care sa ma iubeasca.

8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire.
Sa raman fara mama mea.

9. Locul unde as vrea sa traiesc.
O casa in stil colonial pe o insulita tropicala, cu un balcon enorm cu vedere la ocean.

10. Culoarea mea preferata.
Nu am o culoare preferata.

11. Floarea care-mi place.
Laleaua.

12. Pasarea mea preferata.
Paunul.

13. Prozatorii mei preferati.
Bulgakov, Dostoievski, Haruki Murakami, Thomas Mann, Borges, Camil Petrescu, Kafka.

14. Poetii mei preferati.
Rimbaud, Rainer Maria Rilke, Bacovia, Eminescu, Ion Barbu, Verlaine.

15. Eroii mei preferati din literatura.
Woland, printul Miskin, Gelu Ruscanu, K., Thomas Sutpen.

16. Eroinele mele preferate din literatura.
Ada, Grusenka.

17. Compozitorii mei preferati.
Wagner, Beethoven.

18. Pictorii mei preferati.
Gauguin, Dali, Marc Chagall.

19. Eroii mei preferati din viata reala.
Regele Ferdinand, Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga, Churchill, regina Elisabeta a II-a.

20. Ce urasc cel mai mult.
Impostura.

21. Calitatea pe care as vrea sa o am din nastere.
Rabdarea.

22. Cum as vrea sa mor.
In chinuri.

23. Greselile ce-mi inspira cea mai mare indulgenta.
Greselile care provin dintr-o lipsa obiectiva si neimputabila a informatiei.

24. Deviza mea.
Ich bin ein Genialer dilletant.

duminică, iulie 09, 2006

Cupa Mondiala la final

A fost Italia, pana la urma. Meci dramatic, cum se spune. Penalty-uri si tot tacamul. Zidane a fost eliminat pentru un cap in pieptul lui Materazzi. Pacat, urat final de cariera pentru unul dintre marii fotbalisti ai ultimilor ani. In rest, meci anost. Tensionat la final. Trezeguet m-a facut sa sparg un pahar. Da, tineam cu Franta. De ce? Pentru ca ei au Paris, iar italienii au doar Roma. Pentru ca ei au foie gras, iar italienii au macaroane cu branza. Pentru ca ei au sampanie si coniac, iar italienii au prosecco. Pentru ca, pentru ca, acum oricum nu mai conteaza. Sa le fie de bine.

MozartFest


A inceput deja. N-am crezut vreodata ca face cineva asa ceva in Bucuresti si, mai ales, ca se va duce cineva. Dar s-au dus.

sâmbătă, iulie 08, 2006

Why do we blog?



Dear Diary

M-am tot gandit la chestia asta in ultima vreme. Am plecat de la o premisa simpla. Majoritatea oamenilor care tin un jurnal, fie el personal, intim sau on-line, o fac in primul rand din nevoia de a scrie, de a (se) exprima, de a comunica unui cititor fictiv anumite idei sau preocupari ale lor. E de presupus ca apelul la tehnologia moderna pentru a transforma clasicul jurnal intim in web-log are doua explicatii posibile, care nu se exclud reciproc in mod necesar.

Prima dintre ele ar implica o doza de exhibitionism, amestecata sau nu cu o doza de narcisism si/sau aroganta. Ne place sa scriem in blog pentru ca ne imaginam ca ceea ce scriem va fi citit de cineva, care ne cunoaste sau nu. E la indemana noastra sa alegem cat de mult ne expunem, cat de mult ne implicam emotional in ceea ce scriem, dar e dincolo de orice indoiala ca ne excita intelectual ca altii sa vina si sa se adape la izvorul preaplinului nostru scriitoricesc. De ce? Pentru ca, in mod constient sau nu, avem impresia ca ceea ce scriem este, inevitabil, interesant. Corect sau util. Minim amuzant. Ne incanta ideea de a permite oricui si tuturor sa se impartaseasca de intelepciunea noastra luxurianta. Avem ceva de spus si, ferm convinsi ca e ceva care merita citit/stiut, apelam la acest mijloc de a oferi tuturor acces neingradit la respectiva idee.

A doua explicatie rezulta dintr-o abordare mai practica a problemei. Pur si simplu un blog ne permite sa recurgem la alte artificii dincolo de textul propriuzis pentru a ne exprima ideile. O fotografie, o ilustratie sau o referinta, o trimitere la alte si alte idei si materiale. Practic poti condensa cateva pagini bune de informatie, stiri, barfe, fotografii sau alte lucruri interesante intr-o fraza, intr-un link. Plus ca, pe langa asta, orice notiune poate fi mai bine valorificata si mai usor receptata daca vine insotita de exemple, imagini, alte pareri similare etc.

Observand motivele pentru care scriem, cunoscand felul in care o facem, se naste o noua intrebare - pana cand? Incercand sa raspund la aceasta intrebare am apelat la experienta proprie. Pentru mine a existat un prag psihologic in ceea ce priveste blog-ul. Am inceput sa scriu intr-o doara, mai mult de distractie. Am facut greseala sa pun foarte mult pret pe feedback. Si in momentul in care am constatat ca un feedback coerent si riguros intarzie sa (mai) apara, am inceput sa am indoieli. Am renuntat sa mai scriu o perioada buna de timp pana cand mi-am dat seama ca, de fapt, nu scriu pentru voi ci pentru mine. Inainte, cand aveam blog pe WeBlog, ma gandeam ca daca la un entry nu adun macar 10 comentarii, acel entry e ratat. N-a atins pe nimeni. Pe urma am inteles ca scopul unui blog nu este sau nu ar trebui sa fie unul pedagogic. Eu n-am ce sa va invat mai mult decat va poate invata o carte, un ziar, un film sau viata insasi. Scopul blog-ului este sa vorbeasca despre tine. Daca cineva gaseste ca esti o persoana interesanta, cu idei bune sau pur si simplu amuzanta, va citi. Daca va comenta sau nu, daca iti va oferi un feeedback sau nu, devine irelevant pentru ca tu nu poti schimba ceea ce esti, sau ar fi o prostie s-o faci, in functie de comentariile primite pe blog-ul tau. Asa ca va invit sa nu comentati nimic pe acest blog, eu voi continua sa scriu.

Si, pornind de la ideea ca scopul blog-ului este sa vorbeasca despre cel care scrie, a mai aparut o intrebare. Cat de mult te poti implica sau, mai degraba, cat de mult e bine sa te implici intr-un blog? Sigur ca, in principiu, nimic nu te impiedica sa-ti pui toata viata pe tapet, cu nume, ani, locuri si emotii. Ramane de vazut daca nu cumva asa ceva te-ar depersonaliza, te-ar dezintegra ca individ unic si complex si te-ar transforma intr-o inlantuire de texte disecate sau susceptibile de a fi disecate de oricine. Eu personal am retineri in a aborda chiar orice subiect aici. Nu pentru ca percep anumite idei ca tabu-uri, ci pentru ca mi se pare atat intelept fata de mine cat si atent fata de prietenii mei apropiati sa nu ma expun in totalitate. Intelept pentru mine pentru ca, pastrand o rezerva, pastrez implicit si o bariera intre mine si strainii care sunteti voi. Atent pentru prietenii mei pentru ca, daca viata mea ar deveni 100% publica, nu i-ar mai distinge nimic de indivizii obscuri si nenumiti care imi citesc blog-ul. Anii de descoperiri si de experiente comune si reciproce ar fi inlocuiti de o seara de lectura, ceea ce ar dezagrega o relatie sociala prea profunda ca sa merite un asemenea tratament. Solutia optima pentru mine ramane aceea de a utiliza blog-ul ca pe o cutie de sapun de pe care sa critic sau sa apreciez tot ceea ce imi zgarie carapacea in fiecare zi, dupa cum zgarietura e mai profunda sau mai superficiala.

Rezumat - sunt narcisist, exhibitionist, arogant, excitat senzorial si intelectual de posibilitatile infinite ale tehnologiei moderne, retinut in afirmatii, aproximativ dezinteresat de amploarea si continutul feedback-ului pe care il primesc pe blog si, inca, o relativ mare necunoscuta pentru oricare dintre voi.

The end?

Vodafone



via patratelu'

...oare chiar ti se deruleaza prin fata ochilor filmul intregii vieti atunci cand suni la *222?

vineri, iulie 07, 2006

Dante's Inferno Test

The Dante's Inferno Test has banished you to the Fourth Level of Hell!
Here is how you matched up against all the levels:
LevelScore
Purgatory (Repenting Believers)Very Low
Level 1 - Limbo (Virtuous Non-Believers)Very Low
Level 2 (Lustful)Very High
Level 3 (Gluttonous)Very High
Level 4 (Prodigal and Avaricious)Extreme
Level 5 (Wrathful and Gloomy)Very High
Level 6 - The City of Dis (Heretics)High
Level 7 (Violent)High
Level 8- the Malebolge (Fraudulent, Malicious, Panderers)Extreme
Level 9 - Cocytus (Treacherous)Very High

Take the Dante Inferno Hell Test


via sincereCondoleante.

Beware! I am Ivil!

Blogger's Delight



via brolly.

Presupun ca e nevoie de ceva timp si de ceva nebunie ca sa ajungi la un asemenea nivel cu blogger-eala. La mine, cel putin, inca nu e cazul. Dar e o idee de tricou pentru bloggeri cel putin la fel de haioasa ca ideea lui Manafu.

Come on, everyone, let's pretend we enjoy sex with our spouses more than writing in our blogs. We know it's not true but they don't!

joi, iulie 06, 2006

Miting

In aceasta duminica sunteti cu totii asteptati la una din putinele initiative constructive pe care le-am vazut in ultima vreme. Spuneti NU distrugerii unei zone a capitalei atat de bogata in istorie. Spuneti NU dezinteresului pentru monumente arhitectonice ce au starnit invidia Europei intregi la data la care au fost construite. Spuneti NU abandonarii lor unui pustiu de inox si sticla.

Poti sa contribui si TU la acest demers. In speranta ca un cuvant sau un gest al fiecaruia poate ajunge sa conteze in Romania anului 2006, poate schimba decizia unor reprezentanti ai puterii care uita ca NOI i-am ales si reprezinta interesele si dorintele NOASTRE, alatura-te acesteri initiative. E momentul ca si oamenii de rand sa aiba un cuvant de spus!.

CITESTE AICI despre ce e vorba exact si despre modurile in care poti si TU sa contribui. Transmite acest mesaj catre toti prietenii TAI, printeaza flyer-ul de mai sus si distribuie-l prin oras. Depinde numai de TINE sa faci aceasta initiativa sa functioneze si sa aiba efect. Numai TU poti da cuvintelor si faptelor tale un sens si un efect. Te asteptam acolo.


Later Edit

Citind comentariul lui Tudor, simt nevoia sa ma explic intr-o oarecare masura. Singurul motiv pentru care am ales sa ma afiliez la aceste demers n-are a face nici cu detaliile arhitecturale propriuzise, nici cu modul in care actuala configuratie a pietei pune in valoare cladirile respective si istoria lor si nici macar acuratetea cu care se intampla asta. Nu m-am preocupat nici de impactul asupra mediului, dimensiunile pur estetice ale problemei sau, stiu eu, interese, eficienta sau progres.

Singura chestie care m-a determinat sa pun asa ceva pe blog-ul meu a fost urmatorul FAPT (nu senzatie, nu sentiment, ci FAPT): de ani de zile oamenii din Bucuresti aleg reprezentanti. Primar, consiliu local. De ani de zile acesti reprezentanti iau decizii care ne afecteaza vietile. Ne modifica drumul spre serviciu, ne modifica locurile in care ne parcam masina. Ne modifica strazile pe care avem sau nu avem voie sa circulam, locurile pe unde avem sau nu avem voie sa trecem. Ne modifica locurile in care ne plimbam, in care ne place sa mergem la cumparaturi. Daca azi stau pe o banca si fumez o tigara, maine banca nu mai e acolo. Ei FAC lucruri in numele nostru, care ne influenteaza noua vietile intr-o mai mica sau mai mare masura, fara sa ne intrebe.

Nu-mi pasa in mod deosebit de aspectul Pietei Revolutiei, de mamutii de inox si sticla care vor acoperi Ateneul si de alte asemenea chestii. Nu sunt un devorator (la propriu) de istorie, nu i-as da foc celui care scuipa distrat/iritat pe treptele Palatului Regal. Dar ma irita la culme faptul ca oamenii care traiesc pe banii MEI, care ocupa locul pe care il ocupa datorita MIE, care se bucura de privilegii pentru ca EU i-am votat, care circula in masini cu girofar, stau pe scaune din piele, beau cafea Lavazza, toate cumparate din banii MEI, nu au bunul simt sa ma intrebe daca sunt de acord cu rahaturile pe care vor ei sa le modifice/construiasca/darame de azi pe maine.

Nu ma intereseaza altceva decat ca acei indivizi imunzi sa aiba decenta de a-mi cere parerea atunci cand aduc modificari radicale ecosistemului in care EU traiesc, muncesc si produc ca sa-i finantez, implicit, pe ei. Poate sunt de acord, poate nu. Poate le voi permite, cu magnanima condescendenta, sa-si duca la capat furtisagurile lor meschine si planurile de inavutire. Poate le voi refuza dreptul la un beneficiu nejustificat si nejustificabil. Este un privilegiu AL MEU pe care mi-l confera calitatea de cetatean platitor de taxe aflat in deplinatatea drepturilor si libertatilor mele. Este privilegiul de a putea spune "nu" celor ce au sarcina de a ma reprezenta. Este singurul mod in care ii pot cenzura, in care ma pot asigura ca interesele mele si ale comunitatii din care eu fac parte sunt respectate si protejate cu prioritate fata de interesele lor. Si atunci cand delasarea, dezinteresul, aroganta sau lenea lor ma priveaza de acest privilegiu, ma revolt.

E simplu. Ne vedem acolo. Poate e nevoie de o noua "golaniada" ca sa-si mai revina, desi cred ca putini sunt aceia care au suficient sange "acolo" incat sa repete acea demonstratie de curaj, patriotism si simt civic.

Pisica patrata


De 2 zile deja a iesit din ascunzatoare. Pisica patrata to a home near you. Maybe even to YOUR home. Se gaseste la Boarder's, pe Brezoianu. Mai multe informatii aici.

Mi se pare absolut genial conceptul de pisica patrata. Si cum nu pot sa tin una vie in apartament, macar una patrata sa am. Poate chiar doua. SquareCat is God!

Later Edit
Am fost azi la Boarder's si pisica, desi nu era on display pentru ca nu isi daduse sefu' nu-stiu-ce acord, valora, potrivit vanzatoarelor de acolo, 950.000 lei vechi. Adica un milion, grosso modo. Acuma, nu vreau sa fiu Gica Contra si sunt deplin constient de eforturile si costurile pe care le implica realizarea manuala a unor jucarii in editie limitata, dar vorbim de un cub de plastic cu latura de vreo 5 cm pe care sunt atasate un cap de pisica si 4 picioare si care are cateva pete de vopsea pe el (da, am vazut-o, mi-au adus-o din depozit). Trebuie sa fii prea nepasator in ce priveste banii, prea obsedat, prea prost sau prea urban ca sa dai atatia bani pe asa ceva.

miercuri, iulie 05, 2006

Bacalaureat


Titlul caragialesc evoca o situatie cel putin la fel de caragialesca. Anul asta, ca in fiecare an, se da BAC-ul. Anul asta, ca in fiecare an, cei care au pilele necesare si care fac investitiile corespunzatoare, au acces la subiecte. Cei de la Adevarul scriu urmatoarele.

Ne confruntam aici cu doua situatii, pe undeva amuzante, dar cu siguranta tragice si paguboase pentru viitorul tarii. In primul rand profesorii sunt senini si admit cu nonsalanta ca faptul ca ei contribuie la conceperea si realizarea subiectelor nu ii impiedica sa faca meditatii cu elevi. Lasand la o parte aspectul imoral al meditatiilor facute cu elevii de la clasa, sa presupunem ca clientii acestor profesori sunt racolati pe alte filiere si nu se comite marea nedreptate de fi elevii "de la scoala" ai aceluiasi profesor "de acasa". Asadar, avem de-a face cu niste elevi care fac meditatii cu niste profesori. In mod absolut accidental, acei profesori se intampla sa faca subiectele de la BAC. Se apeleaza la increderea publicului ca pe profesorii respectivi ii dau morala si deontologia profesionala afara din casa si ei nu impartasesc elevilor de la meditatii continutul acelor subiecte. E o bucata cam mare pe care ei se asteapta s-o inghita pe nemestecate opinia publica. Si e grosolan ca, mereu, in spatele acestor mojicii sa se afle aceeasi explicatie - salariile mici.

A doua problema ii priveste pe elevi. Nu cumva avem de-a face cu niste generatii compromise din punct de vedere moral si profesional? Nu cumva elevii aceia isi vor continua drumul in viata cu convingerea ca, daca ai pilele potrivite si "cotizezi" unde trebuie, orice obstacol marunt de genul unui examen de absolvire a liceului poate fi trecut fara mari batai de cap? Nu cumva inconstienta sau egoismul profesorilor transforma mii de copii in continuatori ai aceluiasi sistem corupt si ineficient, care nu misca daca nu e "uns" si care nu are nici cea mai vaga urma de constiinta a valorii? Nu cumva distrugem orice perspectiva pentru un viitor mai bun al acestei tari inoculandu-le tinerilor, inca din fraged pruncie, notiunea de spaga si faptul ca ea te salveaza de orice, ca ea face ca incompetenta, impostura, lenea si prostia sa treaca neobservate? Nu cumva alteram iremediabil notiunile de valoare si model de viata in ceea ce ii priveste pe adolescenti, notiuni de care ei au atata nevoie? Eu as raspunde afirmativ la toate aceste intrebari, lasand consecintele acestei situatii la aprecierea fiecaruia.

Putem lasa deoparte aspectele hilare ale momentului - goana dupa demisia ministrului, scuzele puerile inventate de functionari incompetenti, solutii imbecile date de profesori anacronici, explicatii, analogii, apeluri la clementa presei si a parintilor si la intelegerea pentru o situatie dificila si neasteptata. Fapt este ca, anul trecut, ca si anul acesta, in curtea reputatului Colegiu National "Mihai Viteazul" din Bucuresti, in orele premergatoare probelor de Bacalaureat se rezolvau subiectele la toate materiile. Fara bani, fara dureri de cap. pur si simplu, de la un punct incolo, dupa ce aceia care au luat subiectele "la prima mana" si-au recuperat cheltuielile, acestea circula absolut gratuit in cercuri grotesc de mari de tineri. Sunt convins de faptul ca, anul acesta, mii de copii au avut acces la subiecte inainte de examen. Stau si ma mir de nedreptatea enorma care li se face elevilor care nu au posibilitatile materiale necesare sa-si cumpere subiectele sau care, pur si simplu, nu au de la cine sa faca rost de ele. Cum poate fi tolerat un sistem in care cei care nu invata si nu depun nici un efort capata totusi acces la asemenea informatii si le exploateaza, obtinand rezultate mai bune decat cei care au muncit, dar care au fost lipsiti de asemenea meschine avantaje?

Ar fi o greseala, insa, sa aruncam vina numai in spinarea profesorilor. Probleme exista de mult timp, dar ele sunt tolerate si de elevi, si de parintii lor, si de conducatorii sistemului. De ce? Pentru ca toti au ceva de castigat. Elevii dau o spaga si pot chiuli in voie, parintii dau o spaga si se asigura ca odraslele promoveaza examenele delicate, conducatorii, de la dirigintele clasei si directorul liceului, la ministru insusi, fac colecta acestor spagi, distributia lor uniforma si isi "rotunjesc" veniturile, modeste de altfel. Modeste spun ei. De fapt, singurii profesori care o duc rau sunt aceia care predau materii pentru care nu sunt necesare meditatii sau invatatorii de la clasele 1-4. Restul sunt in proportie de peste 90% absolut pervertiti de sistem, astfel ca se ajunge de multe ori la situatii gen "vii la mine la meditatii sau ramai corigent" (atunci cand se vrea a se da un aspect moral circumstantei) sau "promovarea clasei te costa X lei" (atunci cand etica lasa loc foamei). Vina insa e a tuturor celor implicati. Cati dintre noi cu contribuie tacit la aceasta situatie a sistemului? Cati dintre noi nu merg cu "o atentie" la diriginte sau alt profesor cu vreo ocazie "ca sa ii fie mai usor copilului"? Cati dintre noi nu se complac in a-si da copilul la meditatii la profesorul de la clasa "ca sa invete ceva, ca la clasa nu se face nimic" (culmea, e vorba despre ACELASI profesor)? Cati dintre noi, atunci cand copii lor sunt victimele unei nedreptati a sistemului, cer inactiune si pasivitate "ca nu e bine sa te pui rau cu profesorul, dup-aia prinde ciuda pe tine si mai ai ani de stat cu el in scoala"? Va spun eu - cel putin 80% din elevii de scoala generala si liceu au parinti care gandesc EXACT ASA. Eu am terminat liceul de ceva timp deja, dar recunosc fara mandrie ca si parintii mei gandeau asa, la fel ca parintii tuturor colegilor mei de clasa.

Eu, cel putin, nu vad o solutie de iesire din aceasta stare mizerabila, din aceasta cloaca de spagi, blaturi, pile si interventii decat printr-o schimbare radicala a sistemului. Posibilitatile sunt multiple. Un sistem national de evaluare a elevilor in scoli ar fi un prim pas. Un 10 la un ilustru colegiu din Bucuresti ar trebui sa valoreze tot atat cat un 10 la liceul industrial din comuna Pocreaca si ar trebui sa fie obtinut in aceleasi conditii, pentru aceleasi cunostinte. O standardizare a examenelor de Capacitate si Bacalaureat dupa modelul SAT-urilor americane ar fi o alta idee. Un control mult mai riguros asupra activitatii profesorilor si inlocuirea directorilor de scoli cu manageri neimplicati in sistemul educational propriuzis sunt tot atatea variante de urmat pentru o imbunatatire de ansamblu a educatiei in Romania.

Insa metodele dure, total nepopuliste, de taiere a raului de la radacina nu sunt privite cu ochi buni de masele populare inca avide dupa pomana si locuri de munca in care lenea, chiulul si delasarea sunt tolerate. Si, din pacate, nici nu intra in calculele guvernantilor, mai preocupati de sprijinul populatiei decat de bunul mers al tarii. Noua nu ne ramane decat sa discutam si sa criticam, mai mult sau mai putin constructiv.

P.S. tot la bibliografie pe subiect va recomand si acest material.

Tricou de blogger


Manafu a venit cu o idee haioasa de tot pe care o gasiti aici: sa ne facem un tricou care sa indice apartenenta la blogosfera din .ro. Mi se pare haios si mi se pare ca e o premisa rezonabila ca grupul bloggerilor romani sa formeze o comunitate si mai unita, dar nu neaparat mai exclusivista, cum poate se gandesc unii. In fine, ideea e misto, mai sunt o gramada de locuri in "the bubble" si toata lumea e receptiva la idei si sugestii inedite.

luni, iulie 03, 2006

Top

Topul trupelor pe care le-am ascultat cel mai mult in saptamana care tocmai s-a incheiat seamana ciudat de bine cu topul trupelor mele preferate. Cu singurul amendament ca ar trebui sa mai intre si Alice in Videoland pe acolo pe undeva, doar ca zilele astea i-am ascultat mai mult pe iPod decat in WinAmp.

Here it is:

duminică, iulie 02, 2006

Things I hate the most...

Ma tot gandeam azi, mergand cu autobuzul prin Bucuresti, la cateva chestii pe care le detest si care ma scot din sarite ingrozitor.

  • mirosul din mijloacele de transport in comun pe perioada verii.
  • vecinii idioti care nu raspund la "buna ziua".
  • oamenii care cred ca daca urasc manelele si fac publica chestia asta devin mai inteligenti.
  • vanzatorii care spun "n-avem" inainte sa termini de zis ce vrei din magazinul lor.
  • oamenii care vorbesc repede si incoerent.
  • oamenii care au status-uri pe yahoo messenger de genul "sunt trist", "n-am chef", "va urasc pe toti", "ma sinucid. DND" etc. (mi se pare un mod jalnic de a cersi atentie)
  • hype-ul din jurul unor filme, trupe (Coldplay, de pilda) sau mai stiu eu ce altceva.
  • Irinel si Monica.
  • trupele "de vara" cu binecunoscutele refrene "la mare, la soare".
  • oamenii care asculta anumite genuri de muzica sau vad anumite filme pentru ca "e trendy".
  • ploaia abundenta.
  • caldura excesiva.
  • sinuzita de care sufar.
  • oamenii (sunt oare oameni?!) care au motociclete si merg cu ele pe strada cu motoarele turate la maximum si facand giumbuslucuri, doar-doar s-o uda vreo gagica din vreun bloc cand ii vede.
  • soferii de pe ambulante/masini de politie/masini de pompieri care trec prin intersectii cu sirene si girofare atunci cand nu e nimeni sa-i incomodeze (gen ora 3 dimineata).
  • pantalonii cu talie atat de joasa incat se vede practic jumatate din poponetz.
  • oamenii care poarta sandale cu sosete, de cele mai multe ori negre, din plastic.
  • femeile machiate strident cu excesiv de multe bijuterii asupra lor.
  • oamenii care afirma ca tot ce nu isi permit sau nu le place e naspa.
  • emisiunile-ghicitoare de la televizor, cu fel de fel de gagici cu IQ-ul mai mic decat numarul de la pantofi care tipa ca vor sa-mi dea bani.
  • sistemul educational pre-universitar din Romania, cea mai mare pierdere de timp pentru un tanar.
  • spaga
  • faptul ca tigarile mele preferate nu au ambalaj cartonat si se mototolesc foarte usor.

...si multe alte chestii asupra carora voi reveni.